Incapatanarea la copil

[raluca79]

Incapatanarea consta in rezistenta sau opozitia individului fata de vointa altor oameni, dorinta de a nu face asa cum i se cere, cum este sfatuit sau rugat. Singura modificare invocata: “Asa vreau eu”, dar intrebarea “De ce?” nu are raspuns, fapt care indica tendinta individualista de a impune cu orice pret propriul punct de vedere. Dupa cum observa Hegel: “incapatanarea este forma caracterului, dar este lipsita de continutul sau”.
Incapatanarea este o reactie negativa a vointei in momentul in care i se cere, copilul sau tanarul vrea tocmai contrariul. Este parca o vointa cu semnul minus. Un act de incapatanare este mai curand un act semivoluntar.
Dupa origine, se pot distinge trei forme ale incapatanarii pe care le redam in continuare:
a) Incapatanarea ca forma de protest impotriva unei educatii excesiv de autoritare, in care domina tonul de comanda, vociferarile, jignirea si ofensa, forma brutala de prezentare a cerintelor; lipsa de echitate si obiectivitate;
b) O alta forma este reactia de incapatanare a copilului rasfatat, alintat, crescut intr-o atmosfera de lauda si admiratie, de tutelare marunta a fiecarui pas cu o exigenta scazuta fata de sine insusi orice refuz in satisfacerea pretentiilor trezeste incapatanarea pentru a-si mentine pozitia privilegiata in familie sau in colectivul scolar. Este vorba de o indrumare insuficienta in chestiunile mari si tutelare marunta pe teme secundare (exigente foarte mici).
c) Incapatanarea copilului nesupravegheat lipsit de orice indrumare autoritara, de absenta a exigentelor fata de el. Din lotul cercetat de un autor, era vorba de un procent mai ridicat de copii care nu aveau tata, controlul conduitei lor fiind absent, lipsea recompensa/pedeapsa; de asemenea, este vorba de familii in care lipseste caldura, duiosia, buna dispozitie, de unde rezulta o instrainare de parinti si “atractia strazii”. Copilul compenseaza absenta ambiantei pozitive din familie prin stabilirea unei legaturi la nivelul strazii, iar acestea pot fi negative. Insuficienta exigentelor si al respectului fata de copil in familie reprezinta conditiile; incapatanarea apare in impactul cu cerintele “de soc” ale scolii, societatii etc. lipsit de indrumarea cuvenita el a avut doar libertatea de a gresi, de a proceda arbitrar etc.
Sub orice forma, incapatanarea are la baza greseli de educatie, grefate pe un fond temperamental.
In sfarsit, exista si incapatanare aparenta, legata de timiditate; o situatie noua, il face pe copil sa se inchida in sine, sa devina inhibat, aparent incapatanat.
In scoala provoaca incapatanare, “suparare” fata de profesori: un act de inechitate, jignire sau ofensa nemeritata, ceea ce face ca elevul sa reactioneze prin tacere ostentativa legata de profesorul in cauza. La scolarii mai mici care cred ca nota depinde doar de invatatori copilul se supara pe dascal si nu mai invata dinadins, exprimandu-si astfel protestul, nemultumirea.
Trecand la remedii pedagogice, profesorul sau parintele nu trebuie sa franga vointa copilului, sa o anuleze, sa o indrume, introducand doar un corectiv permanent in conduita lui. Comportarea incapatanatului contine de regula, un sambure rational, anumite revendicari fata de cei din jur, un anumit motiv general de nemultumire. Metodele de educatie depind de cauzele incapatanarii. De exemplu, in cazul incapatanarii care apare ca forma de reactie fata de tratarea brutala din familie - copilul aparandu-si independenta - metoda va fi apropierea si castigarea increderii.
Oricare forma de reactie ar fi, se dovedesc eficace:
 educatia prin munca, prin activitate (pentru ca incapatanarea apare ca reactie la sarcini si obligatii)
 justa folosire a recompensei, laudei, aprobarii
 ignorarea temporara, dupa preceptul: observati totul dar nu reactionati la orice
 amanarea indeplinirii sarcinilor/cerintelor: in starea de incapatanare incercarea de influentare imediata provoaca impotrivire, orice propunere provoaca o reactie contrara; copilul sau adolescentul trebuie pus in fata cerintelor dar se cere executarea lor mai tarziu, starea de incapatanare fiind una din imprejurarile in care reactia imediata nu este indicata
 abaterea atentiei spre alt obiectiv (metoda eficace mai ales la cei mici);
 prezentarea cerintelor ca sfaturi, indicatii, chiar rugaminti (deci nu se ordona).
Cauza incapatanarii poate fi si surmenajul; atunci se impune solutia adecvata, care sa duca la eliminarea oboselii severe.
Constiinta partiala a erorii naste tendinte contradictorii - de acceptare sau de impotrivire - dar invinge adesea a doua. O data cu indoiala apare insa o sansa a indreptarii.
La baza incapatanarii se pot afla, uneori, notiuni gresite; printre adolescenti intalnim echivalarea intre incapatanare si perseverenta, vointa. In cazul acesta se impune un complement de instruire etica.
Incapatanarea impinsa oarecum la limita constituie negativismul care prezinta doua forme: una persistenta, si alta trecatoare, pasagera.
Forma persistenta: scolarul persevereaza intr-o actiune desi vede ca rezultatele nu sunt cele de dorit, refuza argumentele numai pe motivul ca vin de la altul, isi fixeaza scopuri neaparat contrarii celor propuse de parinti, profesori, etc. La originea manifestarilor negativiste gasim – ca si in cazul incapatanarii - fie tutelarea excesiva din partea mediului, fie atitudini si masuri excesiv de severe din partea celor mari. Prin urmare este inabusita dorinta de independenta a copilului, expresie a subaprecierii.
Remediile sunt in principiu aceleasi ca la incapatanare.
Forma pasagera are de regula cauze de ordin fiziologic, (oboseala, surmenaj); ea este legata de asa-numitele stari fazice (paradoxale si ultraparadoxale), in care raporturile dintre situatii si reactiile comportamentale adesea se inverseaza: stimulii pozitivi produc reactii negative si invers. Remediul apare aici in reglementarea odihnei si activitatii.
In aparitia si dezvoltarea trasaturilor negative de caracter, asistam la alternanta intre cauze si efecte, la inlantuiri ce capata caracter ciclic, de circuit psihic. De pilda, educatia brutala din partea mediului genereaza incapatanarea copilului iar aceasta din urma incita tonul de comanda, nervozitatea in reactia parintilor, cauza si efectul isi schimba mereu locurile. Tot asa, in cazul rasfatatului, ingaduinta si dragostea exagerata a celor din jur impiedica formarea la timp a inhibitiilor necesare la copil sau adolescent; impulsurile si dorintele sale isi fac jocul nestingherit. Manifestarile de incapatanare si negativism ii fac pe parinti sa-si dubleze eforturile pt. a-l satisface, iar copilul isi va spori pretentiile. In felul acesta, dragostea parinteasca exagerata alimenteaza incapatanarea/capriciul, iar acestea din urma sporesc grijile si preocuparile parintilor pentru a raspunde pretentiilor crescande ale copilului.

---

Alte subiecte postate de raluca79

Tulburarile afective si creativitatea
Animalul de casa - Efecte terapeutice
Comunicare copilului in primul an de viata
Tulburarile de limbaj