Atasamentul reprezinta o relatie care presupune prezenta a doi actori, in cazul nostru copilul si parintele (sau persoana predominant prezenta in apropierea copilului). Relatia dintre acestia este initiata de adult, copilul se raporteaza la sine si la acesta folosind sistemele primare de aparare (modele interne de functionare). Modul in care copilul interpreteaza semnalele de la adult (in legatura cu stimulii pozitivi sau negativi), ca oferindu-i securitate sau nu, formeaza tiparul relatiei, fiind folosit mai tarziu in interactiunea cu cei de aceeasi varsta, apoi cu partenerul romantic, si va fi transmis in generatia viitoare prin relatia cu propriul copil.
Cei doi poli ai atasamentului sunt:
- sigur – caracterizat prin securitate, ordine, protectie (conditii favorabile de mediu)
- nesigur – caracterizat prin insecuritate, haos, dezorganizare (conditii nefavorabile de mediu)
Intre cei doi poli intalnim:
- atasamentul nesigur-evitant
- atasamentul nesigur-rezistent (ambivalent)
Astfel, raportul intre figura de atasament si patternul de atasament al coplului este:
- pattern sigur – figura de atasament de tip autonom;
- pattern nesigur-evitant – figura de atasament de tip anxios dezinteresat;
- pattern nesigur-rezistent – figura de atasament de tip anxios preocupat;
- pattern dezorganizat – figura de atasament de tip traume nerezolvate cu pierderi, doliu.
Pentru a se forma un pattern sigur, copilul trebuie sa perceapa mediul ca fiind sigur si interesant de explorat, iar interactiunea sa fie degajata. In acest caz, intre semnalele pozitive de siguranta furnizate de figura de atasament si senzatiile perceptive ale copilului exista corespondenta.
Daca adultul prezinta un atasament sigur, dar nu poate sa transmita aceasta siguranta copilului din cauza factorilor de stres, atunci relatia de atasament poate fi anxioasa si ambivalenta.
Atasamentul anxios-evitant
Copilul, inconjurat de stimulii negativi din mediu, cauta figura de atasament pentru a evalua corect situatia, iar daca aceasta nu poate fi localizata si monitorizata si nici nu-i ofera siguranta ca nu se afla in pericol, dezvolta un tip de atasament anxios-evitant.
Parintele (figura de atasament) in relatia cu copilul: este inaccesibil emotional; are tendinta de a se retrage sau de a evita interactiunea (voluntar sau involuntar); ingreuneaza accesul copilului in apropierea sa; este iritat, trist sau manios in prezenta copilului.
Adultul cu acest tip de atasament: este retras cu tendinta de izolare sociala sau cu interactionare limitata; are un sentiment puternic de neajutorare; se implica greu in relatii ce presupun angajament; prezinta toleranta afectiva crescuta; este dependent emotional; esueaza in dezvoltarea functionarii autonome; si este incapabil sa caute suport emotional.
Atasamentul anxios-rezistent (ambivalent)
Cand copilul interpreteaza mediul ca fiind nesigur, se apara si devine rezistent chiar fata de figura de atasament de care are nevoie – atasamentul anxios-rezistent.
Parintele este prezent fizic dar este indisponibil emotional. Semnalele pe care le transmite sunt ambivalente, ba ofera protectie, ba respinge si exista un slab control al impulsurilor. De asemenea, din cauza actiunii impulsive deseori isi revarsa furia asupra copilului. Este mult mai interesat de propriile nevoi emotionale decat de cele ale copilului.
Adultul cu acest tip de atasament: se teme de abandon; crede ca lumea este impotriva lui; are resentimente; reactioneaza cu ostilitate si neincredere la actiunile binevoitoare ale celor din jur; se reface greu dupa experiente stresante; are grad ridicat de manie si nefericire; este impulsiv; personalitate de tip histrionic.
Atasamentul dezorganizat
Cand unul dintre cei doi parteneri ai relatiei prezinta un deficit senzorial sau psihic, interactiunea afectiva este prejudiciata si conduce la formarea unui pattern de atasament nesigur si dezorganizat.
Daca stimulii din mediu sunt interpretati ca potrivnici si nu exista o figura de atasament care sa puna in ordine si sa ofere o siguranta in prezenta haotica a informatiilor, copilul va dezvolta un pattern dezorganizat. Orice situatie va fi interpretata ca un pericol continuu fata de care dezvolta strategii de aparare: „nimeni nu este de incredere”, „trebuie sa fiu pregatit tot timpul sa fac fata inamicilor” etc.
Copilul cu acest tip de atasament exploreaza mediul, dar o face haotic si fara scop; in interactiunea cu persoanele din proximitate, nu diferentiaza persoanele straine de cele apropiate, are comportament adeziv sau indiferent atat fata de unele cat si de celelalte.
Ca parinte nu-si asuma acest rol si solicita sprijinul sistemelor de protectia copilului si suport social si protectie comunitara.
Adultul care prezinta acest pattern: este impredictibil si dezorganizat in relatie; are potential ridicat de a dezvolta adictii de droguri sau alcool; se lanseaza in speculatii nerealiste; risca necugetat; personalitate de tip borderline.