Pentru a putea fi identificat mai usor atacul de panica, am sa exemplific cum se manifesta acesta, printr-un caz care acopera foarte multe dintre simptomele cu care se prezinta in terapie o persoana. Cele mai multe persoane, interpretand gresit anumite stari avute la un moment dat, ajung sa creada ca sufera de o afectiune foarte grava. Se centreaza pe acele stari/simptome, acestea se accentueaza (sau persoana doar are impresia ca sunt mai intense, acordandu-le importanta), si apare teama de moarte sau de o boala grava. Insa, diverse analize pe care le efectueaza demonstreaza contrariul, adica nu se justifica temerile.
M.D. este pensionara, in varsta de 65 de ani, studii medii. Se decide sa apeleze la psihoterapie dupa numeroase controale medicale (mai multe specializari – medic de familie, cardiologie, endocrinologie) si mai multe tratamente administrate, dar fara efect, in ultimii 2 ani. Dupa ultimul control cardiologic, medicul o trimite la psihiatru sau/si psiholog, spunandu-i ca este vorba despre anxietate, iar problema sa apare pe fond psihic.
Simptomatologia principala este reprezentata de palpitatii, ameteli, dublate de convingerea ca va face un infarct (mai devreme sau mai tirziu), senzatie de lesin (“am sa cad, sunt singura si nu are cine sa ma ridice”), stari de rau general. Aceste stari au aparut prima data in urma cu 2 ani si jumatate, pe strada (pur si simplu mergea la piata, singura, isi aminteste ca era foarte ceata si deodata inima a inceput sa bata mai tare, isi aminteste ca a ametit si s-a speriat foarte tare gandindu-se ca va lesina). Initial experimenta aceste stari de 1-2 ori pe zi, ceea ce a determinat-o sa se izoleze in casa de teama de “a nu lesina pe undeva” sau de “a nu face un infarct”. Izolandu-se in casa si evitand de a mai iesi singura (chiar si la piata), incidenta atacurilor de panica a scazut pana la 2-3 pe saptamina.
Insa, in ultimul an aceste stari au inceput sa apara si in casa, acest lucru deranjand-o foarte mult. Intreband-o daca atunci cand este insotita experimenteaza stari asemanatoare, mi-a raspuns ca s-a intamplat “o data sau de doua ori”, dar foarte slabe ca intensitate, putandu-si continua drumul.
Cateodata, apar doar palpitatiile, neasociate cu senzatie de lesin, cu ameteli sau senzatie de molesala. Aceasta se intampla de cele mai multe ori in casa, inducand o stare neplacuta pacientei (stare dominata de iritabilitate, teama fara un obiect anume, tensiune musculara, neliniste, “fara stare” – agitatie psiho-motorie) si facand-o sa se gandeasca la anumite lucruri “neplacute”.
M.D. relateaza ca in majoritatea timpului se simte “asa”.
Intreband-o daca s-a intamplat ceva inainte de debutul acestor stari negative (evenimente traumatizante – decesul unor rude, prieteni, cunostiinte, vecini) sau daca era intr-o perioada mai stresanta, M.D. imi raspunde ca intr-adevar poate spune ca era o perioada mai stresanta datorita decesului mamei (dar care survenise cu aproximativ 9 luni inainte).
In plan comportamental, aparitia si dezvoltarea acestor stari s-a tradus printr-o retragere totala din viata sociala (M.D. relateaza: “nici macar nu mai cobor la prietena mea cea mai buna, care locuieste la scara vecina”) si izolare (neexistand decit minimul de iesiri din casa – “piata o face sotul meu”). In plus, M.D. are un nepot pe care nu il mai poate vedea decat atunci cand acesta vine in vizita cu parintii, M.D. resimte aceasta situatie ca fiind foarte frustranta.
De asemenea, M.D. a renuntat sa isi mai sune fostele colege de munca (cu care obisnuia sa se intalneasca – cel putin o data sau de doua ori pe luna). Intreband-o ce anume a determinat-o sa renunte, mi-a raspuns “de cand am starile astea, nu imi mai permit sa fac nimic, starea mea de sanatate este atat de subreda incat nu cred ca voi mai trai mult”.
Gandurile automate ale pacientei sunt: “am sa fac infarct”, “am sa lesin”.
In ceea ce priveste atitudinea sotului si relatia sa cu el, acesta nu prea baga in seama starea ei, pentru ca este foarte ocupat.
In ultimii 2 ani, a efectuat mai multe examinari cardiologice, de fiecare data EKG-ul a iesit bun. Nu reuseste sa explice acest lucru (neconcordanta dintre examinarile cardiologice si acuzele sale cardiace) si are tendinta de a pune toate problemele sale de sanatate pe seama “unei afectiuni a inimii”.
M.D. nu a urmat niciodata o medicatie anxiolitica. O singura data a primit ca medicatie Xanax de la un medic cardiolog, a urmat cateva zile tratamentul, intrerupandu-l pentru ca nu ii facea bine. In schimb, intreband ce anume face in timpul acestor stari, M.D. raspunde ca inghite un extraveral si se intinde in pat pentru a nu cadea.
In ceea ce priveste credinta pacientei despre problema ei si cauzele posibile, M.D. nu poate formula explicit o cauza anume, ea face, mai degraba, o referinta vaga la o afectiune cardiaca, “ceva legat de inima”.
Un factor care influenteaza starea de rau a pacientei este vremea (“am observat ca in zilele mohorite, ploioase nu ma simt bine, parca am capul greu, n-am chef de nimic…”).
In plus, M.D. a observat ca orice discutie in contradictoriu cu sotul ei sau orice veste neplacuta (la un moment dat, a aparut o situatie conflictuala intre fiul ei si nora, punandu-se chiar problema divortului – afland aceasta veste starea ei s-a agravat) se asociaza cu o stare de rau (ameteala, palpitatii, senzatie ca va cadea, se va prabusi).
Cerand detalii despre cum se desfasoara o zi normala (banala), am identificat o perioada de aproximativ o ora, dimineata (dupa trezire), in care M.D. ramanea in pat, nefacand nimic (eventual, uitandu-se la televizor), gandindu-se de cele mai multe ori la situatia ei si la ce ar putea face in ziua respectiva.
Tabloul clinic este completat de:
- cefalee (periodic, o data sau de doua ori pe luna, dar foarte puternice si invalidante – M.D. nu se poate ridica din pat, iar in ziua respectiva nu poate face nimic);
- insomnii (acestea sunt constante si sunt de adormire, dar si de trezire precoce, somnul fiind fragmentat si de cele mai multe ori neodihnitor, nu permite o recuperare psiho-fizica a pacientei);
- senzatie de oboseala cronica si molesala;
- momente de tristete (acestea nu sunt foarte dese, apar aproximativ o data pe saptamina, principala lor cauza este starea de boala perceputa ca fiind foarte invalidanta; insomniile sunt alimentate si de ideea devalorizarii personale – M.D. relatind “eu nu eram asa inainte, eram vesela, faceam treaba in casa, ieseam la piata…”, “nu cred ca voi mai trai mult”, “acum nici macar nu ma mai pot uita la televizor, orice vad ma impresioneaza, imi face rau”);
- incapacitate de concentrare a atentiei (M.D. nu se mai poate concentra suficient pentru a lectura nici macar o revista, obosind foarte repede);
- lipsa de speranta (mergind la foarte multi specialisti si nerezolvind problema, M.D. a ajuns sa evalueze situatia prezenta ca fiind fara iesire).
Ce trebuie sa stie orice persoana care experientiaza un atac de panica este ca nu s-a inregistrat pana in prezent niciun caz de deces. Prin terapie se ajunge la disparitie sau la detinerea controlului cand si daca se manifesta din nou.