De ce acest lucru? Putem sa plecam de la faptul ca legaturile familiale asigura un bun context antidepresiv. In trecut, cand un tanar pleca de acasa, el pastra o legatura nu numai fizica ci si psihologica cu parintii. Acum, legatura familiala este mai mult resimtita ca o ruptura in sensul ca se produce inainte ca tanarul sa fie capabil sa se separe prin procesul psihologic firesc al maturizarii, iar transformarea intr-un tanar independent, capabil sa se descurce singur, devine o ruptura.
Faptul ca cineva se separa de familia de origine si are capacitatea de a forma o noua familie este mersul firesc al lucrurilor care presupune o pozitie depresiva – faptul ca a ramane in vechea familie nu mai este posibil iar acest lucru este trist. Acest proces tine de trecerea de la adolescenta la maturitate. Maturitatea implica o anumita stare de depresie.
Cand acest proces nu are loc dar cerintele individuale, familiale si sociale este de a fi un tanar autonom, intreprinzator, independent atunci este obligat sa gaseasca o varianta similara acestui mers al lucrurilor indiferent daca poate sa le simta in acest format sau nu. Ca urmare va aloca o energie ridicata pentru a crea impotriva a ceea ce simte o stare de independenta prin locul de munca, o casatorie eventual foarte rapida si necesara dar nu si dorita, aderarea la un grup in care se simte aparat dar nu este dorit, etc. Pentru a putea face ceea ce nu poate sa faca – separarea de familia de origine, apeleaza la o varianta extrema – ruptura de aceasta. Si nu este vorba atat de raritatea intalnirilor cu parintii ci de o stare interioara de negare a apartenentei la familia respectiva.
Tanarul este pus astfel intr-o situatie inedita – este aparent autonom, fericit, multumit. Are serviciu, casa, familie, copii si alte lucruri dar sentimentul de absenta a placerii, de nemultumire cronica se impune. Fiecare esec pe care il resimte il face de multe ori sa dea inapoi, sa se retraga intr-o lume de agresivitate indreptata impotriva propriei persoane.
Depresia a constituit mult timp un subiect interesant si pentru terapeuti si pentru firmele de medicamente. Un studiu american facut in urma cu cativa ani spunea ca 1 din 4 persoane sufera de depresie.
La prima vedere cand vorbim despre depresie, vorbim despre o stare de pierdere a obiectului, de absenta interesului pentru orice placere, bucurie, absenta interesului pentru ceea ce inainte producea placere.
Din alta perspectiva o putem intelege ca o agresivitate indreptata impotriva propriei persoane, ca atunci cand starea de tensiune, violenta nu este orientata spre un obiect dat ci spre propria persoana.
Mai putem avea in vedere grupurile in care exista o fantasma depresiva si care pot explica multe procese sociale. In gurp fantasmele depresive iau forma lui: „nu stiu, nu vreau, nu pot” sau „nimic nu imi iese”. Toate aceste fantasme depresive vorbesc atat despre o pierdere cat si despre o stare individuala si de grup pe care o traiesc la un moment dat aceste persoane.
Pe scurt, nu putem vorbi despre o terapie a depresie ci despre o terapie care se sprijina pe depresie, astfel, depresia ramane un simptom care are o poveste in spate, un conflict pe care il putem intelege in timp, depresia devine o importanta stare atunci cand este diagnosticata ca atare iar starea de depresie ajunge sa constituie baza de referinta pentru o persoana. Cand cineva spune ca este depresiv atunci aceasta ajunge sa fie o importanta stare de fixare a depresiei, a starii de presiune interioara.
Terapia depresiei este o terapie a depresivului.
Autor: Claudiu Ganciu, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Claudiu Ganciu
Articole asemanatoare:
Depresia... mai mult decat tristetea
Poate fi redus riscul aparitiei depresiei
Deprimarea, nevoia de a distruge propria persoana
Episodul depresiv major
Sa invingem depresia
Alte subiecte postate de Claudiu Ganciu
Fantasma formativa
Legatura de cuplu si individualul
Tu nu poti!
Sanatatea – un nou ideal?
Fantasma formativa
Legatura de cuplu si individualul
Tu nu poti!
Sanatatea – un nou ideal?