Adolescentul este invadat de stari de tristete profunda, de iritabilitate in relatie cu o anumita persoana (unul dintre parinti, un/o prieten(a), frate/sora etc). De asemenea, se instaleaza cu usurinta lipsa de implicare, dezinteresul sau lipsa placerii /multumirii in raport cu activitatile culturale obisnuite.
Adolescentul se poate enerva foarte repede din nimic, devine agitat, isi pierde controlul si se lasa prada furiei si agresivitatii (sparge obiectele din jur, ameninta, loveste) sau dimpotriva incepe sa planga, sa se izoleze, sa se afunde in singuratate.
Cateva dintre ideile/gandurile care ajung sa-l framante pe adolescent sunt prezentate mai jos:
“La ce bun sa fac toate lucrurile astea, oricum sunt inutil…”
“Nu sunt bun de nimic…”
“Nu sunt frumoasa…toata lumea rade de mine…”
“Sunt vinovat pentru divortul parintilor mei…”
“Nimeni nu ma iubeste…”
Adolescentul revine in mod constant, uneori obsesiv asupra acestor ganduri, lucru care il face sa se retraga gasindu-si refugiu fie in muzica, fie in fata televizorului sau calculatorului ore in sir. Izolarea sociala, retragerea din grupurile sociale/de apartenenta, diminuarea contactului cu membrii familiei, starea de oboseala, pierderea energiei si rezultatele scazute la scoala pot fi alte semne ale sindromului depresiv.
Dificultatile de concentrare a atentiei si absenta interesului si motivatiei pentru activitatea scolara sunt confundate de cele mai multe ori de catre parinti si nu numai (si de profesori/pedagogi etc) cu “a fi lenes”: “copilul meu e lenes, nu vrea sa faca absolut nimic”. Totusi, astfel de semne, asociate cu ideile privitoare la moarte aduc in dinamica psihica a adolescentului un dezechilibru profund si odata cu el un semnal de alarma cu privire la instalarea tentativelor de suicid.
In astfel de cazuri se recomanda parintilor sa acorde o atentie deosebita comportamentului si semnalelor transmise de adolescent, incepand de la tulburarile de somn (dificultatea de a adormi, insomnia, cosmaruri, prelungirea somnului de dimineata) continuand cu perturbari ale alimentatiei (pierderea sau cresterea in greutate etc).
Un alt aspect particular al sindromului depresiv la adolescenti se refera la plictiseala, caracterizata prin lipsa de interes si prin modul de apreciere a duratei, a timpului. Adolescentul traieste cu senzatia ca timpul trece in mod inutil, un timp in care nu se intampla nimic, nu se schimba nimic. Totodata adolescentul plictisit isi pierde rabdarea cu orice sau cu oricine din jur, insa plictiseala poate fi un mod/mecanism de aparare impotriva emotiilor si starilor puternice si greu de suportat.
Sa nu uitam! Adolescentul este in cautarea unui comportament de risc si a unor experiente insa prin aceste experiente el se afla totodata in cautarea limitelor. Mai mult decat atat, pe masura ce cunoaste limitele, adolescentul simte nevoia de a provoca, incalca, depasi limitele pentru ca in felul acesta sa prelungeasca senzatia care-i confera multa putere si implicit sentimentul de omnipotenta. Dorinta adolescentului de a intra mai repede in viata adulta il impinge spre situatii si comportamente de risc. In acest fel adolescentul se afla/se gaseste intr-o lupta impotriva plictiselii, intr-o cautare de nou si senzatii.
Motivele de ingrijorare care trebuie luate in calcul:
• Repetarea unui comportament care atrage atentia (tendinte de izolare, actiuni agresive, comportamente bulimice, scaderea interesului si motivatiei fata de activitatile scolare);
• Durata prelungita a acestor comportamente (mai mult de 3 luni);
• Istoricul si aparitia unor evenimente cu incarcatura emotionala puternica in viata adolescentului (divortul parintilor, mutari frecvente, boala etc).
Adolescentii care traverseaza etape dificile tind sa nu ceara/sa nu solicite nici o forma de preventie sau de interventie in scopul sprijinirii lor sau, intr-un caz mai rau ei refuza orice fel de ajutor din partea adultilor.
Astfel, se recomanda ca acesti adolescenti sa fie integrati in programe terapeutice si de consiliere psihologica individuala si de grup iar acolo unde exista posibilitatea, cooperarea din partea parintilor/familiei este absolut necesara. De asemenea sunt necesare programe de informare si formare a adultilor care intra in contact cu acesti adolescenti (profesori din licee, consilieri scolari, antrenori de sport, parintii etc.) astfel incat sa se faciliteze comunicarea dintre adolescenti si adulti.
Rolul familiei: parintii au un rol deosebit de important in viata adolescentilor si cu cat sunt mai implicati si mai prezenti in etapele dificile prin care trec adolescentii cu atat mai usor se poate face, spre exemplu, integrarea adolescentului intr-un program de consultanta si consiliere sau intr-un program psihoterapeutic individual sau de grup.
De asemenea, este important ca intre partile implicate, respectiv intre specialist, adolescent si parinte sa se formeze o alianta terapeutica asa incat fiecare dintre parti sa constientizeze si sa recunoasca existenta unei probleme, a naturii si gradului ei de dificultate, precum si a modalitatilor si cailor necesare pentru solutionare.
O data inceput demersul terapeutic, vor avea ocazia atat parintii cat si adolescentii sa afle/sa descopere si sa accepte recunoasterea unei suferinte proprii. Important este ca parintii sa perceapa drama sau suferinta copilului lor si in acest fel sa se implice intr-un travaliu de reflectie atat asupra adolescentului cat si asupra lor, in calitate de parinti/adulti/persoane care la randul lor se confrunta cu diferite stari si sentimente, dificultati si probleme, nevoi si dorinte.
Articol realizat de Diana Moraru, psiholog
Cabinet de psihologie clinica si psihoterapie In2constient - Diana Moraru
Alte subiecte postate de Diana Moraru
Incapatanarea copilului sau deficit de atentie la copil?
Rolul si interventia parintilor in educatia copiilor
Incapatanarea copilului sau deficit de atentie la copil?
Rolul si interventia parintilor in educatia copiilor
