Pozitiv si negativ in relatia mama-fiu

[raluca79]

In plan psihologic, un tata hiperautoritar creaza conditiile unei „fuziuni” nefiresti, toxice intre mama si fiu, acesta identificandu-se cu o parte a Eului matern (cea negativa – victima) si dezidentificandu-se partial cu tatal (partea negativa – agresorul). In consecinta, fiul adopta un comportament slab, anxios, evitant sau rebel.
Asumarea masculinitatii in aceste conditii devine dificila, atasamentul si culpabilitatea de separare de o mama-victima sunt crescute, favorizand o conditie fizica si psihica precara, nonasertivitate sau conduite de control excesiv, dar poate conduce compensator si la comportamente protestatare fara finalitate, retractie sociala, imprevizibilitate, comportament autodistructiv, toxicodependente.

Prin contrast, o relatie creatoare, initiatica a mamei cu fiul confirma autoincrederea, initiativa,
canalizarea impetuoasa a energiei, puterea de exprimare si transmitere a informatiei, precum si capacitatea de actiune creatoare.
Un fiu care isi integreaza „maternitatea” in sens pozitiv isi exprima si isi asuma masculinitatea creator. Cu alte cuvinte, un fiu bine hranit emotional de o mama-femeie echilibrata, integrata la randu-i (poate fi si o bunica care il „initiaza” in primii 7 ani) are sanse mai mari sa-si exprime latura creativa, originala, expresiva si afirmativa, pentru ca resursa sa energetica va fi inalta. Canalizarea fortei si resurselor de care dispune, orientarea valorica, inteligenta si discriminarea, structurarea actiunilor in vederea atingerii anumitor scopuri, rezistenta la efort si capacitatea de a lupta inteligent, responsabilitatea, disciplina si puterea concentrarii si finalizarii, vointa focalizata cunoscator si creator vor fi catalizate insa semnificativ de relatia transformatoare, initiatica (a doua initiere) cu tatal (bunicul) sau. (de I. Mitrofan)

---

Alte subiecte postate de raluca79

Relatia pozitiva tata-fiica vs relatia patogena tata-fiica
Cel mai bun dar pentru copii
Scoala vietii
Intalniri pentru persoane singure
Ganduri irationale in depresie

[raluca79]

Uneori relatia mama – fiu poate fii extrem de stransa mai ales in conditiile in care femeia isi gaseste ratiunea de a trai in rolul matern, uitandu-si propria feminitate. Maternitatea poate deveni astfel un loc de investire a nevoilor de recunoastere si a dorintelor reprimate ale femeii, ba chiar un prilej de revansa pentru frustrarile legate de negarea valorii feminine.
O femeie poate hotari astazi sa nasca pentru a umple un gol, deci dintr-un deficit emotional, si nu din nevoia fireasca de zamislire a unui copil. Acesta se naste, iar destinul sau este deja creionat: sa umple lacunele afective ale unei femei careia i-a lipsit tatal si careia ii lipseste acum partenerul. Si daca se intampla ca acest copil sa fie baiat, simbolic, inca de la nastere este impovarat cu o „casatorie”, fiind fortat sa fie de timpuriu barbat si sotul propriei mame.
Care sunt implicatiile psihologice asupra evolutiei ulterioare a unui astfel de baiat sunt lesne de ghicit. Fantoma incestului il va bantui intreaga viata iar a trai alaturi de o femeie ar fi echivalentul unui prizonierat din care de multa vreme simte nevoia sa scape. O astfel de situatie impiedica rezolvarea favorabila a complexului lui Oedip, rezolvare ce presupune ca fiul sa cedeze tatalui sau pretentia la rolul de sot, el urmand a se orienta spre alte femei. Cand tatal nu este prezent pentru a bara fiului calea spre mama, fiul si mama raman unul prizonierul celuilalt adesea pentru tot restul vietii. Deci separarea mama-fiu este absolut necesara. Daca aceasta nu se rezolva firesc la 4 – 5 ani, complexul lui Oedip se va reactiva la pubertate. In acest moment, relatia dintre mama si fiu risca sa se transforme intr-o lupta pentru putere. Marea lor iubire devine brusc o inchisoare ce impiedica inflorirea individuala a fiecaruia. Insuficient afirmat, lipsit de modele masculine cu care sa se identifice, fiul va incerca sa incalce legea materna pentru a-si castiga propria identitate de barbat, devenind un „razboinic” veritabil.
Daca mamele reusesc sa inteleaga ca este timpul sa-si regaseasca feminitatea si sa se ocupe mai mult de ele, razboiul are sanse sa inceteze. Motivat de procesul de individuatie, copilul poarta in el dorinta de separare de mama pentru a-si urma evolutia. Tatal usureaza acest proces.
Adolescentii isi cauta instinctiv tatal tocmai pentru a se putea separa de mama, si pentru a-si crea o identitate masculina. Mama trebuie sa accepte ca fiul nu-i poate fi nici partener, nici prieten, nici amant. Altfel exista riscul ca eul baiatului sa fie inflationat de complexul contrasexual, iar identitatea sa psihosexuala sa aiba de suferit. Psihologia analitica sustine ca legaturile de tip heterosexual nu pot fi formate sau esueaza datorita dezvoltarii patologice a complexului contrasexual. O astfel de dezvoltare depinde deci de experientele existentiale nefericite pe care copilul le are in relationarea cu parintele de sex opus.
• „Prin intermediul unei intense identificari cu parintele de sex opus, eul este inflationat de arhetipul contrasexual ceea ce duce la esecul actualizarii principiului sexual care corespunde genului biologic al individului. Acest fapt va conduce fie spre o femeie dominata de animus, fie spre un barbat slab, dominat de anima, care vor sfarsi in legaturi de tip homosexual.
• Baiatul deprivat de mama sau fata deprivata de tata sufera de o atrofiere a animei sau animusului, lipsindu-le astfel organul psihic pentru formarea legaturilor heterosexuale.
• O relatie prea apropiata de parintele de sex opus, poate conduce, de asemenea la o dezvoltare hipertrofiata a complexului contrasexual si la o identificare a eului cu acesta, mai ales daca parintele de sex opus a fost absent in perioadele critice ale copilariei, sau relatia cu el a fost neimplicata afectiv. Barbatii de acest tip tind sa fie capriciosi, cu un comportament greu previzibil, moale, fara sa se afirme. Femeile dominate de animus sunt agresive, dogmatice, incapatanate. Identificarea cu complexul contrasexual poate duce in aceste cazuri spre transsexualism.” (Mihaela Minulescu)