Dependenta de relatii

[Minola Bratoveanu]

Majoritatea oamenilor relationeaza unii cu altii, in diverse moduri. Doar putini indivizi sunt cu adevarat solitari in lume (calugari, yoghini retrasi in pesteri, aventurieri singuratici).
Singuratatea provoaca oamenilor, in general, o anumita anxietate, teama, senzatia de gol, de incomplet. Ne dorim ca ceilalti sa ne iubeasca, sa ne aprecieze, sa ne oglindeasca in mod pozitiv. Sunt niste nevoi firesti, dar uneori aceste necesitati de ordin sufletesc devin pretentii si sunt manifestate ca o adictie, cu multa agresivitate. Se trece astfel de la nevoia armonioasa de relatii interumane la dependenta obsesiva si agresiva.

Cum se ajunge totusi la aceasta din urma situatie? Eul uman are o nevoie constanta de suport, validare, incurajare, care sa vina din partea altor persoane. Exista multi oameni care au o incredere apreciabila in propriile abilitati (uneori justificata, alteori nemotivata in mod real, fantasmagorica) si sunt constienti de propria valoare. Acestia nu au nevoie sa li se repete „cat de bun esti”, pentru ca deja stiu de ce sunt capabili. Problema apare cand increderea in sine si constiinta propriei valori sunt deficitare sau absente, iar golul trebuie compensat cu ajutorul altor oameni.

Dependenta de relatii se manifesta sub multiple forme. Astfel, intalnim dependenta in relatiile profesionale, cand persoana trebuie incurajata si convinsa ca presteaza o munca de calitate. De aici porneste adictia de anturajul profesional. Dependentul insa poate fi santajat emotional de cei de la care are asteptari, acestia avand si ei pretentii in schimbul „serviciilor” oferite. Daca „suporterii” celui dependent pleaca din acea institutie, acesta poate trai o adevarata drama (precum copilul intarcat sau toxicomanul in sevraj). Ulterior, va dezvolta probabil o noua dependenta fata de noii colegi aparuti.

Exista dependenta de relatia de cuplu, ceea ce tradeaza anumite nesigurante ale partenerilor (dependenta reciproca sau codependenta). Uneori, adictiile sufocante ale unui partener il pot sili pe celalalt sa rupa relatia. Alteori, unul dintre parteneri, deranjat de posesivitatea celuilalt, se poate lansa in relatii paralele, clandestine, fara a rupe insa relatia de baza.

Exista situatii in care dependenta de relatii se combina cu relatiile de putere. In raport cu o persoana investita cu autoritate (politica, militara, profesionala, financiara), subordonatii trebuie sa arate respectul formal datorat gradului/pozitiei respective. Unii nu se multumesc cu atat, ci arata conducatorilor o atitudine servila si o disponibilitate totala (reale sau simulate). Aici se intalneste nevoia liderului de a fi apreciat, laudat, valorizat, considerat eficient, capabil in exercitarea functiei, cu nevoia subalternului de a i se arata toleranta, intelegere, blandete, in atribuirea sarcinilor, de a i se aprecia activitatea, de a fi recompensat pe masura „atentiei” oferita sefului. Apare astfel o codependenta suprapusa pe relatiile din cadrul ierarhiei.

Exista si codependente in relatiile parinti-copii. Parintii asteapta sa fie validati de copii prin talente, actiuni remarcabile, rezultate bune la invatatura, blandete, submisivitate. Copiii asteapta in schimb, sa fie incurajati, iubiti, sustinuti de parinti si recompensati de acestia pentru meritele obtinute. Problemele apar cand nevoile celor doua parti nu coincid sau nu se armonizeaza, dorintele unora si asteptarile celorlalti fiind divergente. De aici pot aparea conflicte, care pot fi cu atat mai mari cu cat dependenta relationala este mai ridicata.

Persoana adictiva de relatii isi poate constientiza propriile nevoi si modul in care doreste ca alte persoane sa i le satisfaca. Este necesara, in astfel de cazuri o stimulare a independentei personale, mai ales cand dependenta de relatii a condus la relatii fuzionale (ce presupun o identificare cvasitotala cu o alta persoana sau cu grupul de prieteni/colegi/cunostinte).

Independenta, necesara cel putin intr-o anumita proportie, va fi bazata pe constientizarea capacitatii de a realiza de unul singur anumite lucruri. Va fi necesar ca fiinta in cauza sa inteleaga si sa accepte ca are o valoare individuala certa, indiferent de parerea pozitiva sau negativa a celorlalti, iar actiunile sale si rezultatele lor sunt de o calitate cel putin satisfacatoare.
Astfel, un om se poate regasi pe sine si increderea in ceea ce face, reducand nivelul asteptarilor realiste (sau nerealiste) nutrite fata de persoanele din jur.

Articol realizat de Minola Iuliana BRATOVEANU, psihoterapeut
Cabinet individual de psihologie BRATOVEANU Minola Iuliana

---

Alte subiecte postate de Minola Bratoveanu

Deprimarea, nevoia de a distruge propria persoana
Copiii, sprijin la batranete
Relatiile parinti-copii, intre asteptari si realitate
Imaginea de sine - intre sabloane colective si adevar
Obsesia sanatatii perfecte