În 1949, Hans Selye a introdus în domeniul medical noţiunea de stres. În opinia sa, stresul „este programul de adaptare corporală la o nouă situaţie, răspunsul său stereotipic şi nespecific la stimulii care perturbă echilibrul său personal”.
Selye a emis ipoteza că fiecare dintre noi e dotat cu o anumită cantitate de „energie stres” irecuperabilă prin relaxare şi, în concluzie, aceasta trebuie utilizată cu moderaţie de-a lungul vieţii. Cine consumă prea mult din această energie este sortit să moară mai devreme, iar bătrâneţea ar fi tocmai epuizarea acestei energii. Această ipoteză confirmă afirmaţia lui H. Selye potrivit căreia „sancţiunile stresului psihic sunt bolile şi nefericirea”.
Boala canceroasă se încadrează în sfera patologiilor care derivă din stres, pe de o parte, iar, pe de altă parte, este capabilă să genereze stres. Omul reacţionează la eforturi, oboseli, frustrări, mânie şi, în mod special, la conflictele care apar inevitabil în cursul existenţei sale.
Este cunoscut faptul că teama, mânia, supărarea, dar în special conflictele sunt cu mult mai periculoase decât muncile istovitoare. „Un rol deosebit de important se acordă conflictelor în geneza stresului psihic” este părerea lui Constantin Enăchescu. Cele mai importante cauze ale stresului sunt considerate: evenimentele psihotraumatizante; evenimentele şi greutăţile vieţii cotidiene; conflictele; frustrările, carenţele emoţionale, situaţiile castratoare. Se pot menţiona şi alte cauze ale stresului psihic: obstacolele, pierderea resurselor, prejudiciile, lipsa de prevedere, lipsa de control etc. Dacă stresul este prea intens, prelungit sau repetat, rezervele organismului sunt epuizate. Ion Chiricuţă este convins că „influenţa unor factori psihici violenţi, stresanţi, asupra organismului este cunoscută prin lucrările lui Selye asupra sindromului general de adaptare, care cuprinde aproape toate componentele importante din economia generală a organismului, creând o susceptibilitate crescută la acţiunea numeroaselor noxe, exo- şi endogene. Dar nu numai stresul psihic acut puternic, ci şi trăirile afective negative de mică intensitate, dar repetate, stările conflictuale de orice fel pot fi generatoare de tulburări endocrine, imunologice, creând un teren favorabil îmbolnăvirii, inclusiv prin cancer” .
În mod normal, organismul uman dispune de un sistem de apărare pe care îl activează pentru a înfrunta o situaţie de ameninţare. În faţa situaţiilor stresante care apar pe parcursul existenţei sale, individul posedă diverse aptitudini de a le face faţă: efortul de a se stăpâni în cursul unei stări conflictuale, reprimarea unei replici agresive sau din contra – gesturi, strigăte, replici autoironice sau ironice menite să descarce starea de tensiune. „Blocarea conflictului în interior sau, cel puţin, suprasolicitarea mecanismelor voliţionale, spre a evita exteriorizarea afectelor individului stresat, prezintă un rol patogen”, este de părere Boris Luban-Plozza .
În studiul „Descifrarea comportamentului uman”, cercetătorii Hans Eysenck şi Michael Eysenck prezintă un experiment-tip intitulat „Interacţiunea Stres – Personalitate” a pshihologului Ronald Grossarth-Maticek.
În ultimele decenii, dr. Grossarth-Maticek, a publicat trei studii în care aduce dovezi ce confirmă existenţa legăturii clare dintre tipul de personalitate şi boală. Participanţii la acest experiment au fost încadraţi într-un anumit tip de personalitate, pe baza unui chestionar în urma completării căruia reieşea dacă se aflau sau nu sub influenţa unui stres interpersonal şi cum anume reacţionau la confruntarea cu acesta. Prin urmare, o importanţă deosebită prezintă nu atât stresul în sine (intensitatea, durata sa), ci modul în care indivizii reacţionează la acesta. „Nu contează ceea ce ţi se întâmplă, ci cum reacţionezi la ceea ce ţi se întâmplă” afirma Hans Selye.
Categoriile de personalitate cu care a operat Grossarth-Maticek sunt următoarele:
- Tipul I (predispus la cancer),
- Tipul II (predispus la boli cardiovasculare),
- Tipul III (personalitate psihotică, aflată în stare de sănătate rezonabil de bună) şi
- Tipul IV (sănătos).
După o perioadă de zece ani, dr. Grossarth-Maticek şi colaboratorii săi au reluat legătura cu fiecare dintre participanţii la studiu aflaţi încă în viaţă şi i-au chestionat asupra stării sănătăţii lor. S-au consemnat şi cauzele deceselor participanţilor care muriseră. S-a constatat că incidenţa cancerului şi a bolilor cardiovasculare sporeşte odată cu vârsta. Experimentele au demonstrat că tipul de personalitate constituie un indiciu bun în prognozarea îmbolnăvirilor de cancer sau de maladii cardiovasculare. Aproape jumătate din numărul persoanelor de Tip I au căzut victimă cancerului. Grupul stresat, deşi cu o medie de vârstă aproximativ egală cu cea a grupului normal, a înregistrat o mortalitate cauzată de cancer cu mult mai ridicată; concluzia fiind că stresul puternic de tip interpersonal este ucigaş. S-a mai constatat că stresul dublează predispoziţia la cancer, dacă individul are o personalitate predispozantă pentru boală. Aceste studii „demonstrează concludent că între personalitate şi boală există o legătură reală şi că stresul contribuie într-adevăr la instalarea cancerului” – precizează Hans Eysenck şi Michael Eysenck.
(Sursa - Gabriela Clement, 2005)
Alte subiecte postate de CONSTANTA VASILE
CUPLUL TANAR SI PARINTII
COMUNICAREA IN CASNICIE
INVIDIA - O EMOTIE PERICULOASA !
AGRESIVITATEA LA COPII
PSIHOZA MANIACO-DEPRESIVA
CUPLUL TANAR SI PARINTII
COMUNICAREA IN CASNICIE
INVIDIA - O EMOTIE PERICULOASA !
AGRESIVITATEA LA COPII
PSIHOZA MANIACO-DEPRESIVA
