Relatia de atasament la adolescent

[Gabriela]

"De fiecara data cand plec la scoala, mama ma intreaba daca mi-am luat pachetul cu mancare, pe care cu grija mi-l pregateste inca de seara. Desi i-am spus de mai multe ori ca pot sa-mi fac si singur pachetul si sa nu-mi mai poarte atat de grija, nu renunta la acest obicei. De multe ori simt ca ma trateaza ca pe un copil, iar colegii de liceu ma ironizeaza din ce in ce mai des pe aceasta tema."

Cand esti mama de atata timp este greu sa realizezi ca timpul a trecut si copilul neajutorat de ieri s-a transformat intr-un adolescent care doreste sa fie tratat ca atare.
Pentru fiecare parinte vine acea vreme cand incetul cu incetul trebuie sa se retraga pentru a permite ca tranzitia de la copilarie la varsta adulta sa se petreaca firesc.

In aceasta perioada, a adolescentei, interactiunea cu parintii sufera importante modificari pentru ca adolescentul isi indreapta atentia preponderent spre cei de aceeasi varsta si de ambele sexe. In plus, doreste sa capete independenta emotionala fata de parinti sau alti adulti.
Adolescenta trebuie privita ca un stadiu unic al dezvoltarii, cu un rol important in formarea personalitatii adultului de maine. Este o etapa in care are loc achizitionarea unui sistem de valori si a unui sistem etic ca ghid pentru comportament.
In timp ce in copilarie, are loc identificarea cu parintele de acelasi sex (in general), in adolescenta se stabilesc granitele rolului de masculinitate, respectiv de feminitate.
La aceasta varsta, adolescentul realizeaza ca se afla intr-o perioada in care se pune accentul pe pregatirea lui pentru responsabilitatile care vin o data cu trecerea la varsta adulta: alegerea partenerului de viata, intemeierea unei familii, castigarea propriilor resurse financiare etc
Dar de fapt, cine este mai mult afectat de aceste schimbari, parintele sau copilul?
La inceputul adolescentei si in faza intermediara, parintii sunt principalii furnizori de securitate, pentru ca relatiile romantice sunt de scurta durata si tranzitorii, insa, treptat, in ultima faza a adolescentei, acestea prind consistenta si permanenta. Cand o relatia romantica rezista pentru mai mult de doi ani, devine principala relatie de atasament, iar parintii trec in plan secundar.
Deseori, intalnim in cazul ambilor parinti retineri in a permite copilului sa-si dezvolte capacitatile de inter-relationare: tatal aduce in relatia cu fiica o serie de interdictii care infraneza derularea unei legaturi intime cu un partener romantic, mama doreste sa-si pastreze inca autoritatea asupra baiatului, mai ales daca l-a investit cu toate calitatile pe care nu le-a regasit la sot.
In dezvoltarea sa adolescentul a achizitionat abilitati pentru adaptarea emotionala si sociala, asa ca, incetul cu incetul, desi inca pastreaza legaturi de atasament cu parintii, anumite componente se schimba. Un adolescent care si-a creat scheme cognitive si comportamentale functionale cauta in propria persoana solutii la problemele cu care se confrunta. Acesta nu mai este foarte atasat de figura principala de atasament (persoana fata de care a avut asteptari in satisfacerea trebuintelor: confort, suport, grija), dar va percepe in situatii de stres deschiderea parintelui pentru explorarea cadrului conflictual (orice situatie generatoare de stres, pentru care adolescentul nu a dezvoltat inca strategii de rezolvare). Inca de mic, copilul invata si isi formeaza asteptari fata de disponibilitatea si posibilitatea de a se baza pe ceilalti in relatiile apropiate.
Calitatea atasamentului copilului fata de parinte este unul dintre cei mai puternici predictori ai rezultatelor sociale si psihologice in copilaria mica si in adolescenta.
Parintii care isi arata receptivitatea si dorinta de comunicare ori de cate ori adolescentul are nevoie ii permit acestuia sa gaseasca modalitati de a explora noi orizonturi fara teama de respingere. El invata ca actiunile sale sunt permise, bineinteles cu respect pentru sistemul de valori din societatea in care se desfasoara.
Pe de alta parte, parintii care saboteaza (prin critica, judecare si etichetare) orice incercare de afirmare a adolescentului ca individ limiteaza dezvoltarea abilitatilor de adaptare si formarea unei stime de sine sanatoase, fapt ce se va rasfrange si asupra actiunilor sale ca adult. Adolescentul interpreteaza aceste mesaje ca respingere, abandon si iubire conditionata. Ca raspuns creeaza strategii care sa-i ofere posibilitatea de a nu se confrunta din nou cu aceste sentimente care-i produc disconfort.

---

Alte subiecte postate de Gabriela

Celibatul
Este autismul genetic?
Frica de a fi atins sau de a atinge - Aphephobia
Sabotarea relatiei de cuplu
Asistent personal - legea 448/2006