Conditionarea clasica, Pavlov (1849-1936). In cadrul conditionarii clasice, invatarea se bazeaza pe asocierea unui stimul neconditionat (fiziologie) cu unul conditional. Daca asocierea scade in frecventa (adica la aparitia sunetului nu i se mai da hrana cainelui), atunci reactia se va stinge in timp.Intarirea functioneaza conform mecanismului: cu cat asocierea este mai frecventa, cu atat mai frecvent va aparea reactia conditionata la stimulul conditionat. Si, cu cat asocierea este mai rara, cu atat mai rar (pana la stingere) va aparea reactia conditionata.
In experimentul lui Pavlov, hrana adusa unui caine a fost asociata unui sunet. In urma asocierii repetate, hrana si sunet, sunetul va provoca aceeasi reactie ca si hrana, si anume salivarea. Reactia noua obtinuta la aparitia sunetului a fost numita reactie conditionata.
Un alt patriarh in descrierea reflexului conditionat a fost John Broadus Watson (1878-1958).
Experimentul lui Watson si Razner a fost primul care a corelat conditionarea clasica cu o tulburare emotionala, in acest caz o fobie. Watson si Razner au reusit astfel sa descrie mecanismul fundamental al abordarii terapeutice de tip comportamentist.
Vestitul experiment (1920) al lui Watson si al Rosaliei Razner a fost mai putin etic decat cel al lui Pavlov. Micutului Albert in varsta de 11 luni i-a fost prezentat un sobolan alb. De fiecare data cand Albert voia sa se apropie de sobolan, se auzea un zgomot puternic in spatele sau, o lovitura pe metal, stimul neconditionat, care il speria, o reactie neconditionata. Dupa cinci repetari, Albert avea reactia de teama la simpla vedere a sobolanului - o reactie conditionata. Teama, asociata initial zgomotului, era generata de stimulul neutru initial, sobolanul, acum un stimul conditionat. (sursa: O. Joja, Psihosomatica)
..



