SUGESTIA—fenomenul sugestiei depăşeşte prin amploarea şi semnificaţia lui domeniul psihoterapiei. Este unul din modelele de bază ale interacţiunii umane şi priveşte nu numai indivizii izolaţi, ci şi grupuril mici sau mari. Esenţial, este vorba despre putinţa pe care un individ o are de a impune o amunită idee/emoţie unui alt individ sau unui grup de indivizi. Reuşita sugestiei depinde de jocul dinamic al unor forţe care se găsesc în individ care sugestionează cât şi în individul sugestionat. Forţa persuasiunii este în legătură cu un anumit factor nespecific ce poate fi caracterizat ca o forţă a personalităţii sugestionatorului, după cum atitudinea pasiv-receptivă a sugestionatului permite sugestiei să se instaleze.
Trăsăturile personalităţilor celor doi indivizi luate izolat, vor lămuri doar puţin asupra elementelor de care depinde reuşita sugestiei. Interrelaţia celor 2 persoane prezintă o mai mare importanţă. Se disting 2 interrelaţii:
1. Statutul social—prestigiul personajului activ şi de relaţia specifică în care aceştia sunt angajaţi.
2. Motivaţia—pe care subiectul psaiv o are pentru a accepta ideea/emoţia şi care depinde de structura obiectivă a situaţiei.
Un spor de echilibru emoţional, de integrare socială, sănătate mentală, fac ca şansele de însuşire a sugestiei să fie mai mari. Acceptăm ao anumită sugestie în măsura în care, cel puţin dintr-un punct de vedere ea ne convine. Sugestia joacă un rol foarte important în totalitatea demersurilor terapeutice. Acţiunea medicamentelor este grefată de un mecanism sugestiv. Est enecesar ca între terapeut şi pacient să existe o anumită legătură emoţională, acest ataşament primar este o condiţie decisivă pentru reuşita terapiei. Sugestia este rareori oarbă şi se întemeiază pe o explicaţie raţională, pe integrarea simptomului izolat într-o anumită structură inteligibilă. Pentru a desăvârşi şi consolida efectele sugestiei, pacientul trebuie asistat în continuare, arătându-i-se care sunt conduitele pozitive ce favorizează echilibrul său emoţional şi care sunt condiţiile interne ale unui asemenea echilibru. Edificiul unei sugestii este întregit de un proces de învăţare. Una din aplicaţiile cele mai interesante ale sugestiei este hipnoza.
HIPNOZA—într-o cură hipnotică se disting mai multe etape:
1. Convorbirea—pe lângă stabilirea indicaţiei, se va lămuri pacientul asupra semnificaţiei abordării hipnozei, asupra caracterului natural al metodei, urmărind risipirea eventualelor temeri/superstiţii în legătură cu adormirea. Este foarte important ca pacientul să nu considere hipnoza ca duelul între 2 voinţe. Pantru obţinerea beneficiului terapeutic, este necesară colaborarea terapeut-pacient. După aceste condiţii preliminare se trece la inducerea stării hipnotice.
2. Inducerea stării hipnotice—terapeuţii folosesc diferite formule inductive, ca o condiţie prealabilă se cere pacientului să fixeze un anumit obiect, apoi se rostesc simplu, clar, într-o anumită cadenţăşi respectând o pauză, care se stabileşte intuitiv, formulele hipnotice.
“Încearcă să ţii ochii deschişi cât se poate de mult, nu clipi, priveşte-mă în ochi”.
Când apare lăcrimarea şi clipitul, se continuă:
“Ochii sunt din ce în ce mai obosiţi. Curând pleoapele se vor închide strâns şi liniştit. Ochii îţi ard, lăcrimează. Acum închide ochii.”
3. Administrearea sugestiei terapeutice. Aceasta variază în funcţie de indicaţiile hipnozei. Ex: unui pacient cu insomnie: “somnul îşi va reveni, vei dormi liniştit şi adânc.” Pacientul este lăsat în somn hipnotic un interval de 30-120 min.
4. Trezirea—sugestii folosite: “Oboseala a dispărut, respiri liniştit, gândurile sunt clare şi proaspete, ochii sunt incă închişi. Îndată vei deschide ochii, te vei simţi proaspăt. Acum deschide ochii!”
Se recomandă ca după hipnoză terapeutul să aibă o nouă discuţie cu pacientul în care să se discute trăirile subiective din cadrul hipnozei, continuând să sugereze discret formulele administrate în hipnoză.
Ca orice psihoterapie, şi hipnoza trebuie să aibe un caracter secvenţial. O singură şedinţă va rezolva rareori simptomul şi va lăsa un aşa echilibru fragil, încât recidivele pot apărea uşor. Se recomandă ca şedinţele de hipnoză să se repete de un număr variabil de ori, în funcţie de severitatea simptomului, eventual mai des la început.
INDICAŢIILE HIPNOZEI (Spiegel): “Tot ce se poate obţine cu ajutorul hipnozei se poate obţine şi fără ea”. Nu se poate spune că există un domeniu specific hipnozei, o indicaţie în acre numai ea să poată rezolva problema. Există însă psihoterapeuţi cu o uşurinţă deosebită în practicarea hipnozei, în mâna cărora acest procedeu dă rezultate deosebite. Nu se recomandă în: psihozele organice, la persoanele cu inteligenţă scăzută, depresie, manie, schizofrenie. Se recomandă în: simptomele fobice, isterie, bolile psihosomatice, astm, alergii, ulcer, hipertensiune arterială.