Bebelusul ne vorbeste, noi il ascultam?

[Gabriela]

Inca de la nastere, bebelusul ne comunica nevoile sale prin limbajul propriu. Nu intotdeauna descifram ceea ce vrea, insa, daca l-am asculta cu mai multa atentie, am constata ca nu ne cere prea multe. Are nevoie sa se simta in siguranta, sa fie hranit, sa-si recupereze fortele dupa contactul cu multimea de stimuli noi din jurul sau, sa fie curatat si sa primesca afectiune. Fiecare dintre aceste nevoi este comunicata de bebelus in modul sau caracteristic, plansul.

Studii recente arata ca plansul copilului, in primele 9 luni de viata, nu este un capriciu, ci semnalul disconfortului cu care copilul se confrunta. De cele mai multe ori, parintele isi inchipuie ca daca a hranit copilul si l-a schimbat, acesta poate sa stea linistit, eventual sa adoarma in patutul lui fara a mai solicita atentie. Dar, motivele pentru care poate plange un copil sunt nenumarate: poate sa fie adaptarea hormonala, teama la prezenta unui stimul puternic, nevoia de companie, lipsa sunetelor cunoscute (bataile inimii mamei, vocea mamei), lipsa mangaierilor si a caldurii cu care era obisnuit.

Acum totul este diferit, iar bebelusul are nevoie sa se adapeze la ceea ce se intampla in jurul sau, asa ca ne transmite prin singurul limbaj pe care-l cunoaste, cel al plansului, ceea ce simte. A lasa un bebelus sa planga fara a raspunde chemarii sale, conform unei credinte ridicole ca asa i se dezvolta plamanii, este un chin la care-l supunem degeaba. Chiar daca nu-l intelegem de la inceput, prin prezenta alaturi de el, prin tonul cald si calm pe care-l folosim in astfel de momente, il asiguram ca poate sa se bazeze pe noi si ca raspundem solicitarilor lui.

In primul an de viata al bebelusului, nu trebuie sa ne facem griji ca-l rasfatam prea mult sau ca-l invatam cu narav, ulterior putem sa impunem reguli, dar in nicun caz mai devreme. Nu are niciun rost sa marim stresul la care este supus oricum.

Teoria atasamentului, care s-a dezvoltat in baza scrierilor psihanalistului John Bowlby, spune ca o relatie calda, intima, intre mama si bebelus ajuta la supravietuirea si sanatatea optima a acestuia. Dar, daca in primul an de viata nu primeste raspunsurile de care are nevoie, pe masura ce creste, copilul va deveni agresiv in relatia cu parintii, sau excesiv de mofturos. Cand mama raspunde constant solicitarilor bebelusului, chiar daca nu intelege mesajul acestuia, prin mangaieri si suport afectiv, il incurajeaza sa invete si sa creada ca merita sa fie iubit. Va sti ca mama este o baza sigura la care se poate intoarce ori de cate ori se afla la ananghie in explorarea sa.

Cum putem intelege si accepta mai usor plansul unui bebelus?
Daca vom incerca sa privim lumea prin ochii lui sau printr-o simpla recunoastere a starilor prin care trecem atunci cand noi adultii ne lovim de necunoscut, ne va fi mai usor sa acceptam ca bebelusul are multe motive pentru a ne solicita atentia. Astfel, nu vom mai fi exasperati si nici nelinistiti ca nu intelegem ce ne spune prin plans bebelusul nostru. Ba dimpotriva, ne vom bucura de faptul ca putem sa-l invatam atat de multe.

Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog

---

Alte subiecte postate de Gabriela

5 calitati
Pesimismul si iluzia detinerii controlului
Bunastarea emotionala depinde de bunastarea financiara?
Copiii neascultatori, copii rai din nastere?
Expresiile faciale sunt oglinda emotiilor noastre