Capriciul are la baza o slaba dezvoltare a inhibitiei interne si un psihic labil (sistem nervos slab). Printre cauzele externe se numara rasfatatul, alintarea, satisfacerea tuturor dorintelor (adesea in anticipatie).
Ca forme de manifestare ale capriciului mentionam: fluctuatia dispozitiei afective, tipete, izbucniri afective cand i se refuza ceva, plansul (uneori mimat), cuvinte urate etc. aceste manifestari au un caracter situativ; ele apar in fata persoanelor care obisnuit “il cultiva” pe copil, precum si in situatii anumite: inainte de masa, de culcare, la imbracat/dezbracat, in prezenta unor persoane straine etc. rasfatul lasa pe copil dezarmat in fata oricarei situatii noi.
La varste mai mari regasim capriciul la adolescenti, fiind socotit uneori la fete ca “semn al feminitatii”.
Remediul pedagogic apare nu in lamurire sau rugaminte, ci luarea unei atitudini hotarate, formularea unor cerinte statornice, instituirea unui regim de viata ordonat, apoi adoptarea unei atitudini de indiferenta fata de manifestarile capricioasa, educarea la timp a inhibitiilor necesare.
