Exista insa si un aspect interesant dar oarecum evitat de psihologie si anume corelatia intre creativitate, oamenii creativi si inclinatia spre tulburarile psihice. Studiile mai recente incearca sa clarifice aceste aspecte.
Unul dintre primele care a dat o noua viziune asupra relatiei creativitate-tulburari psihice a fost realizat de Nancy Andreasen. Ea a incercat sa gaseasca o legatura intre schizofrenie si creativitate. Au fost testati 30 de subiecti. In urma experimentului a reiesit ca 80% dintre subiectii creativi au suferit de depresii sau au trecut prin stari maniac-depresive.
Un alt studiu care a atras si mai mult atentia publicului a fost realizat de Kay Redfield Jamison (1989), asupra schimbarii starilor persoanelor creative. Subiectii ei erau reprezentati de cei mai in voga oameni de cultura. Rezultatele au fost mai mult decat surprinzatoare. In cazul populatiei normale, 1% sufera de afectiuni bipolare si 5-15% de depresii majore.
In cazul esantionului lui Jamison, 38% dintre artisti fusesera tratati pentru afectiuni afective (de la simple depresii la tulburari bipolare). La trei treimi dintre ei, s-a depasit terapia verbala si s-a trecut la tratamentul cu litium, antidepresive, electrosocuri.
Cel mai larg studiu realizat pana acum, pare sa confirme rezultatele obtinute de Andreasen si Jamison. Timp de un deceniu, Ludwig si asociatii sai au parcurs 2.200 de biografii ale 1.004 persoane creative celebre. Folosind surse secundare, Ludwig evita problemele de documentare pentru care au fost acuzate Jamison si Andreasen.
Luati ca si grup, artistii creativi prezentau un nivel mai inalt al bolii mintale decat o faceau cei care lucrau in domenii mai concrete. Ca adolescenti, 29-34% dintre viitorii artisti eminenti au prezentat simptome psihiatrice, de la hipocondrie la halucinatii psihotice si tentative de suicid, in comparatie cu 3-9% dintre cei care s-au implicat in stiinte, sport, afaceri. Diferentele dintre adulti sunt si ele semnificative: 70-77% pentru poeti, cantareti, scriitori – 18-29% pentru cercetatori, politicieni, arhitecti si oameni de afacere.
Ludwig concluzioneaza ca oamenii care sunt bolnavi mintal se regasesc mai degraba in arta decat in stiinta sau afaceri. Acesta deoarece, avantajele pentru a te evidentia in lumea stiintifica includ: rationalitate, perseverenta, experimente, comunicare eficienta cu oamenii, punctualitate etc. Episoadele alternante de entuzism puternic sau depresii profunde care pot caracteriza tulburarile bipolare ar fi fatale pentru o cariera in domeniul stiintific, in timp ce un artist le-ar putea folosi ca surse de inspiratie.
Hans J. Eysenck a dezvoltat propriul model asupra personalitatii si temperamentului cu trei dimensiuni: psihoticism, extraversie, neuroticism.
Descrierea sa asupra psihoticismului este ca o persoana poate prezenta anumite caracteristici care se regasesc in randul psihoticilor si ca in anumite circumstante, este mai predispusa sa devina psihotica. Exemple de asemenea tendinte psihotice includ nepasarea, indiferenta, desconsiderarea simtului comun, exteriorizare nepotrivita a emotiilor reprezinta o tendinta continua spre psihoze (in special schizofrenie si tulburari bipolare de afectivitate), un drum parcurs pe jumatate pana la psihoze.
Scala de psihoticism a corelat semnificativ cu alte scale care vizau: neacceptarea normelor sociale, imaturitate, atitudinea anti-autoritate. Psihopatii si criminalii au obtinut de asemenea scoruri ridicate pe aceasta scala.
Interesant este faptul ca oamenii inalt creativi de obicei au obtinut un scor mare la psihoticism, comparativ cu cei slab creativi.
Eysenck sugereaza ca indivizii cu un stil de gandire atotcuprinzator, au un numar mult mai mare de idei din care pot trage o concluzie. Acesti oameni sunt capaili sa vina cu idei noi, neobisnuite si creative mult mai usor decat oamenii care gandesc mai conventional despre un anumit aspect. In cele din urma, considera acest aspect ca fiind baza creativitatii.
In ce priveste partea psihofiziologica, Eysenck (1993) descopera ca cel care gandeste atotcuprinzator este mult mai probabil sa aiba o personalitate care coreleaza cu cea a unui schizofrenic sau psihotic. Diferenta daca o persoana creativa obtine scoruri inalte pe scala psihoticismului ca o persoana psihotica, este ca aceasta nu este neaparat in postura de a fi diagnosticata ca si psihotica.
Eysenck (1993) gaseste unele modalitati de a sustine modelul psihoticism-creativitate:
In primul rand, persoanele diagnosticate psihotice ereditar, sunt creative intr-un mod neobisnuit. Isi sustine argumentul prin studiile genetice care ii sustin parerea cat si prin ipoteza ca esista o baza genetica comuna pentru creativitate si pentru deviatiile psihologice.
In al II-lea rand, psihoticismul este relationat cu creativitatea testata (denumita si originalitate).
Inhibitia latenta este definita ca si capacitatea de a detasa din constiinta, stimulii care inainte erau perceputi ca irelevanti. In aceasta directie au fost facute studii care sa gaseasca corelatii intre nivelele inalte sau joase de inhibitie latenta si QI, respectiv creativitate.
O persoana cu un nivel inalt de inhibitie va tinde sa vada lucrurile mereu ca si inainte, considerand ca daca un lucru a fost irelevant inainte, va fi irelevant din nou. Indiferent de QI-ul unei persoane, daca aceasta obtine scoruri inalte la inhibitia latenta, scorurile la creativitate sunt mici. Acest fapt este si firesc, deoarece o persoana care vede mereu lucrurile la fel, ii este greu sa creeze ceva nou.
Pe de alta parte, o persoana cu un nivel scazut de inhibitie latenta, nu va lasa ceva sa treaca pe langa ea, doar daca inainte a fost perceput ca irelevant, pe baza experientei anterioare. Ea tinde sa reanalizeze obiectul sau situatia pana sa traga noi concluzii despre ea. In cazul nivelului scazut de inhibitie latenta, cei care au avut si un QI inalt, au obtinut rezultate mult mai bune la testele de creativitate, decat cei cu un QI mediu. Si acest fapt are sens, pentru ca o persoana, cu cat este mai inteligenta si reanalizeaza lucrurile mai mult, va remarca mai multe aspecte si va face mai multe extrapolari.
Scorurile mici in cazul inhibitiei latente au fost asociate cu starile psihotice sau cu predispozitia spre psihoza. De vreme ce scoririle mici la inhibitia latenta sunt necesare pentru o creativitate crescuta, se poate detasa o corelatie intre creativitate si psihoze.
„Aceste rezultate sustin teoria potrivit careia persoanele cu un nivel inalt al creativitatii si cei predispusi spre psihoze, pot prezenta similaritati neurobiologice, probabil determinate genetic si care se prezinta fie ca o predispozitie spre psihoza, fie ca un potential creativ ridicat” (Carson, Peterson & Higgins, 2003)
Alte subiecte postate de raluca79
Animalul de casa - Efecte terapeutice
Comunicare copilului in primul an de viata
Animalul de casa - Efecte terapeutice
Comunicare copilului in primul an de viata
