Cum sa fiu un parinte bun?

[psiLudens]

INDULGENTA – partea I
motto: ,,copilul rasfaţat este adultul nefericit de mai tîrziu”

Va propun sa incepem seria micului nostru ghid de parenting cu unul din comportamentele adulte care imi pare a fi cel mai „periculos” sub aspectul urmarilor pe care le poate avea asupra dezvoltarii psiho-sociale a copilului, indulgenta! Va invit sa priviti atitudinea indulgenta (pe care suntem de multe ori tentati sa o adoptam atunci cand copilul incalca regulile stabilite de noi) dintr-o perspectiva, sper eu, noua, care sa va ajute sa va analizati cu responsabilitate felul in care ii transmiteti copilului tot ceea ce stiti si care-l va face sa creasca pentru a deveni un adult fericit si implinit.

Atunci cand discut cu parintii despre acest subiect, am remarcat ca, din start, intelesul cuvintului creeaza confuzie. De cele mai multe ori, indulgentei ii sunt atribuite deopotriva comportamente care tin de toleranta, intelegere si ingaduinta, si pana aici este corect.

Nuanta psihologica pentru care indulgenta se numeste astfel, si nu toleranta, intelegere sau ingaduinta, este data de raportul de egalitate „nesanatoasa” pe care il induce intr-o relatie: cand un copil se exprima intr-un mod particular, parintele care se simte „puternic” va fi indulgent pentru ca isi considera fiu/ fiica „mai slab/a” in raport cu el insusi. Ori aceasta este o perspectiva daunatoare de a te raporta intr-o relatie, mai ales cand este vorba de copii, pentru ca astfel se pun bazele a ceea ce mai tarziu se va numi un adult cu tulburari de comportament: egocentric, fragil (caracter slab), debusolat, conflictual si/ sau violent fata de diferente, capricios, si lista ar putea continua inca.

Principalul lucru pe care un parinte ar fi bine sa-l inteleaga pentru a aplica eficient principiile educatiei este ca, sub aspect comportamental, NICIODATA copilul nu va fi un „egal” al parintelui. Parintii poarta responsabilitatea PENTRU copilul lor, in timp ce copilul este responsabil FATA DE parintii sai! Ideea de egalitate isi are sens doar in ceea ce priveste respectul acordat celuilalt, in particular, de interesul pe care un parinte este dator sa-l arate copilului sau ca persoana.

Odata interiorizata aceasta idee, va fi usor de inteles de ce in comportamentul indulgent sta germenele egoismului. Indulgenta face sa se stearga din bagajul principiilor morale ale unui copil acel sentiment sanatos al vinovatiei, al constiintei ca exista fapte bune si fapte rele, si ca cele rele trebuie sa fie sancţionate.

Foarte posibil ca, sub influenta multor teorii psihologice populare, cele afirmate privitor la valenta constructiva a vinovatiei sa va starneasca spiritul critic. Si pana la un punct va voi da dreptate. Este bine sa stim ca vinovatia, ca de altfel oricare alt sentiment, poarta in sine si potentialitati benefice, dar si distructive, potentialitati ce ne influenteaza evolutia emotionala intr-o directie sau alta. Insa, pentru ca oamenii sunt fiinte fundamental sociale, constiinta vinovatiei este un sistem intern de avertizare sanatos si necesar, care ne pune in alerta atunci cand facem ceva ce ne poate periclita convietuirea printre semenii nostri, sau, altfel spus, atunci cand gresim.

Mai mult, atunci cand copiii sunt tratati cu indulgenta, sunt protejati si nu au ocazia de a fi pusi in fata unor provocari, indiferent de natura lor, nu sunt lasati sa infrunte greutatile si viata reala, ei devin slabi. O posibila explicatie privind consecintele cresterii unui copil slab ar fi aceea ca se formeaza mecanisme compenstorii orientate, dupa firea si mediul familial in care traieste, fie spre polul agresiv, violent, fie spre cel al pasivitatii si lenei. Indiferent de directia dupa care se va dezvolta un copil, in mod inevitabil imaginea despre sine va fi una falsa, bazata pe credinta, nesustinuta de realitate, a detinerii unor calitati speciale. De aici nevoia de a-i eticheta pe celilalti diferiti drept personaje „negative”, ce reprezinta cauza propriilor probleme.

In cazuri extreme, dar nu lipsite de riscul aparitiei in orice familie, indiferent de statusul social, aceasta slabiciune ii poate conduce pe unii dintre copii, chiar din perioada pubertatii si mai apoi in adolescenta, spre a se alatura unor grupuri cu potential socialmente periculos si de a se identifica cu persoanele si valorile promovate de astfel de „gasti”. Si asta deoarece gruparile respective ii accepta fara rezerve, facandu-i sa se simta puternici si importanti. In timp, se poate ajunge foarte usor la depasirea tuturor limitelor, la insusirea puterii supreme, a dreptului de viata si de moarte, ca si cum ar fi zei.

In cealalta extrema se afla comportamentele de nepasare. Fiind rasfatatii epocii prospere, tehnologizate si ai unor parinti care isi doresc ca propriii copii sa aiba o viata mai buna si mai usoara, viitorii tineri se vor simti indreptatiti sa guste „fructele unor pomi pana atunci oprite”, convinsi fiind ca acesta este drumul spre o viata mai bogata. Riscul: o capacitate scazuta de auto-control, slabiciuni ale caracterului privind reputatia, slaba capacitate de a lega relatii sanatoase sau de a avea succes in viata prin neputinta de a fixa obiective realiste si clare si ducerea lor la indeplinire prin perseverenta si responsabilitate.

in curand: cateva consecinte ale indulgentei cu care suntem tentati, din diverse motive, sa ne tratam copiii.
Partea a IIa - Indulgenta


Autor: Lorena Licuta, psiholog
Cabinet de consiliere psihologica - psiLudens - Lorena Licuta

Vezi sa nu ma faci de ras
Rolul mamei si rolul tatalui in cresterea copiilor
Legile copilariei
Factori ce duc la deteriorarea relatiei parinte-copil
Traumele copilariei