Gradinita, un factor de stres

[Gabriela]

O problema cu care parintii se intalnesc des este cea in care copilul nu adoarme dupa ce s-a pregatit pentru culcare, cerand o atentie permanenta din partea anturajului. Acest refuz de a adormi, caracteristic copiilor mici, a fost interpretat ca o experienta anxietanta a separarii de mama.

„Andrei are 5 ani si in general este un copil cuminte si ascultator. Insa, de cand l-am dus la gradinita au aparut probleme cu adormitul noaptea. De multe ori il surprind intorcandu-se in pat de pe o parte pe alta, vizibil iritat. Adesea se plange ca l-a durut burta in timpul zilei. Initial am crezut ca este suparat pentru ca nu mai petrece la fel de mult timp cu noi si ca, de fapt, incearca sa ne faca sa-i acordam mai multa atentie. L-am intrebat daca se simte neglijat, dar mi-a spus ca-i place la gradinita si ca deja si-a facut prieteni.”

Desi pare surprinzator ca un copil de 5 ani sa prezinte simptome de stres, in zilele noastre este un fapt, se intampla. In prezent, copiii prezinta simptomele stresului de la o varsta foarte frageda.
De ce atat de mult stres?
Chiar daca gradinita este prezentata copilului drept locul de distractie, de jocuri si de intalniri cu prietenii, ea este totodata locul care marcheaza despartirea pentru un interval de timp de parinti, de cei care-i ofera siguranta si protectie.

Aceasta teama pe care o simt copiii atunci cand se afla in medii nu la fel de prietenoase ca cel oferit de apropierea parintilor apare si pentru ca sunt bombardati zilnic cu mesaje care provoaca neliniste. Ei sunt atent instruiti sa nu vorbeasca cu strainii, sa nu se joace pe strada, sa nu se bata cu alti copii, sa nu se murdareasca, sa nu alerge, sa nu cada, sa fie cuminti, sa fie atenti la “atingeri” etc.

Activitatile unui copil sunt adesea planificate dupa un anume orar deoarece nu este sigur sa trimiti pur si simplu copilul la joaca. Parintii nu se simt bine nici macar sa-si lase copilul sa se plimbe in jurul blocului nesupravegheat. „Sa nu” si “trebuie sa” devine laitmotivul oricarui discurs al parintelui catre copilul sau. Realitatea inconjuratore este prezentata distorsionat devenind un loc plin de primejdii si capcane care pot aparea la fiecare pas. Distractia de a te juca dispare, fiind inlocuita de grija excesiva.

Toate aceste impuneri au tendinta de a stresa copiii, care prin natura lor ravnesc la libertate. Dar, odata cu privarea libertatii, vine si o impovarare cu informatii suparatoare.

De la o varsta foarte frageda copiii incep sa auda si sa vada dezastre care se petrec in lume si automat sunt inchisi in casa. Mai rau este ca parintii nu au timp sa-si proceseze propriile temeri si sa decida ce este necesar sa le spuna copiilor.

Copiii cresc cu casti, centuri de siguranta si scaune de masina, toate fiind folositoare, dar tind sa transmita un mesaj: „daca suntem atenti, putem controla mediul inconjurator”, o ideea care in sine este generatoare de stres.

Alergand intre lectiile de limbi straine, lectiile de karate, orele de dans etc., un copil mic incepe sa se simta ca si cand ar fi intr-un carusel care se roteste cu viteza prea mare. Chiar daca aceste activitati sunt amuzante, ele sunt pentru copil factori stresanti. O activitate pe saptamana este de ajuns, una sau doua intalniri de joc cu scop (joc impus), pe saptamana, sunt deja la limita pentru un copil de aceasta varsta. Cand ii oferim copilului libertatatea de a alege cum si cu cine sa se joace il ajutam sa-si dezvolte creativitatea si setea de cunoastere. Impunerea conduce insa la inhibarea acestor trasaturi.

Rutina si ritualurile dau copiilor un sentiment de siguranta si reduc incertitudinea. Cand acasa sau in lume apare o problema, copiii pierd sentimentul de continuitate si control. Pastrarea ritualului de a citi o poveste la culcare sau rutina nocturna pot fi foarte linistitoare in acele momente.

A face fata stresului necesita un anumit control asupra evenimentului care provoaca disconfort. Viata iti aduce adesea dificultati si provocari, iar slujba unui parinte nu este sa le rezolve, ci sa ajute copilul sa-si dezvolte propriile strategii de a face fata. Spre exemplu, cand copilul se trezeste in miezul noptii si spune „imi este frica de monstrii din vise”, adesea, primul raspuns al parintelui este sa-i ofere protectie spunand „este doar un vis si monstrul nu te va rani”. Acest lucru transmite ca noi parintii suntem aici si deci este in siguranta. O varianta mai buna ar fi sa-i oferi oportunitatea sa detina el controlul, sugerandu-i „de ce nu incerci sa vezi daca monstrul nu vrea cumva sa se joace”. Astfel, oferi copilului un vot de incredere ca are abilitatea de a rezolva situatia.

In aceasta perioada de dezvoltare, comportamentul copilului este puternic influentat de modul de relationare cu parintii. Parintii care reusesc sa ofere copilului incredere in propriile forte, sunt cei care vor avea o buna relatie cu copilul lor si vor obtine rezultate bune in educarea acestora.

Articol realizat de Gabriela Diaconescu

---

Alte subiecte postate de Gabriela

Iar tipa seful la mine!
Sunt atat de furioasa incat ...!
De ce sta sotul la serviciu peste program?
Oops, am facut-o din nou!
Oare nu sunt o mama buna?