Povestea din spatele singuratatii

[Gabriela]

Singuratatea este o stare pe care o persoana o poate simti chiar si atunci cand se afla in mijlocul unei multimi. Desi nu este o boala in sensul adevarat al cuvantului, sunt foarte multe persoane care sufera de singuratate.
Ce au in comun aceste persoane? In general, se remarca lipsa unei conexiuni bazate pe intelegere, compasiune si identificare cu cei din jur.
Desi in singuratatea lor aceste persoane tanjesc dupa iubire si companie, cand reusesc sa le obtina, nu sunt niciodata la nivelul idealului pe care si l-au format.

Aceasta neconcordanta apare ca urmare a obiceiului de a-si imagina diverse scenarii ale vietii lor, care nu corespund deloc sau doar intr-o mica masura cu prezentul lor. Exista astfel un decalaj intre aspiratiile, motivatiile si asteptarile avute in legatura cu ce ar trebui sa le ofere viata si realitatea prezenta, fapt ce permite devitalizarea si aparitia pesimismului, cu efect inhibant, blocant, evitativ si destructiv.

In majoritatea povestilor din imaginatia acestor persoane, tema principala se construieste in jurul unei himere: cuplul perfect, copilul cel mai destept, casa visurilor etc. In asteptarea realizarii fizice a acestei fantasme, persoana se instraineaza de realitatea inconjuratoare, ridicand un zid care face dificil accesul din exterior. Cei care nu corespund personajelor din povestea imaginata sunt indepartati pentru a nu perturba armonia iluzorie pe care aceste persoane au creat-o in jurul lor.

Anticiparea idealizata a viitorului reprezinta un obstacol in trairea prezentului, asa cum se ofera el, cu bune si cu rele.
Acelasi blocaj poate fi intalnit si in “singuratatea in doi”, numai ca aici avem de-a face cu asteptari neimplinite de a primi atentie. Investirea partenerului de cuplu cu atributele unui personaj de basm sau de film il plaseaza pe acesta intr-un rol care nu-i apartine. Astfel, acesta ar trebui sa fie “marea iubire”, “sufletul pereche”, “cel/cea alaturi de care viata va fi o poveste” etc. Daca nu reuseste sa se incadreze sau sa faca fata solicitarilor rolului in care a fost distrbuit, indiferent de vointa sa, este coborat de pe piedestal si indepartat, taindu-se caile de comunicare care ar fi facut posibila o relatie de cuplu functionala. Neincadrarea in tiparul rolului este perceputa ca un atac personal, ca respingere emotionala si negare a nevoilor de afiliere.

Totusi, in aceasta realitate deformata, victima nu este partenerul care tocmai a fost dat la o parte ca o haina prea uzata, ci persoana care a fost inselata in asteptarile sale. Din aceasta cauza se simte umilita si considera ca i s-a facut o nedreptate, asa ca reactioneaza ca atare, prin retragere si blocarea cailor de acces.

S-a observat ca persoanele care sufera de singuratate sunt anxioase, furioase (furie acumulata ca urmare a resentimentelor) si depresive. Resentimentul este generat de faptul ca exprimarea nemultumirii nu se face cu voce tare, acuzatiile si reprosurile sunt transmise doar intr-un dialog interior care nu ofera posibilitatea raspunsului real si stabilirii adevarului.

Daca o persoana se va cantona in decalajul dintre realitatea prezenta si povestea imaginara are multe sanse sa traiasca o permanenta stare de nemultumire de sine, frustrare si chiar depresie.
O poveste imaginara frumoasa inseamna un moment de relaxare, daca reusim sa facem diferenta intre realitate si imaginar, pe cand acceptarea prezentului si trairea lui ne ofera sansa de dezvoltare si evolutie spirituala.

Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog

---

Alte subiecte postate de Gabriela

Stii sa asculti?
Ce le poti oferi angajatilor in perioada de criza economica?
Uitarea de sine, moarte lenta!
Ce e bine sa stiu cand aleg o cariera profesionala?
Jocurile seductiei

[cristi.neacsu]

Singuratatea este o stare pe care o persoana o poate simti chiar si atunci cand se afla in mijlocul unei multimi. Desi nu este o boala in sensul adevarat al cuvantului, sunt foarte multe persoane care sufera de singuratate.
Ce au in comun aceste persoane? In general, se remarca lipsa unei conexiuni bazate pe intelegere, compasiune si identificare cu cei din jur.
Desi in singuratatea lor aceste persoane tanjesc dupa iubire si companie, cand reusesc sa le obtina, nu sunt niciodata la nivelul idealului pe care si l-au format.

Aceasta neconcordanta apare ca urmare a obiceiului de a-si imagina diverse scenarii ale vietii lor, care nu corespund deloc sau doar intr-o mica masura cu prezentul lor. Exista astfel un decalaj intre aspiratiile, motivatiile si asteptarile avute in legatura cu ce ar trebui sa le ofere viata si realitatea prezenta, fapt ce permite devitalizarea si aparitia pesimismului, cu efect inhibant, blocant, evitativ si destructiv.
In majoritatea povestilor din imaginatia acestor persoane, tema principala se construieste in jurul unei himere: cuplul perfect, copilul cel mai destept, casa visurilor etc.
In asteptarea realizarii fizice a acestei fantasme, persoana se instraineaza de realitatea inconjuratoare, ridicand un zid care face dificil accesul din exterior. Cei care nu corespund personajelor din povestea imaginata sunt indepartati pentru a nu perturba armonia iluzorie pe care aceste persoane au creat-o in jurul lor.
Anticiparea idealizata a viitorului reprezinta un obstacol in trairea prezentului, asa cum se ofera el, cu bune si cu rele.
Acelasi blocaj poate fi intalnit si in “singuratatea in doi”, numai ca aici avem de-a face cu asteptari neimplinite de a primi atentie.
Investirea partenerului de cuplu cu atributele unui personaj de basm sau de film il plaseaza pe acesta intr-un rol care nu-i apartine. Astfel, acesta ar trebui sa fie “marea iubire”, “sufletul pereche”, “cel/cea alaturi de care viata va fi o poveste” etc.
Daca nu reuseste sa se incadreze sau sa faca fata solicitarilor rolului in care a fost distrbuit, indiferent de vointa sa, este coborat de pe piedestal si indepartat, taindu-se caile de comunicare care ar fi facut posibila o relatie de cuplu functionala. Neincadrarea in tiparul rolului
este perceputa ca un atac personal, ca respingere emotionala si negare a nevoilor de afiliere.
Totusi, in aceasta realitate deformata, victima nu este partenerul care tocmai a fost dat la o parte ca o haina prea uzata, ci persoana care a fost inselata in asteptarile sale. Din aceasta cauza se simte umilita si considera ca i s-a facut o nedreptate, asa ca reactioneaza ca atare, prin retragere si blocarea cailor de acces.
S-a observat ca persoanele care sufera de singuratate sunt anxioase, furioase (furie acumulata ca urmare a resentimentelor) si depresive. Resentimentul este generat de faptul ca exprimarea nemultumirii nu se face cu voce tare, acuzatiile si reprosurile sunt transmise doar intr-un dialog interior care nu ofera posibilitatea raspunsului real si stabilirii adevarului.
Daca o persoana se va cantona in decalajul dintre realitatea prezenta si povestea imaginara are multe sanse sa traiasca o permanenta stare de nemultumire de sine, frustrare si chiar depresie.
O poveste imaginara frumoasa inseamna un moment de relaxare, daca reusim sa facem diferenta intre realitate si imaginar, pe cand acceptarea prezentului si trairea lui ne ofera sansa de dezvoltare si evolutie spirituala.

Autor: Gabriela Diaconescu

Am convingerea ca singuratatea nu este o boala si nici o problema si nici o suferinta. Dar singuratatea la care ma refer eu e alta. Cand cineva aclama ca "se simte singur" poate fi vorba de ceea ce ai scris in articolul de mai sus. Dar atunci cand esti tu cu tine e cel mai frumos moment, cea mai mare binecuvantare pe care o poti primi. Atunci simti pacea interioara si ATAT. Si foarte important, atunci cand intri intr-o relatie nu intri cu lipsuri, cu "nevoia de a-ti aduce o persona ceva ce n-ai", pentru ca nu asa functioneaza o relatie remarcabila. Atunci cand tu cu tine te simti extraordinar, te vei simti extraordinar si cu o a doua persoana ce-ti va intra in viata. Important e cum te simti tu in interior. O intrebare pe care o folosesc des in conferintele mele :" Te porti cu tine asa cum ai vrea ca ceilalti sa se poarte cu tine?"

[Mihai]

@Cristi: vorbesti cumva de solitudine? Vorbesti cumva de singuratatea asa cum este vazuta in meditatie? Hmm... daaaa, stiu la ce te referi

[ratiu.crm@gmail.com]

Felicitari,sau multumiri ?Cred ca le meritati pe amandoua.Articolul mi a placut si mi este de folos.

[Gabriela]

Ce este singuratatea?
Singuratatea este perceputa, dar nu asumata.
In singuratate ridici ziduri in jurul tau si nu constientizezi asta. In general, gandesti ca ceilalti sunt de vina pentru ce ti se intampla:
- ceilalti nu te inteleg
- ceilalti sunt rai
- ceilalti te marginalizeaza etc
In singuratate, sentimentul este de instrainare, locul tau este niciunde. Esti pierdut, derutat si incarcat de resentiment.

Ce este solitudinea?
Solitudinea este asumata.
In solitudine, esti in armonie cu ceea ce se afla in jurul tau. Solitudinea nu te deranjeaza si te bucuri de ea.
Sentimentul este de integrare, esti impacat cu tine si cu ceilalti.
Accepti ca "a gresi este omenesc".

[Samora]

Nu-mi aduc aminte de multe momente de solitudine, dar unul dintre ele n-am sa-l uit niciodata.
Se petrecea sus la cabana Babele, era noapte si un cer plin de stele. Mi-am luat inima in dinti si m-am dus sa vad Sfinxul noaptea. Desi era bezna, luna lumina destul pentru a putea deslusi ceea ce era in jur.
Era atat frumusete si m-am simtit atat de mica in acel univers. Atunci am realizat de cata perfectiune suntem inconjurati...., perfectiune pe care o observam atat de rar.
A fost un moment pe care nu l-as fi impartasit cu nimeni, era al meu.