Somatizarile si factorii stresori la copii

[Vanda Stoichita]

Somatizarile sunt dureri fizice care nu au o cauza biologica, ci sunt efectul unei suferinte de ordin psihologic. Frustrarea majora si nemultumirile multiple acumulate intr-o perioada oarecare de timp si nemanifestate intr-o alta maniera se transforma in dureri fizice a caror cauza nu este de ordin medical. In cazul adultilor, somatizarile isi gasesc usor explicatia si sunt acceptate ca dureri fizice, efect al unor presiuni psihice si se actioneaza in consecinta, sau nu.

In cazul copiilor, se pot instala in aceeasi masura somatizarile si ele au acelasi fundament ca si in cazul adultilor: presiunile, stresul, frustrarile, privatiunile de orice fel. Organismul copiilor se adapteaza mai usor, avand in vedere ca este in perioada de formare si se fac achizitii masive atat de ordin biologic cat si psihologic, ceea ce a condus la ideea gresita ca sunt fie mai rezistenti la schimbare, fie in absenta constientizarii unei anumite situatii (de ordin social sau familial, de exemplu), fie lipsiti de orice “probleme”, care sunt acceptate ca factori declansatori ai somatizarilor.

Realitatea este putin diferita. Si in cazul lor exista foarte multi factori stresori, ca si factori de risc psihic. Riscuri de expunere, teama de a nu intelege, temeri vis-a-vis de situatii noi, nemaiintalnite de ei, dar care pentru adult sunt comune si nu putem constientiza efectul pe care il au asupra lor. Imaginati-va, de exemplu un copil de 1-2 ani care merge pentru prima data cu vaporul, pentru el dimensiunile, sunetele si paleta variata de zgomote, multimea de oameni (sa nu uitam de memebrii echipajului, care poarta uniforma, dar nu sunt politisti sau militari, uniforme cu care ar putea fi obisnuit micutul din realitatea imediata); toate aceste aspecte pentru el reprezinta un cumul de stimuli stresori, o sursa de teama, de anxietate. Sunt informatii noi care il agreseaza. Aceasta este, de altfel cauza starilor de agitatie, plans, neastampar ale copilului in asemenea situatie. Prin aceste manifestari, se elibereaza de tensiunile acumulate, pe care nu le poate elibera in alt mod. Totusi, poate acumula mai multe frustrari si temeri, intr-o asemenea situatie decat poate elibera prin paleta de manifestari pe care o are la dispozitie si atunci ajungem la stres si acumularea unor serii de frustrari. Situatiile pot fi multiple, de la cele mai comune pana la cele mai neobisnuite, care paradoxal, nu vor creea un stres foarte mare pentru copil, intrucat parintii vor fi vigilenti in asemenea situatii si vor lua masurile cele mai bune pentru a-l proteja pe micut oferindu-i confort afectiv si explicatii privind situatia.

Actiunile si consecintele lor nu se rezuma doar la copiii mici. La orice varsta exista acest gen de riscuri si predispozita cea mai mare spre somatizari este in perioadele de “liniste’ ale vietii copilului, dupa primul an de gradinita, dupa primul an de scoala s.a.m.d. In aceste intervale trecand faza acuta a unei etape din existenta acestuia, toti cei din jurul sau se intorc in “cotidian” nemaiacordand o atentie sporita copilului si, din nefericire, ignorand in multe situatii probleme pe care el le prezinta si le aduce in atentia parintilor, in favoarea problemelor vietii de adult, probleme si nemultumiri de la serviciu, financiare, de ordin social sau de alta natura pe care le considera prioritare, in defavoarea problemelor micutului.

Problemele sunt la fel de importante indiferent de varsta, singura diferenta este ca “ale mele sunt ale mele”, deci sunt mai importante pentru mine decat ale celorlalti si acest mod de abordare cumulat cu nevoile de ordin financiar va conduce inevitabil la impunerea situatiilor vietii adulte ca fiind prioritare fata de problemele care apar in copilarie. Perspectiva care ne va duce spre ignorarea situatiilor nedorite si neintelese de copil si implicit la acumularea unor frustrari multiple in interiorul acestuia cu rezultate nedorite. Este destul de usor de imaginat ca pe langa frustrarile pe care le are de suferit din situatia respectiva, copilul va acumula in acelasi context frustrari din cadrul familiei “nu ma asculta, deci nu-i pasa, nu contez” – autoexcludere afectiva; “am facut ceva rau” – scaderea stimei de sine si devalorizare etc.

Pentru a evita asemenea situatii intr-o masura cat mai mare posibila, este suficienta ascultarea si reconfortarea copilului in situatii de stres pentru el. Poate nu avem toate datele problemei, sau nu stim exact cum sa-i explicam o anumita situatie, totusi cel mai mult conteaza sa- i oferim confortul de care are nevoie.

Articol realizat de Vanda Stoichita, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Stoichita Vanda.

---

Alte subiecte postate de Vanda Stoichita

Severitatea ca metoda de educare a copiilor