In faza de negare, cel care ajuta trebuie sa actioneze doar cu precautii si sa nu corecteze decat pozitiv, daca cei afectati relateaza evenimentul fragmentat. Mecanismele de aparare trebuie sa fie respectate in faza acuta, dat fiind faptul ca ele reprezinta o incercare de autoaparare la care nu se poate renunta.
Cand este restabilit un sentiment bazal de siguranta si exista posibilitatea de a vorbi, victimei i se poate spune ca prin reactia sa la trauma raspunde absolut normal la o situatie neobisnuita. Cel care ajuta trebuie sa perceapa pozitiv izbucnirile emotionale ca manifestare a comportamentului de coping expresiv. Daca victimele isi fac reprosuri pentru comportamentul lor necontrolat, pozitia de sustinere emotionala poate actiona despovarator. In cazul paraliziei emotionale, retragerii si apatiei victimei in faza de evitare, cel care ajuta trebuie sa stea la dispozitie ca simplu partener de discutie, fara a i se impune.
Relatarea verbala a evenimentului traumatic trebuie realizata cat mai curand posibil dupa producerea acestuia. Cu cat subiectul va pune in actiune comportamente de evitare, cu atat anxietatea va fi mai puternica. In timpul crizei subiectul se afla intr-o stare de puternica activare emotionala, fapt ce ii determina sa fie mai dispusi la dezvaluiri fata de un ascultator atent si suportiv. El manifesta tendinta de a repeta relatarea faptelor, fenomen care trebuie incurajat pentru ca are un efect cathartic.
Sub aspect terapeutic, descrierea evenimentului si relatarea cognitiilor si a starilor afective traite reprezinta prima forma de expunere. Expunerile incomplete sau spontane (amintiri intruzive, cosmaruri), desi sunt incercari spontane ale psihicului de a dobandi catharsis-ul si de a se vindeca, au un efect terapeutic mai slab deoarece nu se includ toti stimulii conditionali. Cu cat sunt abordate mai multe detalii in timpul expunerii pe plan imaginativ, cu atat aceasta va fi mai completa si va facilita procesul de stingere a simptomelor de stress.
Obiectivul terapeutului consta in a-l ajuta pe subiect sa-si reaminteasca evenimentul traumatic, sa accepte faptul ca acesta a avut loc si sa proceseze gandurile si starile afective negative.
Scopul unei convorbiri de sustinere este acela de a favoriza elaborarea traumei care corespunde procesului natural de vindecare a ranilor psihice si, pe de alta parte, de a-i impiedica sa cada intr-una dintre extreme, fie in coplesirea emotionala neajutorata, fie in negare. In faza de interventie post-traumatica trebuie sa fie implicati specialisti in psihologie clinica, psihiatri si psihoterapeuti specializati pe trauma.
Critical Incident Stress Debriefing (CISD) este o interventie in criza care include primul ajutor psihologic dupa un eveniment traumatizant. Metoda este bazata pe o filosofie de rezistenta, rezilienta si recuperare rapida ce are ca efect scaderea simptomelor si a riscului dezvoltarii unei tulburari de stres porttraumatic. CISM nu este o terapie si nici un substitut al acesteia insa efectele sale au fost observate si la mai mult de trei luni de la eveniment.
PSIHOTERAPIA POSTTRAUMATICA
Deoarece tulburarea de stres posttraumatic (TSPT) are simptome atat de variate, o combinatie de psihoterapie si medicatie este adesea necesara. Tratamentul doar cu medicamente nu transforma TSPT, poate doar sa controleze sau sa usureze unele simptome iar controlul simptomelor ramane dependent de regimul medicamentos. In cel mai bun caz, medicatia poate doar sa intarzie inevitabila confruntare cu durerea, suferinta si vina, ingropate adanc in suflet. Programele psihoterapeutice cu cea mai mare eficienta demonstrata includ psihoterapia cognitiv comportamentala, variante ale terapiei prin expunere, inocularea stresului, EMDR si multe combinatii ale acestor proceduri.
Bazata pe evidenta unui studiu controlat, armata ucraineana a plasat EMDR in categoria celor mai eficiente proceduri folosite in tratamentul TSPT, alaturi de terapia cognitiv-comportamentala.
Psihoterapiile de orientare psihodinamica si cele eclectice, desi folosite la scara larga, nu au fost suficient testate ca tratament pentru TSPT. Totusi tehnicile experientiale sunt considerate de unii autori mult mai potrivite in abordarea traumelor cauzate de razboi intrucat favorizeaza un nivel ridicat al catharsis-ului, purificarii emotionale si insanatosirii. In terapia traditionala, punctul de vedere prevalent este ca vindecarea apare daca terapeutul ramane detasat emotional de viata si povestea clientului.
Terapiile traumei si implicit terapiile cu veteranii de razboi sunt opuse: daca terapeutul mentine detasarea si manifesta pozitia traditionala de neutralitate terapeutica, elaborarea traumei este ingreunata, povestea ramane doar povara pacientului si ascest lucru poate duce din nou la retraumatizare. Daca terapeutul manifesta o pozitie angajata, ne-neutra, atunci tocmai in aceste cazuri se poate ajunge la o modificare spectaculoasa.
Desi terapia prin expunere si-a dovedit eficienta, cele mai recente studii au demonstrat o rata a scaderii simptomelor TSPT de 72%, exista pacienti care nu doresc sau nu pot efectiv sa vizualizeze evenimentul traumatic pentru a da un raspuns emotional. In acest punct se poate interveni cu ajutorul realitatii virtuale (RV), metoda care incepand cu anul 2003, a fost aplicata in armata americana pentru pregatirea psihologica a personalului militar inainte de misiune si pentru tratarea tulburarilor emotionale si cognitive cu care militarii se intorceau din teatrul de operatii.
Se considera ca limitele RV ar fi legate de faptul ca unii pacienti nu se simt prezenti in RV si ca acest procedeu poate fi eficient mai mult in desensibilizare si nu in tratarea TSPT, care este o tulburare mult mai profunda. O alta critica adusa RV este faptul ca nu se stabileste o relatie terapeutica ori alianta terapeutica reprezinta polul opus experientei traumatice, ea ofera un cadru sigur, conferind protectie si incredere fara de care succesul unei terapii este compromis.
De curand, armata americana a trecut la promovarea unui model comprehensiv care optimizeaza capacitatile fizice si cognitive. Conceptul de “total fitness” ofera cadrul necesar pentru obtinerea rezilientei fortei militare capabile sa indeplineasca cerintele unui razboi prelungit si asimetric in care militarii se afla sub presiune crescanda. “Total fitness” reprezinta un concept care integreaza si optimizeaza componentele fizice, psihologice, sociale si spirituale ale dimensiunii umane pentru ca militarii sa fie pregatiti sa reuseasca in orice situatie operationala.
Articol realizat de Maria Magdalena Macarenco, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie Maria Magdalena Macarenco
Alte subiecte postate de Maria Macarenco
Stresul posttraumatic, un alt punct de vedere
Istoricul tulburarii de stres posttraumatic
Trauma - explicatii psihobiologice si genetice
Stresul posttraumatic, un alt punct de vedere
Istoricul tulburarii de stres posttraumatic
Trauma - explicatii psihobiologice si genetice
