Din punct de vedere psihologic, umilinta este o stare alterata a dispozitiei sufletesti. Persoana se simte in inferioritate sau se pune in mod inconstient intr-o situatie de inferioritate si creeaza foarte des ocazia de a fi abuzata emotional, psihologic, sau chiar si fizic de cei din jur.
Aceasta persoana devine o victima permanenta si nu poate trai viata la potentialul ei maxim, pentru ca se pierde in situatii care ii disipa energia, ii scad stima de sine, existand riscul izolarii si instalarii depresiei, viata fiind traita de cele mai multe ori din perspectiva altora.
De-a lungul experientei clinice am intalnit cazuri in care unele persoane s-au declarat exasperarate de prezenta unei stari de umilinta indusa, care apare doar in relatia cu anumite persoane. Cei care induc aceste stari nedorite (un sef abuziv, un coleg agresiv/abuziv, un sot/sotie critic/autoritar etc.) doresc sa-si impuna autoritate intr-un mod agresiv prin folosirea unui ton ridicat si limbaj injurios sau intimidarea prin amenintari, prelevandu-se de prerogativele oferite de functie sau rolul social.
Astfel, in mod inconstient, se formeaza cuplul victima-agresor, respectiv seful autoritar care va proiecta in profunzimea persoanei din fata sa opusul autoritatii sale. In acest mod, partenerul de dialog devine o persoana neajutorata, umilita, slaba (dar, atentie, numai pe un teren sensibil).
Iata cateva din situatiile si sentimente experimentate de persoanele care au prezentat aceasta stare disfunctionala: ”ma simt ca un retardat” afirma persoana respectiva, “intr-o situatie importanta vreau sa spun ceva care are valoare si constat ca imi iese pe gura o mare tampenie”, ”sunt usor de intimidat si simt ca innebunesc din cauza faptului ca nu reusesc sa-mi sustin punctul de vedere in fata unei persoane autoritare”, sau “ma prezint in fata sefului cu un minunat plan de lucru, de care sunt tare mandru…., in schimb, ma trezesc luat pe sus, umilit si ajung sa accept sub influenta sa ca este un plan oribil desi, in interiorul meu, simt ca realitatea nu este asa, dar nu am avut puterea sa sustin cele gandite”.
In unelele situatii, nu mai stim cine suntem, ne confundam total in personalitatea altora, mai puternici, care ne manipuleaza pentru ca au gasit terenul perfect pentru exploatare si justificare a superioritatii. Acest tipar de comportament, ca si arhetip al functionarii, este dezvoltat in copilarie si perpetuat/cronicizat in adolescenta si chiar in perioada adulta. S-a fixat atunci cand, copii fiind, nu ne-am aratat in mod repetat adevaratele sentimente, ganduri, intentii, comportamente, pentru ca acestea erau considerate nepotrivite si demne de dispret de catre figurile reprezentative din viata noastra (parinti, bunici, prieteni sau profesori). Astfel, le-am negat si le-am impins in inconstient.
Tot ceea ce nu este manifestat la exterior se afla in inconstient sau in umbra personala. Umbra personala este acea parte a personalitatii care este uitata sau necunoscuta, neexplorata. Apare cel mai des in mecanismul psihologic numit proiectie (este asemanator cu mecanismul unui fotoproiector: pe un ecran se proiecteaza un material in scopul de a-l face vizibil, cunoscut) sau in vise.
Umbra personala poate fi explorata prin analiza viselor si prin discutii despre ceea ce ne deranjeaza foarte tare la unele persoane. De fapt, aceste aspecte care ne displac ar putea sa fie chiar partea noastra de umbra necunoscuta. Astfel, in timp ce ne este teama de sef si ne complacem intr-o stare umilitoare, daca analizam aceasta situatie, putem identifica latura puternica din umbra noastra. Si exemplele pot continua la infinit.
Articol realizat de Simona Druncea, psiholog
Cabinet de psihologie - Simona Druncea