Negarea in relatia parinte-copil

[Gabriela]

In relatia cu copilul sau, parintelui ii place sa creada ca afacut totul ca acestuia sa-i fie bine si, conform efortului depus, are asteptari care corespund cu capitalul investit. Dar, surprizator pentru parinte, nu intotdeauna primeste ceea ce se asteapta si dezamagirea este pe masura. Deseori, in jurul nostru auzim "toata munca mea a fost ca sa-i fac lui un viitor, si uite ce a iesit!", "muncesc pentru tine 'de-mi sar capacele' si tu nu ai pic de respect", si ca o concluzie "oare cu cine o semana ca eu nu sunt asa?".
Asta este intrebarea pe care si-o pune cel mai des un parinte, evitand sa arunce totusi o privire asupra propriei persoane.

Cand copilul are o conduita necorespunzatoare, parintele neaga orice conexiune dintre el si comportamentul iscat, pentru ca trebuie sa se absolve de orice vina care l-ar face sa se simta mai putin confortabil cu propria persoana.
Sunt foarte multi parinti care se plang spunand: “copilul meu are probleme grave de comportament, este obraznic, nu asculta, vorbeste urat, chiuleste de la scoala etc.”. Si, desi ar trebui sa afle ce anume declanseaza aceasta purtare, prefera sa aplice diverse pedepse, care in final au doar rolul de a intari un comportament negativ.
Nevoile unui copil sunt simple si in acelasi timp complicate. El este dependent de parinte in satisfacerea trebuintelor sale fiziologice (hrana, odihna) de securitate (siguranta si protectie) si emotionale (iubire). Daca una dintre aceste trebuinte nu este satisfacuta, dezvoltarea copilului sufera atat in planul sanatatii psihice cat si a celei fizice.
Rareori, in aceasta perioada, copilul stie sa vorbeasca despre problemele sale, insa lanseaza spre parinte semnale care ar trebui sa-i atraga acestuia atentia. Semnalele sunt de fapt comportamente care se abat de la standard, tocmai pentru a fi luate in seama.
Astfel, cand un copil se alimenteza in exces, poate fi un comportament de substitut pentru nevoia de afectiune; un refuz al hranei poate fi respingerea hiperprotectiei.
De asemenea, diverse blocaje de comunicare se pot manifesta ca afectiuni in zona alocata aparatului auditiv (tot ce tine de auz) si aparatului fonator (tot ce tine de vorbire). Daca un copil recepteaza prea multe mesaje cu care nu este de acord, fie pentru ca nu le intelege, fie pentru ca nu se incadreaza in sistemul sau de valori, iar persoana care le emite este o persoana de referinta, cu un rol definitoriu in satisfacerea trebuintelor sale, modalitatea cea mai simpla de a refuza receptarea este raspunsul printr-o afectiune la nivelul auzului.
Imposiblitatea de a se exprima, fie ca mesajul este reprimat pentru a nu declansa evenimente pe care copilul le considera ca ar afecta relatia sa cu cei dragi, fie ca exista o conditionare in urma unor pedepse, poate conduce la afectiuni in zona aparatului fonator.
Asadar, copilul este o oglinda a comportamentelor aplicate asupra sa de persoanele de referinta, iar manifestarile catalogate ca necorespunzatoare: obraznicia, neascultarea, impertinenta, neastamparul, aroganta, indolenta etc., sunt doar simple reflexii.
Oare este usor pentru un parinte sa accepte acest fapt? In mod sigur nu. Este mult mai usor, si se evita un conflict psihic, sa se delimiteze de aceste manifestari, spunand ca nu au nimic de-a face cu propria persoana.
Un parinte care isi bate regulat copilul, pe considerentul ca este o metoda educativa cu rezultate imediate, daca va fi pus in situatia de a recunoaste ca a dat gres, observand cum copilul dezvolta o tulburare de conduita , se va afla in fata unei mari dileme si este posibil sa aleaga refuzul realitatii spunand “sigur nu este copilul meu” sau “seamana cu X, nu cu mine”. X, de obicei, este celalalt parinte.
Negarea este un mecanism de aparare folosit de Eu pentru a evita un conflict psihic si reprezinta o rezolvare temporara. Este un refuz al unei interpretari exacte, formulate de un interlocutor, care ar putea sa-i schimbe persoanei in cauza reprezentarea despre sine, sau poate fi un refuz de a-si recunoaste paternitatea unui gand, dorinta sau sentiment care se constituie in sursa de conflict. (Freud)

Articol realizat de Gabriela Diaconescu

---

Alte subiecte postate de Gabriela

Insomnia si factorii stresori
Episodul depresiv major
Tulburarile afective - clasificare
Experientele de viata ne formeaza
Poti sa previi sinuciderea unei persoane dragi?

[Samora]

As vrea sa vad si eu parintele ala care sa recunosca faptul ca metodele sale a fost gresite.
Ar insemna sa se renege pe el ca parinte.... N-ai sa vezi!

[coryna_urziceanu]

Este imposibil sa nu gresesti,dar cine ne poate invata cum sa crestem corect un copil.Incercam sa-l invatam ceea ce consideram ca este corect pentru el,dar uneori viata este cel mai bun profesor,cu riscul de a invata din greseli.Din punctul meu de vedere nimeni nu este perfect,atunci de ce sa cerem perfectiune celor din jur?Incerc sa-mi inteleg copilul,desi nu este foarte usor.As spune ca prin comunicare se rezolva multe,din pacate fetita mea nu este foarte comunicativa,dar gesturile si comportamentul ei imi spun multe.

[Samora]

Corina, sa nu ma intelegi gresit, ceea ce nu mi se pare mie corect este faptul ca un parinte nu recunoaste cand greseste. De obicei are impresia ca pierde ceva din statutul de parinte daca ii spune copilului ca a gresit si, eventual, sa-si ceara scuze si sa ajunga la o colaborare eficienta cu propriul copil.
Eu am fost batuta de tatal meu in nenumarate randuri, niciodata nu si-a cerut scuze si nu a acceptat ca a gresit.
Nu este vorba de a fi perfect, ci de a-ti recunoste greselile.