Exista unii parinti care si-au creat un stil de viata din a-si face copilul sa se simta vinovat pentru toate deciziile pe care acesta le ia, chiar si pentru alegerea de a se imbraca asa cum ii place. Pentru acesti parinti nu conteaza varsta copilului sau faptul ca poate sa faca si singur alegeri, mai ales in contexte simple de viata.
De exemplu:
“M-am chinuit atat de mult sa te cresc si acum nu ma asculti, faci doar ce vrei tu. Nu tii cont deloc de parerea mea. Daca iti spun sa nu te imbraci cu rochia aia ca nu-ti sta bine, tu pe aia o iei. Nu te vezi si tu in oglinda cum arati? Parca ai fi o paparuda, dar ce… de parca ar conta sfatul meu? Eu trebuie doar sa te tin in scoala, sa-ti dau sa mananci, sa-ti ofer ce ai nevoie … si atat.
Lasa ca maine, poimaine, ajungi si tu mama, si o sa simti pe pielea ta cum e.”
Cand copilul nu-i asculta, inseamna desconsiderare si lipsa de respect pentru investitia lor in bunastarea acestuia. Nu de putine ori auzim in jurul nostru fraze de tipul: “doar am muncit o viata intreaga pentru a-i oferi tot ce-si doreste”, de parca daca nu ar fi existat copilul ar fi stat acasa sau ar fi muncit mai putin. Sau si mai rau si specific spatiului romanesc: “eu l-am facut, eu il omor daca nu ma asculta”. Mesajul ascuns este de fiecare data “vreau rasplata mea pentru acest sacrificiu”.
Asa ca, desi acesti parintii fac singuri aceasta alegere – de a se "sacrifica" pentru binele copilului, de cele mai multe ori copilul are obligatia de a-i rasplati pentru ceea ce au facut. Astfel, ei obtin ceea ce vor de fapt, supunerea copilului lor. Acesta are permisiunea de a face doar ceea ce parintii considera adecvat si in acord cu principiile lor. Orice incalcare a regulilor insemna o lipsa de respect pentru sacrificiul pe care ei l-au facut. Aceasta docilitate este obtinuta prin inocularea unei doze foarte mari de culpabilitate de fiecare data cand copilul incearca sa-si manifeste individualitatea. Incetul cu incetul, copilul se transforma intr-o unelata maleabila si usor de manevrat, dar incarcata de veninul frustrarilor.
Ce comportament vor dezvolta acesti copii odata ce devin adulti?
Daca vor identifica acest model, in mod sigur vor dezvolta strategii de contracarare si nu-si vor supune proprii copii unui tratament asemanator. In caz contrar, de cate ori se vor afla in fata unei decizii, primul lor gand va fi “oare mama ar fi de acord”, punandu-si la indoiala capacitatea de a lua singuri decizii fara sa ezite, fapt ce-i va face sa opteze pentru varianta cea mai rigida, in care nu exista loc de negociere. Vor fi persoane submisive care in relatiile profesionale vor spune intotdeauna “da” la orice solicitare din partea superiorilor ierarhici.
Este destul de greu sa renunti la o astfel de atitudine atata timp cat intreaga viata ai fost obisnuit sa crezi despre tine ca nu contezi si ca exista intotdeauna altcineva care are dreptate.
Strategii de contracarare a abuzului parental
Este important sa cunosti cine esti, ce vrei si care sunt nevoile tale. Daca ai inteles toate acestea, vei deveni mai putin vulnerabil in fata celor care doresc sa-ti controleze viata.
Delimiteaza obiectivele personale de cele ale familiei si lupta pentru indeplinirea lor. Realizarea obiectivelor personale iti va aduce satisfactii si increderea ca esti o persoana valoroasa de care trebuie sa se tina cont.
Fa-ti o lista de prioritati si responsabilitati si ai grija sa le respecti, doar astfel vei demonstra ca esti destul de matur/-a pentru a fi luat/-a in considerare.
Invata sa spui nu celor care abuzeaza de bunavointa ta, fie ei parinti, frati/surori, colegi etc, chiar daca pe moment te vei simti vinovat/-a, cu timpul te vei obisnui si vei avea mai mult timp pentru realizarea propriilor obiective. Nu va fi usor si, in mod sigur, vor exista persoane care vor spune ca esti egoist/-a si ca nu te gandesti deloc si la ceilalti. Vor fi chiar persoane care nu te vor ierta si nu vor accepta noul tau mod de a fi. Acestea vor face tot ce-i posibil sa te marginalizeze. Dar este mai important ca tu sa te accepti asa cum esti, chiar si cu sentimentul de vinovatie.
O relatie intre doua persoane se construieste pe respectul reciproc si pe intelegerea pe care si-o acorda cei doi parteneri ai relatiei. Chiar si acolo unde parintii “detin controlul” prin simplul fapt ca ti-au dat nastere, ca au codul de acces la contul bancar, ca-ti ofera un acoperis deasupra capului si alte metode de constrangere, exista posibilitatea de a se ajunge la un acord in care sa se stabileasca limite pentru fiecare parte.
Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog