Nici un parinte nu isi doreste sa se confrunte cu un astfel de diagnostic cand este vorba de copilul sau.
Aflati in fata medicului cu totii ne dorim sa aflam ca totul este in regula, sau in cel mai rau caz ca va fi bine. Acesta este motivul pentru care, uneori, chiar daca au unele banuieli, parintii ignora inconstient sau minimalizeaza unele simptome.
Confirmarea pediatrului ca "totul este bine" intareste aceasta ideea. Desigur, medicul vede copilul doar 15-20 minute de cateva ori pe an si fara sugestiile, observatiile parintilor, nu se gandeste sa caute semne ale dizabilitatii. In timp, o data cu cresterea numarului de copii diagnosticati cu autism, interviul pediatrului s-a dezvoltat cuprinzand si potentialele dizabilitati in dezvoltare.
Pe de alta parte, chiar si in urma diagnosticarii corecte, unii parinti continua sa spere ca la mijloc nu este altceva decat o greseala si ca nu este nimic in neregula cu copilul lor. Se vor ascunde in spatele unor declaratii de genul "nici sora lui nu a vorbit pana la varsta de 4 ani", "este un copil care va invata sa vorbeasca mai tarziu, are tot timpul", "toti copii de 2 ani au toane", "e mai rasfatat de aceea se poarta asa" si vor considera diagnosticul ca fiind exagerat.
Inaintea acceptarii diagnosticului si a necesitatii de a face ceva concret pentru a-si ajuta copilul, parintii pot adopta o alta modalitate indirecta de negare a diagnosticului, vizite frecvente la diversi specialisti, in speranta identificarii unor divergente de opinie.
Uneori, perioada de negare se poate prelungi pentru un parinte de la cateva luni la cativa ani, insa celalalt parinte a acceptat de mult necesitatea urmarii unor pasi specifici meniti sa ajute copilul. In astfel de cazuri tensiunea creste la nivelul relatiei maritale.
Cu siguranta, este foarte dificil pentru un parinte sa accepte ideea ca propriul copil, pe care il iubeste atat de mult, este diagnosticat cu o forma de dizabilitate, si este, de asemenea, foarte normala si de inteles dorinta ca specialistii sa se fi inselat. Nu lasati incertitudinea in privinta diagnosticului sa stea in calea demararii unui program special. Nu "eticheta" conteaza, ci simptomele pe care le manifesta copilul. Negati autismul daca trebuie, dar nu negati ceea ce face copilul dvs. si mai presus de toate nu-i negati dreptul la ajutorul specializat de care are atata nevoie.
Articol realizat de Nicoleta Grigore, psihoterapeut
Cabinet de psihologie - Grigore Nicoleta
Alte subiecte postate de Nicoleta Grigore
Increderea in cuplu
Cat de bine te cunosti?
Relaxati-va prin intermediul animalelor
Increderea in cuplu
Cat de bine te cunosti?
Relaxati-va prin intermediul animalelor
