Situatia cea mai periculoasa este aceea in care parintii manifesta comportamente pasiv-agresive fata de copii. Evitarea parintelui de a-si exprima furia protejaza copilul, dar este o atitudine extrem de nociva, deoarece il expune pe acesta imposibilitatii de a reactiona la aceasta stare a parintelui, pe care oricum o simte. Astfel, la randul sau, copilul nu va fi capabil sa invete sa-si gestioneze propria furie, devenind un pasiv-agresiv.
Exista 2 tipuri de atitudini pasiv–agresive: una constienta si cealalta inconstienta. Indiferent de contextul relational in care se produce confruntarea, comportamentul pasiv-agresiv apare atunci cand persoana are o reactie interioara agresiva pe care: fie nu si-o permite la nivel constient (adica nu-si constientizeaza agresivitatea) – comportament pasiv-agresiv inconstient, fie nu si-o permite la nivel manifest, comportamental (constientizeaza ceea ce simte, dar nu-si da voie a pune in act) – comportament pasiv-agresiv constient.
De fapt, si intr-un caz si in celalalt avem de-a face cu o non-integrare psihica a agresivitatii care este transmisa intr-un fel sau altul celuilalt. Auzim deseori expresii de genul “Ma enerveaza foarte tare, dar ma abtin”- e vorba despre pasiv-agresivitate constienta. Sau: “A, nu, nu ma enervez deloc cand imi spune asta.”- pasiv-agresivitate inconstienta exprimata printr-o denegare.
De multe ori, desi persoana constientizeaza faptul ca modul de relationare nu ii aduce beneficii, persevereaza in aceasta eroare, cosmetizand agresiviatea cu o atitudine binevoitoare.
Personalitatea pasiv - agresiva este, de asemenea, insotita de ambivalenta. Spre exemplu, persoana doreste sa sa isi exprime sentimentele, dar ii este teama de reactia celuilalt sau de faptul ca va gandi despre el negativ, sau ca va fi judecat si, astfel, isi reprima emotiile si gandurile, afisand o masca binevoitoare, clocotind insa, in interior, de nemultumire si frustrare.
Conform DSM-IV, personalitatea pasiv–agresiva se refera la un pattern pervasiv de atitudini negativiste si de rezistenta pasiva la cererile de performanta adecvata, incepand precoce in perioada adulta si prezent intr-o varietate de contexte, dupa cum este indicat de patru (sau mai multe) din urmatoarele:
1) se opune pasiv indeplinirii sarcinilor sociale si profesionale de rutina;
2) se plange ca nu este inteles si apreciat de altii;
3) este sumbru si certaret;
4) critica si dispretuieste fara motiv autoritatea;
5) isi exprima invidia si resentimentele fata de cei evident mai prosperi;
6) isi exprima in mod exagerat si persistent acuzele de nesansa personala;
7) alterneaza intre sfidare ostila si penitenta.
Pentru optimizare personala si mentinerea la un nivel normal de functionare a tonulsului emotional, relationarea cu personalitatea pasiv-agresiva presupune o apropiere din pertea noastra fata de suferinta respectivei persoane pentru a nu-i intari si mai mult modul de comportament.
Astfel, putem fi amabili, binevoitori cu ei, pentru a le arata ca le intelegem punctul de vedere. Este de preferat sa li se ceara parerea cat mai des, pentru a li se da posibilitatea de a participa la luarea deciziilor. Ii putem ajuta sa se exprime direct, deoarece comportamentul lor reprezinta un mod indirect de a-si exprima agresivitatea fata de cei din jur. Din cand in cand, este indicat sa le reamintim regulile pe care trebuie sa le respecte in situatiile respective. Ar fi bine sa le aratam ca am remarcat impotrivirea lor, ci nu sa ne prefacem ca totul este in ordine. De asemenea, este recomandat sa nu asteptam sa le treaca supararea de la sine, caci nu se va intampla acest lucru. Trebuie abordati ca adulti responsabili pentru faptele lor, ci nu criticati precum niste copii.
“Daca nu iti place ceva, schimba acel ceva. Daca nu poti schimba acel ceva atunci schimba-ti atitudinea. Nu te plange.” Maya Angelou.
Articol realizat de Simona Druncea, psiholog
Cabinet de psihologie - Simona Druncea
...
