Zen = armonie
Templul budist se numeste "o-tera". In timpul razboaielor dintre diverse factiuni razboinice aceste temple - adevarate oaze de liniste - au servit ca adaposturi pentru copii orfani sau sotii din familii respectate care plecau de acasa din anumite motive.
Osho-san sau preotul budist accepta si persoane ca acestea in mod provizoriu, si uneori copiii deveneau discipoli, alte ori luau calea artelor martiale.
Femeile puteau sa renunte la viata in familii dezorganizate sau cu soti agresivi devenind "ama-san" si concentrandu- se asupra studiului sutrelor si psihologiei. In general preotul budist se casatoreste si are copii, el fiind orientat catre serviciu fata de societate, dar casatoria sau celibatul nu sunt obligatorii.
Ascetul pe de alta parte traieste singur si nu prea are contact cu oamenii, viata de pustnic fiind mai potrivita cu necesitatea lui de a se regasi si reculege fara sa fie intrerupt. Asta in Japonia. In alte parti din Asia sunt alte sisteme desigur, dar Zen este un fenomen japonez.
Ca sa intri pe calea budismului Zen in primul rand trebuie sa-ti placa sa studiezi invatamintele budiste, si sa te descurci in viata prin intelepciune, si nu prin violenta. Ikkyu-san este un asemnenea exemplu. Zen vorbeste de eliminarea din viata a lucrurilor care nu fac bine si imbacsesc mintea omului. In Zen nu se creeaza si nu se accepta murdaria psihica. Zazen cu asa ceva se ocupa, cu constientizarea fiecarei clipe si fiecarui gand in meditatie, linistirea mentalului salbaticit astfel incat sa se produca intoarcerea la sinele real, la esenta.
Ca istoric al acestei miscari, clasele militare ajunsesera la o ierarhizare si mecanizare extrema, efectiv nu mai era loc nici macar de glume sau ghidusii; ca fermier riscai sa-ti taie capul un asemenea samurai si numai daca ridicai ochii la el sau daca ti se vedeau dintii. Aceasta stare de stress nu facea bine nici fermierilor dar nici samurailor, si de aceea samuraii care ajungeau sa aiba probleme psihice sau sufletesti mergeau la singura optiune din zilele respective - la Otera, locul unde se spunea ca se ofera salvare pentru spiritele ratacite, in virtutea zeitei compasiunii (Kannon-sama) .
Acolo erau dusi intr-o camera goala, cu pereti fragili, verzi ca muschiul, si cu ferestre de hartie, unde se vedea un singur lucru frumos: o floare pura aranjata intr-o vaza nefasonata, pusa in altar in fata unui scroll de hartie. Pe scroll era scris cu litere mari, caligrafice, cu cerneala de carbune pe hartie de orez, un cuvant - cum ar fi "incredere", sau "bunatate". Daca mergi la Kyoto poti vedea multe asemenea scrolluri impregnate cu atata energie de la persoanele care le-au privit si le-au simtit valoarea inestimabila, incat au devenit sacre.
Uneori razboinicii veneau intr-o stare de stupoare mentala si singura modalitate de a-i trezi era sa faci ceva complet iesit din comun dar nu copilaros, pentru ca in lumea razboinicilor nimic nu este mai rau ca pierderea respectului de sine (indigo la extrem, in deficitul culorii verzi).
Atunci preotul de la templu isi asuma riscul enorm de a-i agresa in mod calculat, intr-un moment anume cand observa ca razboinicul a ajuns la capatul rabdarii si nu mai are unde sa mearga decat daca iese din carapacea defensiv-ofensiva pe care si-a creat-o.
Razboinicului i se cerea practic sa devina vulnerabil, sa inteleaga si sa accepte fragilitatea corpului omenesc ilustrat ca zona de frumusete si liniste prin camera japoneza si ceaiul verde din lutul cald si rabdator; si prin mentalul concentrat pe o idee pura, ilustrat prin scrollul de pe perete.
Zen este simplitate, puritate, armonie si regasire. Zen este frumusete si calm. Este religie in sensul de re-legare, de re-conectare la sinele autentic, astfel incat visele sa fie vise creatoare si nu cosmaruri ale neputintei.