Tulburarea de stres posttraumatic (TSPT) reprezinta o conditie care a acompaniat nu doar razboaiele modern ci toate razboaiele. Clusterul sau de simptome a fost prima oara diagnosticat ca "nostalgie" printre soldatii suedezi in 1678. Medicii germani numeau aceasta stare "heimweh" iar francezii "maladie du pays", ambele cu semnificatia de "boala de tara", insemnand angoasa militarului care isi doreste sa scape de zona de lupta si sa se intoarca acasa. Spaniolii au denumit-o "estar rote", care descrie conditia sufletului ca urmare a razboiului - "a fi sfaramat".
In Primul Razboi Mondial s-a vorbit despre "socul obuzului", considerandu-se ca explozia unui obuz schimba presiunea atmosferica din preajma soldatilor, afectandu-le sistemul nervos.
Soldatii care manifestau simptome ale TSPT erau judecati ca fiind lasi sau ca avand o slabiciune personala, tulburarea fiind recunoscuta ca "nevroza de lupta" sau "nevroza traumatica", denumiri care erau o reflectare a stigmei sociale. 306 militari britanici au fost executati in timpul razboiului pentru lasitate, multi dintre ei fiind victime ale "socului de obuz". In al doilea razboi mondial se vorbea despre "oboseala de lupta".
Desi TSPT a fost neluata in considerare decenii la rand, razboiul din Vietnam a adus in atentia publicului aceasta tulburare cand medicii au inceput sa o diagnosticheze ca "sindrom post-vietnam", veteranii din Vietnam obligand astfel comunitatea medicala sa o recunoasca in mod legitim.
Abia in 1980 Asociatia Psihiatrica Americana a adaugat aceasta tulburare oficial in DSM, desi TSPT a existat de secole.
DSM I a aparut in jurul perioadei razboiului din Coreea si includea atunci o conditie numita "reactie la un stressor major". DSM II descria o "tulburare situationala tranzitorie". In acest timp, medicii si specialistii in sanatate mentala au invatat mai multe despre conditiile tulburarii iar stigma aplicata militarilor incepea sa dispara. Atunci a fost pentru prima oara cind s-a inteles ca simptomele erau incercari ale corpului si mintii de a procesa trauma: cu alte cuvinte, tulburarea era o functie a unui proces normal de vindecare. DSM III aparea dupa razboiul din Vietnam. Criticii diagnosticului spuneau ca politicienii si atitudinile anti-razboi influenteaza formarea si aparitia diagnosticului. Aceasta atitudine inca persista printre unii veterani ai razboiului din Irak care vad TSPT ca pe o problema a perioadei Vietnam si au dificultati in a-si constientiza propriile simptome.
In acelasi timp in care DSM III incepea sa se dezvolte, miscarea feminista a vorbit pentru prima oara despre violentele familiale, violuri si traumele suferite de femei si copii. Atunci s-a inteles faptul ca nu doar veteranii de razboi ci si alte victime ale traumelor dezvolta aceleasi simptome ori similare. Cauza TSPT, asa cum este descrisa in DSM III include o trauma dincolo de capacitatea persoanei de a–i face fata. In DSM IV, o trauma era vazuta ca eveniment care poate cauza moartea, ranirea dar nu este in mod necesar dincolo de capacitatea persoanei de a o depasi asa cum este in DSM III.
DSM IV a fost revizuit in 2000 si una dintre schimbari a fost redefinirea conceptului de trauma in TSPT. Se stipuleaza in DSM IV-TR ca evenimentul este calificat drept trauma daca inspira frica intensa, neajutorare sau oroare in victima. Acest lucru include evenimente care altadata nu au fost gandite ca ar cauza TSPT. S-a adaugat de asemenea ca individul nu trebuie sa experimenteze evenimentul direct ci ca poate fi si martor la el sau sa fie expus intr-un alt mod, cum ar fi sa auda despre el, lucru care de asemenea poate duce la dezvoltarea tulburarii. Aceste schimbari reflecta noi intelegeri despre trauma. De exemplu, raspunsul la trauma poate fi transmis din generatie in generatie asa cum apare la copiii si nepotii supravietuitorilor Holocaustului. De asemenea, copiii care au fost martori la violenta parentala pot avea TSPT chiar daca nu au fost tinte ale violentei. DSM-V care va aparea in mai 2012, va contine ultimele studii legate de TSPT
Articol realizat de Maria Magdalena Macarenco, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Maria Magdalena Macarenco