Corpul este un instrument pretios de activitate psihologica

[SENS]

Boala nu e ceva ce striga doar despre ce a fost, ci solicita o reorientare in demersurile noastre zilnice existentiale. Boala are o cauza si un sens. Ascultarea mesajelor corpului ne aduce in apropierea cauzei bolilor si in apropierea sensului bolilor. Cauza priveste de ce? ce a determinat? Sensul priveste catre ce? , ce urmeaza a se obtine?
Din experienta mea personala si profesionala, sensul bolii ar fi restaurarea sanatatii unitatii corp-suflet. Boala este o provocare de o forma care nu poate fi trecuta cu vederea. Cand te doare trebuie sa faci ceva, cand viata e data peste cap, trebuie sa faci ceva. Acel ceva optim care sa repuna lucrurile in echilibru trebuie cautat. Unde e criza, e si solutie. Boala vorbeste despre vindecare, este un limbaj simbolic.

Exista o serie de cazuri in care ascultarea mesajelor corpului a fost inceputul unor schimbari importante in viata unor persoane, schimbari care au adus cu sine o sanatate satisfacatoare corporala, sufleteasca si relationala. Chiar si in situatii cand corpul striga prin simptome cronice sau prin boli cronice.
Va invit sa parcurgem impreuna, sub forma de episoade, secvente dintr-o experienta de ascultare spontana, secvente de ascultare a colonului iritabil, a palpitatiilor cardiace, a fricii de inaltime, a durerilor de spate, a crizei migrenoase, a enurezisului nocturn etc. Sper sa va stimuleze disponibilitatea si intentia de ascultare a unitatii corp-suflet pe care o detineti.

Un fragment de experienta spontana – durerile de spate
B si-a propus sa mearga la masaj in fiecare zi in acest concediu. Stie ca se va simti mai bine, dar nu crede ca va reusi sa mearga zilnic la masaj, timp de o saptamana. Are acest vis de mult, poate de 30 de ani... in ultimul timp durerile de spate au devenit cumplite, se amelioreaza prin presiuni pe coloana, dar apoi revin...asa ca si visul ei a devenit mai insistent.
In a doua zi de concediu merge la masaj. Are o stare de usoara tensiune, se va intampla ceva, va deranja ceva in sufletul ei, nu stie sa spuna de unde ideea... dar o simte foarte bine. Se aseaza pe masa, masajul incepe... e bine, e asa de bine, dar tensiunea e tot acolo. E contrariata, a venit la masaj sa se relaxeze si nu reuseste... Apoi, dintr-o data, o apasare brusca pe coloana... ah, da, acolo, ceva aproape ca i-a zburat din gura, ca un bulgare si durerea a disparut brusc. Daaa...asa de bine... Oare ce o fi fost acolo, e ca si cum coloana s-a miscat de la locul in care era intepenita de atata timp. Masajul s-a termintat fara insa sa se simta in al noualea cer de relaxare. Ziua a continuat normal, dar B era mai usoara, corpul se simtea mai suplu, mai zvelt, mai usor, da, se misca mai usor, mai multa mobilitate. Nimic special, dar se simtea mai bine.
Seara insa tensiunea a revenit. Ca o stare de alerta, ca un “beep, beep, urmeaza sa se intample ceva!”
Pe masura ce avansa in noapte, B devenea mai agitata si mai confuza. Cuvintele se pierdeau, nu le mai putea articula, trairea devenea din ce in ce mai puternica si mai imposibil de numit. Traia intens ceva si din ce in ce mai putin putea numi ce i se intampla, cuvintele lipseau din mintea lui B. Ca si cum se pierdeau intr-un gol, ca si cum nu cunostea cuvintele. Ca si cum inca nu stia sa vorbeasca. A devenit agitata, intr-o stare de confuzie maxima intre somn si veghe, transpirand abundent, infricosata, se simtea singura, in pericol, ratacita, palpitatii, tremor general, o sa isi piarda mintile, o sa moara! Apoi un plans puternic, cu sughituri, indelung, sfasietor si vorbele au revenit incet-incet: de ce? de ce nu pot sa merg cu voi? de ce ma lasati aici? Aaa!...Aaa!!! un plans de copil disperat! Si amintirea: cand avea patru ani, parintii s-au mutat intr-o casa noua, iar pe ea si pe sora ei in varsta de doi ani le-au lasat la bunica materna, cu care locuisera pana atunci cu totii. B cobora scarile de mana cu sora ei. Bunica nu le daduse voie, ce sa caute copiii afara? Dar B vroia intr-un gest eroic sa ii opreasca. Nu se putea asa, sa plece. A ajuns la intrarea in bloc. A vazut masina cu mobila, pe mama in masina, ... ningea. Spera sa nu fie adevarat, sa fie o minune si sa nu fie adevarat ca mamica si taticul pleaca si pe ele le lasa la mamaie. Vroia sa o stranga in brate pe mamica, sa ii spuna ca vrea sa plece cu ea. De ce mamica sta in masina si nu vine sa vorbeasca cu ea, sa ii spuna ceva? ar fi vrut sa strige dar nu avea putere. Glasul era paralizat, nu isi gasea cuvintele. A venit taticul si le-a pupat, le-a spus ca ei se muta, ca ele vor sta la mamaie sa se joace si ca ei or sa treaca des sa le vada. Era tare fericit ca pleaca. B nu avea cuvinte sa raspunda, sa spuna ceva. Era muta. Nu intelegea de ce ea si sora ei nu pot merge cu parintii la casa noua. De ce mamica nu le ia in brate. Se temea sa planga, pentru ca mamaie nu ii dadea voie sa planga. Vroia sa fie luata de mana si sa plece cu ai ei. Sa nu se desparta, sa nu fie lasata. Era furioasa ca ai ei plecau... si ea ramanea cui? ce va urma? cand ii va vedea din nou? Nu intelegea cum s-a putut intampla! A vazut masina plecand si o strangea de mana pe sora ei care plangea. Stateau in fata blocului, ningea si ele se tineau de mana. B si-a promis sa aiba grija de sora ei mereu, caci nu stia ce va urma, pe ea nu trebuia sa o piarda. Isi oprea plansul in gat si era dreapta ca un bat, impietrita, nu gandea nimic, era un gol imens... o durea spatele, si in piept simtea o presiune enorma. Era toata o furie si o durere. Nu a vorbit niciodata despre asta. Dar a durut-o mereu spatele si i-a fost mereu frica sa nu se sufoce. Si acum aceasta apasare in sesiunea de masaj... a pus degetul pe rana. I-a azvarlit calusul din gura. Dupa masaj, a putut in acea noapte sa vorbeasca despre experienta abandonului ei...
A scris, a vorbit despre ce a trait si s-a linistit, dar zile mai tarziu B a avut o serie de insighturi: jocul ei preferat in copilarie era de-a pisicuta, in care ea juca rolul femeii rele, care respinge pisicuta ratacita si apoi rolul femeii bune care o ia in grija. A fost modalitatea ei de a-si pansa rana prin joc. Era pe rand o mama rea si o mama buna in relatie cu copilul parasit. Durerea ei de spate a reaparut un an mai tarziu pe fondul unei anemii severe. Se punea problema sa fie luata de parinti la casa noua, dar proiectul a picat. Si apoi durerea aparea culminant in viata de cate ori avea de traversat situatii foarte incarcate emotional, in care miza era de a face fata fara sa se vada suferinta.
Nevoia care a ramas nehranita este legata de trauma de abandon si este developata in jocul cu pisicuta – jocul intre respingere si acceptare: nevoia de siguranta si stabilitate. Cand o situatie este de neinteles ne confrunta cu nesiguranta, cand nu stim ce va urma, apare si instabilitatea. Conditia de parasire, de a fi abandonat aduce cu sine confuzia, durerea, furia. In primii ani de viata B a invatat ca nu e indreptatita sa se planga, ca nu e nimeni cu care sa imparta durerea, ca a arata durerea e periculos, nu esti crezut, esti certat, e o durere in plus. Asa incat suferinta a fost incapsulata in corp. Peste timp, trairile ei emotionale au revenit, aparent fara un motiv, din senin, fara ca ea sa poata sa le lege de ceva anume si fara sa poata da un sens trairilor ei confuze, fara sa inteleaga unde dispareau cuvintele. Sarcina de a face fata singura a luat forma durerii de spate (a purta in spate o sarcina – sarcina de a avea grija de sora ei, sarcina de a nu se vedea trairea, ea a crescut cu apelativul admirativ din partea familiei “copilul care rade tot timpul”, dar ce era in spatele acestui ras...?).
Intoarsa din concediu, B a venit la cabinet. Mai intai in cadrul sesiunilor individuale si apoi in cadrul grupului terapeutic, in spatiul protejat al relatiei terapeutice si-a continuat travaliul inceput spontan cu o apasare energica a coloanei. Un travaliu in cursul caruia s-a putut elibera de multe emotii negative si a ridicat zavoarele unor usi care ii blocau accesul la resurse personale nebanuite. Durerea de coloana a diminuat treptat si procesul de vindecare a fost continuat cu cel de dezvoltare personala. B a invatat sa asculte propriul corp si sa respecte propriile limite si nevoi. A invatat sa exprime ce simte, sa ceara si sa primeasca. A invatat ca cine e ea conteaza.

Articol realizat de Daniela Neagu, psiholog
Cabinet psihologic SENS - Daniela Neagu

---

Alte subiecte postate de SENS

Ascultand mesajele corpului