Daca o cerere depaseste ceea ce asigura supravietuirea si dezvoltarea (nevoia), ea se tansforma intr-o dorinta. Dorinta se afla in afara biologicului si se poate trai cu ea chiar daca este nesatisfacuta. Este o relatie cu o lipsa, limita superioara este mereu extensibila.
Lacan spune ca “dorinta nu este nici apetitul, nici cererea de iubire, ci diferenta care rezulta din scaderea celei dintai (nevoia) din cea de-a doua (cererea)”.
Kojeve remarca diferenta dintre dorinta animalului si dorinta omului, el spune ca daca dorinta este indreptata catre o alta dorinta sau spre ceva care este inutil d.p.d.v biologic, atunci este clar umana.