Copiii neascultatori, copii rai din nastere?

[Gabriela]

Se nasc oare copiii rai? Ce-i face sa devina rai? Sunt intrebari carora parintii ar fi bine sa le gaseasca raspunsul corect.
Nu este deloc usor sa acceptam, ca parinti, ca am comis unele greseli in educatia pe care am oferit-o copiilor nostri, si atunci preferam sa-i etichetam in rai, prosti, neascultatori etc. Este vorba de refuzul asumarii responsabilitatii pentru faptele noastre. Bineinteles ca este mult mai usor sa mutam responsabilitatea in exterior: "...nu vrea sa asculte", "...este de o rautate pe care nu mi-o pot explica", "...nu seamna deloc cu mine" etc. Copilul este gasit vinovat de fiecare data, pentru ca parintele sustine ca i-a oferit tot ce a avut nevoie. Oare sa fie adevarat?

Copiii sunt foarte buni observatori si, in acelasi timp, imitatori. Ei sunt atenti la ce se intampla in jurul lor, iar ulterior pun in aplicare ceea ce au vazut. Reperele lor in legatura cu ceea ce este adecvat sau nu este adecvat reprezinta de fapt raportarea la modelele din jurul lor, parinti, frati mai mari, sau alti adulti de referinta. Cele mai multe comportamente care intra in dezacord cu dorintele parintilor sunt intarite de acestia prin recompense sau pedepse.

De exemplu, un copil absenteaza de la scoala, iar parintele il convinge sa nu mai absenteze oferindu-i o bicicleta. Chiar daca pe moment s-a obtinut stingerea comportamentului nedorit, mesajul pe care i l-a transmis parintele este ca un comportament indezirabil este rasplatit, asa ca ce-l va opri pe copil sa nu repete greseala, stiind ca va fi recompensat. Sau de ce sa nu manipuleze situatia in favoarea sa: “Daca-mi dai bani sa plec in excursie cu prietenii, promit sa nu mai lipsesc de la scoala.”. Probabil ca parintele va crede ca “a castigat lozul cel mare”, dar din nefericire devine “pestisorul de aur” pentru copilul sau.

Niciun copil nu se naste rau, el are doar trebuinte care trebuie satisfacute pentru a se dezvolta armonios, raportat la toate cele 4 dimenisuni: fizica, psihica, sociala si spirituala. Parintii si persoanele de referinta din viata acestuia au un rol esential in dezvoltarea sa, oferindu-i modele care au valori etice si morale si impunand norme si reguli adecvate varstei si intelegerii copilului. Toate acestea trebuie insotite si de explicatii. A-i spune unui copil ca nu este cuminte, fara a-i explica ce anume din comportamentul sau este gresit, este o abordare gresita de educatie.

Un exercitiu bun pentru noi parintii ar fi sa ne gasim fiecare modelul (o persoana cu care am fi mandri sa fim comparati), sa analizam calitatile si defectele acesteia si sa identificam daca regasim cateva dintre acestea si la noi. Sa cultivam calitatile si sa indreptam defectele proprii. Dupa aceea putem sa-l intrebam si pe copil care este modelul sau (poate sa fie si un personaj din desenele animate, daca varsta sa este mica) si sa-l invatam sa aprecieze calitatile acestuia si sa gaseasca alternative pentru defecte.

Dar, sa nu uitam niciodata ca noi adultii suntem primele modele cu care se compara copiii nostri. Ei sunt oglinda noastra, iar daca nu ne place ceva la ei, ar trebui sa ne intrebam oare cat de mult am contribuit la intarirea acelor comportamente care acum ne deranjeaza.

Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog

---

Alte subiecte postate de Gabriela

Sunt atat de furioasa incat ...!
Nu stiu ce-mi place, de obicei au ales altii pentru mine!
Dreptul la propriile alegeri!
Agresivitate prin inducerea sentimentului de vinovatie
Oare eu sunt de vina?