arta de a fi educator

[Gabriela Zarafu]

- Arta de a fi educator-
Nu vorbe, ci fapte si exemple !

« Copilaria este un univers al bucuriei, al jocului si revelatiei. »
Cred cu tarie ca meseria asta, de educatoare, nu sta bine pe orisicine. Cred cu tarie ca educatia nu se face cu gura inchisa si mainile la spate. Cred cu tarie ca pot fi prietena copiilor, cu precizarea ca eu le vreau binele. Mie nu-mi ramane altceva de facut decat sa caut cum anume pot insemna ceva pe termen lung. Pentru ca sta in puterea mea sa educ… atunci de ce sa nu o fac, exact asa cum mi-ar fi placut mie sa fiu educata si cum de altfel am fost.
Atunci cand se desprinde de mana mamei, copilul „apuca” mana.. educatoarei. Pentru fiecare copil in parte, educatoarea devine „mama” in noul univers numit „Gradinita”. Se simte singur, este speriat, ii este teama de ceea ce il asteapta. Depinde de tine, ca educatoare, sa-l faci sa se simta in siguranta. Pasii sunt marunti. Treptat, lacrimile se transforma in zambete timide iar la sfarsitul unei zile in care n-au mai fost lacrimi, ci doar zambete, copilul a mai facut un „pas” iar educatoarea pleaca acasa multumita si implinita.
Ce mare lucru „face”o educatoare? – va veti intreba. Oricine i-ar putea lua locul...
Intr-adevar, nu „face”mare lucru, dar ceea ce face, face cu sufletul, face cu dragoste si face cu multa daruire. Nu-ti poti alege aceasta meserie decat daca iubesti copiii!
Ocrotirea mentoriala a copilului inseamna compatibilitate de calitati sufletesti si, mai ales, un „circuit de vocatii ”, o complementaritate de impliniri si autorealizari.

Mi-a luat ceva timp sa pricep ca nu-mi pot permite sa-i manipulez, sa-i pacalesc ca-s fara cusur. Pot foarte bine sa recunosc in fata lor ca am gresit fara a ma simti mai putin grozava si fara a crede ca mi-am subminat autoritatea. Pot foarte bine sa rad si sa plang cu ei. Pot foarte bine sa-i cert si sa-i impac. Pot la fel de usor sa predau o lectie sau sa pun un copil sa deseneze un urs, mult mai frumos decat as fi reusit eu sa-l schitez. Pot atatea lucruri sa fac… dar numai datorita lor. Nu as putea sa fiu nimic din ceea ce sunt daca ei n-ar fi. Cine ar putea sa-mi faca ziua mai frumoasa daca nu ei cand imi zic „Doamna Gabi, sunteti frumoasa ca o printesa !”. Si cine ar putea sa le faca lor o zi mai senina cu un abtibild in piept? E reciprocitate. Eu nu sunt nimic fara ei si ei nu sunt nimic fara mine. Iar impreuna suntem cei pe care multe alte doamne educatoare ii invidiaza pe ascuns, cei pe care multa lume ii lauda prin oras, cei care „muta muntii” din loc.
Lucrul de capetenie e ca educatoarea sa nu moralizeze mult, caci aceasta de obicei il plictiseste pe copil si produce cel mult niste rezultate aparente, ci sa-l induplece prin exemplul sau si printr-o consecventa iubire de adevar si de dreptate, care impune mai mult, decat sute de predici moralizatoare. Pe o educatoare patrunsa de astfel de sentimente, copiii o sa invete nu numai sa-o respecte si sa-o iubeasca, ci si sa-o asculte totdeauna si sa se conduca si ei de sentimente de dreptate si adevar.
Copiii nu trebuie mintiti pentru nici un motiv; realitatea trebuie sa le fie dezvaluita fara nici un gand ascuns. Numai pe cunoasterea adevarului se poate ridica o viata morala, rodnica. Cine crede ca falsificand realitatea si aratand anumite stari mai bune, sau mai rele decum sunt de fapt, va putea educa, se insala amarnic.
Arta de a fi educator este minunea de a ne oglindim zilnic in ochii copiilor. Ochisorii unui copil iti pot „spune” multe: uneori esti zana buna, alteori esti si vrajitoarea cea rea dar esti mereu „mama“ care alina durerea si sterge raurile de lacrimi si... „prietena” de care cei mici au atata nevoie!
Si-atunci se intampla o minune! .. minunea de a fi educator!