Reactia cea mai intalnita este cea de furie, in spatele careia se ascunde culpabilizarea pentru ceea ce s-ar fi putut face si nu s-a facut. Alteori apare supararea ca cel/cea care ti-a fost alaturi tot timpul, care ti-a oferit mangaieri, protectie si sfaturi cand avea nevoie, acum nu mai este.
Despartirea este grea si doar trecerea timpului mai atenueaza din durere.
Moartea unui parinte nu este o simpla trecere in nefiinta a cuiva drag si este pierderea depozitarului primelor amintiri. Cine isi aduce mai bine aminte decat un parinte primii pasi ai copilului, sau aparitia primului dinte? Sau cine ti-a fost alaturi in prima zi de scoala si a stiut care incurajare este cea mai buna? Cine te-a ajutat sa treci mai departe cand iti era greu?
Este o parte a trecutului care pleaca o data cu primul pumn de pamant aruncat pe capacul inchis deasupra trupului celui/celei ce-a fost alaturi de tine pentru o buna perioada de timp. Asa ca, atunci cand iti moare un parinte, este natural sa jelesti, sa te doara, sa fii suparat/-a, furios/-a, sa te invinovatesti, sa nu tolerezi usor ce se intampla, sa simti o tristete profunda. Toate acestea sunt reactii care te ajuta sa intelegi si sa accepti realitatea.
A nega ceea ce simti si a te ascunde sub o masca impenetrabila, nu face altceva decat sa prelungeasca travaliul de doliu. Prin participarea la funeraliile de inmormantare are loc internalizarea simbolurilor asociate mortii, inlocuindu-se abstractul cu concretetea separarii.
In literatura de specialitate sunt descrise patru faze ale doliului. In prima faza se regaseste incapacitatea de a crede ca este real ceea ce se intampla. In unele cazuri apar diverse temeri, intretinute mai ales prin evitarea de a vizita locurile care amintesc de persoana disparuta.
In a doua faza apare protestul ca urmare a constientizarii mortii, se incearca reconstituirea persoanei decedate prin povestiri, prin cautarea obiectelor care i-au apartinut, prin intalniri cu persoanele care au cunoscut-o.
In faza urmatoare se instaleaza incet, incet acceptarea disparitiei persoanei dragi. Acum este inteles faptul ca parintele (in cazul acesta) nu o sa mai fie alaturi. Imaginatia nu-ti mai permite sa-l plasezi intr-un context din viitor, nu mai poate participa la aniversarile din familie sau la evenimentele importante ale vietii tale, cel putin nu real. Insa, in mod sigur, la fiecare dintre acestea, un gand se va indrepta spre parintele disparut.
In ultima faza a procesului de doliu se petrece reconsiderarea situatiei, scopurilor. Are loc incheierea relatiei cu persoana decedata, raman doar amintirile placute. Inveti sa traiesti cu pierderea suferita.
Articol realizat de Gabriela Diaconescu
...
Alte subiecte postate de Gabriela
Crezi ca detii controlul daca ai o arma?
Frumusetea interioara
Exhibitionismul
Vaginismul
Anorexia nervoasa
Crezi ca detii controlul daca ai o arma?
Frumusetea interioara
Exhibitionismul
Vaginismul
Anorexia nervoasa
