Modificari ale relatiei parinte-copil au loc in mod tipic in adolescenta, tanarul dand dovada de dorinta de independenta (inclusiv economica). Se considera ca varsta de 18 ani este varsta cand tanarul se desprinde psihologic de tutela familiei si apreciaza mai mult relatiile de prietenie din afara ei. Curand, legatura psihologica dominanta este reprezentata de relatia cu o persoana de aceeasi varsta, sau apropiata ca varsta. In ciuda acestor tendinte, ruptura cu familia nu intervine, deoarece adolescentul nu are resurse financiare proprii.
Boala cronica a copilului este o alta cauza a alterarii interactiunii parinti-copii. Aceasta realitate este resimtita adesea ca un stres de catre cuplul parental. Bolile cronica ale copilului (astm, diabet, epilepsie, artrita reumatoida juvenila) interfereaza in legatura copilului cu mediul si nu raman fara efect asupra atasamentului parinti-copil.
Impactul negativ este si mai sever cand o malformatie modifica aspectul fizic si in special integritatea cranio-faciala a noului-nascut. Nimeni nu se asteapta si nu-si doreste nasterea unui copil cu o malformatie congenitala. Exista o mare varietate de reactii parentale in fata unei astfel de situatii. Unii se adapteaza si accepta copilul cu malformatie, altii il abandoneaza psihic (si fizic), iar alti parinti dezvolta depresie.
Destul de frecvent apare o tendinta de a hiperproteja copilul deficient, supraprotectia impiedicandu-l sa experimenteze realitatea. Supraprotectia se manifesta prin permisivitate excesiva si supra-gratificatie. Rupt de realitatea imediata, copilul devine inadaptabil, nu-si mai poate evalua corect propriile capacitati.
S-a remarcat ca nu exista o relatie directa intre severitatea bolii, din punct de vedere medical, si impactul psihologic al bolii asupra familiei si a copilului.
In sfarsit, separarea mamei de copil sau a parintilor de copil, in special la varstele mici, realizeaza o adevarata drama psiho-sociala. Ea poate surveni pe perioade scurt (de exemplu, internarea copilului in spital) si este, de obicei, fara consecinte psihologice de durata, sau pentru perioade lungi (abandonare copilului in spital, internarea lui in institutii socio-medicale pentru protectia minorului).
Divortul parental sau decesul unuia dintre parinti, urmat de recasatorirea parintelui restant, constituie tot atatea drame care isi pun amprenta asupra relatiei parinte-copil.
Exista o patologie psihosomatica extrem de variata, intalnita la copiii care sufera separarea de parinti. Situatia se reproduce aproape in conditii experimentale in leaganele sau casele de copii, daca nu se iau masuri active de asigurarea nevoii de afectiune a fiintei umane, prin atitudinea adecvata a personalului de ingrijire. Sugarul lipsit de afectiunea mamei are tulburari de crestere si dezvoltare si acestea imbraca tabloul clinic al malnutritiei nenutritionale, probleme digestive (anorexie, varsaturi, ruminatie) si semne grave de deprivare emotionala, care se exprima ca depresie (incepand cu varstele cele mai fragede).
Acesti copii nu mai manifesta reciprocitate sociala, sunt apatici si inactivi, nu zambesc si nu se bucura de nimic. Depresia copilului este un sindrom plurietiologic, in care neglijarea afectiva constituie eventualitatea cea mai pregnanta.
In concluzie, sugarul este o fiinta sociala, care intra in relatie cu mama sa inca din perioada de nou-nascut. Interactiunea parinti-copii este in fond, un dialog social, schimbul fiind initiat de ambii parinti, incepand cu varsta de doua luni.
Articol realizat de Georgiana Bugeag, licentiata in Psihologie.
Alte subiecte postate de Georgiana Bugeag
Conflictul interpersonal, prevenire, rezolvare
Metoda ABA (Applied Behavior Analysis)
Conflictul interpersonal, prevenire, rezolvare
Metoda ABA (Applied Behavior Analysis)
