Rolul si interventia parintilor in educatia copiilor

[Diana Moraru]

Cu siguranta multa lume stie ca educatia copiilor nu se face cu foarte mare usurinta si ca, dincolo de satisfacerea nevoilor de baza si a dorintelor copilului, sunt necesare si comportamente mai ferme sau restrictive din partea parintilor.
De multe ori, copiii vor sa experimenteze lucruri care, fie ii pun in pericol pe ei, fie nu sunt potrivite categoriei lor de varsta. Acestea sunt situatii in care rolul si interventia parintilor sunt esentiale in procesul de crestere si educatie al copilului.

Vi s-a intamplat vreodata, in calitate de parinte, sa nu reusiti sa va faceti ascultati in fata copilului? Vi s-a intamplat sa nu il puteti disciplina? Sau sa vedeti copilul trecand cu prea mare usurinta peste acel "Nu!" pe care i-l impuneti?
Daca nu, felicitari! Ati reusit sa dezvoltati o colaborare si un respect reciproc in baza carora incep sa se contureze locul si rolul fiecarui membru al familiei.
Daca insa ati raspuns afirmativ la macar una din intrebarile de mai sus, inseamna ca exista riscul de a va confrunta cu o modalitate de educatie mult prea permisiva, care-i lasa copilului libertatea de a incalca acea autoritate sanatoasa, fireasca si necesara, pe care fiecare parinte ar fi bine s-o manifeste in relatia cu copilul.

Ce inseamna o autoritate sanatoasa?
Evolutia si dezvoltarea copilului depind in mare masura de educatia primita (in primul rand de la parinti), de un mediu familial stabil, cald si securizant dar in egala masura depind si de limite, de reguli, si de un cadru bine stabilit in care autoritatea parentala vine in defavoarea anarhiei, reducand riscul de instalare a confuziei si haosului din viata copilului (si uneori si a parintilor).

Prin urmare, autoritatea parentala implica, asa cum am mentionat mai sus, definirea si fixarea unor reguli si limite corespunzatoare fiecarei etape de varsta a copilului. Ea il ajuta pe copil sa-si gaseasca rolul in familie si sa deosebeasca intre „ce este permis”’ si ce nu este permis, si mai ales de ce?
De retinut ca prin forma de autoritate pe care alegem sa o manifestam fata de copil, il punem fata in fata cu nuantele cuvintelor „teama/frica” si „respect”.
Respectul hraneste evolutia copilului, teama o inhiba.

Autoritatea inseamna disciplinare, ea serveste dezvoltarii copilului si nu de putine ori ea presupune a sti cum sa spui „NU!” copilului tau.
De retinut ca, daca ii spui NU! si-atat, nu se rezolva nimic. Insa, un „nu” urmat de explicatii in mod cert detensioneaza si atenueaza eventualele conflicte.

Articol realizat de Diana Moraru, psiholog
Cabinet de psihologie clinica si psihoterapie - In2constient

---

Alte subiecte postate de Diana Moraru

Incapatanarea copilului sau deficit de atentie la copil?