ABC-ul parintilor de succes

[Nicoleta Grigore]

Un lucru este sigur, nu exista parinte perfect sau copil perfect...

Ai plecat vreodata intr-o vacanta planuita in amanunt? Stiai ruta, mijloacele de transport, durata, exact unde te vei opri si cat vei stationa? Poate totul a decurs asa cum ai planuit si vacanta a fost exact cum ai sperat. Sau, poate… o situatie neasteptata te-a indepartat de planurile initiale si te-a impiedicat sa traiesti vacanta de vis. A aparut probabil dezamagirea sau te-ai adaptat situatiei si ai savurat noua experienta neasteptata?
Ca parinte poti trai experiente similare cu propriul copil. Perioadele in care crezi ca totul decurge asa cum iti doresti pot alterna cu perioade in care te simti pierdut si nu stii pe ce cale sa mergi.

Un lucru este sigur, nu exista parinte perfect sau copil perfect, nu exista o directie sigura si dreapta in cresterea si educarea copilului, dar rolul de parinte poate fi usurat cu dragoste, limite, recompense si sanctiuni pentru respectarea sau nerespectarea acestora, perseverenta si fermitate.

Ca proces, parenting-ul surprinde directiile de crestere si educare a copilului de la nastere pana la maturitate, asigurarea nevoilor de baza, asigurarea sanatatii si dezvoltarii la nivel fizic, intelectual si emotional, cu accent pe drepturile copilului.
Parenting-ul nu este un job, este o responsabilitate pe viata. In relatia cu job-ul poti demisiona, poti schimba locul de munca, poti lua concediu, dar copilul iti apartine pe viata si cea mai mare rasplata pe care o poti primi ca parinte este o treaba bine facuta… un copil fericit, sanatos si binecrescut.

Putem vorbi despre succesul parintilor dupa ce tragem cu ochiul la universul interior al copilului nostru – emotii, incredere in sine, independenta. Pentru a atinge acest prag este nevoie ca adultii cu drepturi de parinti sa faca pace cu procesul dezvoltarii copilului, intr-un ritm individualizat.

In domeniul parenting-ului, cercetarile au evidentiat relatia stransa dintre personalitatea copilului si stilul parental adoptat. Iata cele trei tipuri parentale majore:

Stilul Autoritar “parintele care da ordine” - Stilul are ca piatra de temelie restrictionarea autonomiei copilului si supunerea acestuia. Parintii autoritari nu simt nevoia sa explice regulile si motivele pentru care acestea sunt impuse, educarea copilului centrandu-se pe sanctionarea comportamentelor neadecvate si pe respectarea regulilor “pentru ca asa am spus eu”. Dar sa nu uitam, disciplina implica atat sanctiuni, cat si recompense.

Stilul Permisiv “parintele care cedeaza” - Copilul traieste o viata fara restrictii de nici un fel, beneficiaza de toata libertatea, are putine responsabilitati sau chiar deloc, fapt ce va avea repercursiuni la nivelul relationarii cu toti cei din jur. Parintele permisiv se gandeste ca poate fi mai putin iubit de propriul copil daca stabileste limite, drept pentru care se supune fiecarei dorinte a copilului.

Stilul Democratic “parintele care da optiuni” - Acest stil este bazat pe disciplina pozitiva, pe echilibrarea relatiei dintre puterea parintilor si libertatea copilului. Copilul cu parinti democratici isi cunoaste responsabilitatile, are posibilitatea de a alege, pentru a-si crea propria experienta cu lumea inconjuratoare. Pentru o dezvoltare normala si completa a copilului parintele democratic foloseste armele din dotare, incepand cu exemplul personal: rabdare, exprimarea sentimentelor, comunicare eficienta, incurajarea, laudarea chiar si a celor mai mici reusite, criticarea comportamentului, nu a copilului, timp de calitatea petrecut impreuna, stabilirea si impunerea anumitor limite etc.

In majoritatea cazurilor, parintii nu folosesc in exclusivitate un singur stil parental, ci o combinatie de stiluri. Oricare ar fi combinatia folosita, este important a se tine cont de personalitatea si nevoile individuale ale copilului. Ce este eficient pentru un copil, poate avea mai putin succes in cazul altui copil. Mituri ca “nu-mi voi creste copilul asa cum am fost crescut eu” sau ”eu am mancat bataie si sunt OK, deci bataia va merge si pentru copilul meu” au fost demontate de expertii in domeniu.

Cu siguranta a fi un bun parinte nu este usor, dar unele abilitati pot fi invatate pentru a urca pe podium. Este oare posibil sa-ti dezvolti increderea in abilitatile de parinte? Este posibil sa inveti noi moduri de relationare cu copilul tau, care aplicate la vechile probleme sa-ti ofere un rezultat de succes? Raspunsul este DA. Exista diverse modalitati de a intra in posesia unor sfaturi legate de rolul de parinte: experientele altor parinti, internet, carti de psihologie aplicata, medicul de familie, adaugati-le pe lista de prioritati si…fiti parintii de care au nevoie copiii dvs.!

Articol realizat de Nicoleta Grigore, psihoterapeut
Cabinet de psihologie - Grigore Nicoleta

..

---

Alte subiecte postate de Nicoleta Grigore

Furia parintelui cand diagnosticul copilului este autism
Autismul copilului versus izolarea emotionala a parintelui
Copilul are autism, este parintele de vina?
Relatia de cuplu si reconstruirea increderii pierdute
A fi parintele unui copil diagnosticat cu autism