Singuratate sau nu?

[gherama]

Am 52 de ani si anul trecut m-am casatorit cu un om extraordinar, bun, inteligent, corect, tandru, iubitor, dragut. In ultima vreme simt ca nu-l mai iubesc atat de mult ca la inceput. Ne intelegem foarte bine, suntem prieteni, comunicam, discutam vrute si nevrute, ne prostim, ne plimbam mult de mana. Tin foarte mult la el si imi este foarte drag dar nu mi se pare corect ca el sa ma iubeasca atat de mult iar eu mult mai putin. Sunt indragostita de ochii lui care emana bunatate si intelegere, cand ii privesc simt ca as trai cu el toata viata. Dar poate ca nu este de ajuns. Am trait fericirea alaturi de acest om pana cand fiul meu care are 21 de ani si familia mea l-au atacat fara ca el sa aiba vreo vina, doar vina de a ma iubi si de a dori sa ne casatorim. Comportamentul familiei mele si in primul rand al fiului meu pe care l-am crescut singura si-au lasat amprenta asupra sentimentelor mele. Am suferit mult pentru ca vroiam sa-i am alaturi dar au fost impotriva casatoriei mele, pentru ei eu eram si trebuia sa raman mama singura care are grija toata viata de fiul ei.Iar fiul meu, cand iubitul meu l-a intrebat cu ce i-a gresit, a raspuns " Ati gresit in ziua in care ati intrat in casa asta" .... si de aici totul s-a schimbat. Ai mei s-au purtat ca niste tigani, imi era rusine si sufeream.Pe fiul meu l-am mutat intr-un apartament cu chirie si l-am lasat sa se descurce singur, desigur ca-l mai ajut cu ce pot, dar ma gandesc tot timpul la el, daca este bine, ce mananca pentru ca are diabet insulinodependent.Ma gandesc tot timpul ce sa fac: sa ma despart de sotul meu si sa continui sa fiu mama singura care sa aiba grija in continuare de fiul ei si care la un moment dat va ramane singura ( nu am prieteni iar familia mea nu mai e familia mea pentru ca nici unul dintre ei nu a dorit ca eu sa fiu fericita )sau sa raman alaturi de un adevarat om care ma iubeste si ma apreciaza pentru ceea ce sunt. Stiu ca singuratatea este dureroasa si poate fi si mai dureroasa cu trecerea anilor. Am un sot, cum multe femei si-ar dori sa aiba, iar eu sunt gata sa renunt la el pentru fiul meu care a fost primul ce a lovit in mine; eram atat de fericita si totul s-a spulberat din cauza familiei mele. Imi este greu pentru ca ma gandesc tot timpul la cum sa-l ajut pe fiul meu, pentru ca este fiul meu. Dar, pe de alta parte am dreptul si eu la viata pe care nu am trait-o pana l-am intalnit pe acest om, care este om in adevaratul inteles al cuvantului.Viata mea in ultimii 21 de ani a insemnat casa-serviciu-casa si grija pentru fiul meu. Si acum ma gandesc sa renunt la o viata care ar insemna rasplata pentru sacrificiul de 21 de ani pe altarul maternitatii. Imi este greu.

[Gabriela]

Autoresponsabilitatea inseamna: a) sa actionam in propriul interes (sa luam in considererare dorintele si propriile scopuri, sa analizam care sunt consecintele si sa identificam posibilele efecte asupra celorlalti); b) sa comunicam care sunt intentiile si interesele noastre; c) sa nu-i invinuim pe ceilalti de comportamentul nostru.

Ma gandesc tot timpul ce sa fac: sa ma despart de sotul meu si sa continui sa fiu mama singura care sa aiba grija in continuare de fiul ei si care la un moment dat va ramane singura ( nu am prieteni iar familia mea nu mai e familia mea pentru ca nici unul dintre ei nu a dorit ca eu sa fiu fericita )sau sa raman alaturi de un adevarat om care ma iubeste si ma apreciaza pentru ceea ce sunt.

Care este propriul interes?

Am un sot, cum multe femei si-ar dori sa aiba, iar eu sunt gata sa renunt la el pentru fiul meu care a fost primul ce a lovit in mine;

Inteleg ca ati transmis familiei ce doriti. Acum, ei pot sa aiba o parerea diferita de a dvs sau pot sa-si doresca altceva, dar este problema lor.
Mai intrebati-va inca o data ce anume va doriti, iar cand sunteti convinsa ca asta este ceea ce va trebuie sau aveti nevoie, nu lasati pe nimeni sa va deturneze din satisfacerea propriilor dorinte.

eu sunt gata sa renunt la el pentru fiul meu care a fost primul ce a lovit in mine; eram atat de fericita si totul s-a spulberat din cauza familiei mele

Nimeni nu este de vina pentru alegerile dvs. Cand faceti o alegere, ar fi bine sa vi-o asumati, pentru ca asta inseamna maturitatea.

Comportamentul familiei mele si in primul rand al fiului meu pe care l-am crescut singura si-au lasat amprenta asupra sentimentelor mele.

Uneori este greu sa discernem intre propriul interes si ceea ce doresc ceilalti de la noi, asa ca tindem sa ne asumam planurile celorlalti.

Ar fi bine sa va intrebati familia in privinta planurilor pentru urmatorii ani. Aflati unde va plaseaza pe dvs.
S-ar putea sa constatati ca in timp ce dvs aveti remuscari pentru ca nu v-ati conformat solicitarilor lor, ei nici macar nu va iau in considerare, sau rolul pe care vi-l ofera este nesemnificativ.