Nevoia de limite sanatoase la copii

[PsyClass]

Pentru a avea o relatie sanatoasa cu copilul este necesar ca parintele sa fie cel ”mare si puternic” - adica sa stabileasca limite si sa-si ocupe locul de parinte, dar sa fie si ”intelept si bland”. Atunci cand parintii stabilizeaza relatia raspunzandu-i copilului cu intelepciune, empatie si pozitionare ca adult, copiii vor fi liberi sa se implice intr-o relatie in care se simt bine si se comporta adecvat.
Limitele sanatoase sunt importante, ii asigura copilului protectie si increderea ca adultul il are in grija.

De ce are copilul nevoie de limite?
Prima limita de care copilul devine constient pe parcursul primului an de viata este propria piele, cea care contine corpul nostru si care-l desparte de lumea din jur, de corpul mamei si al celorlalti oameni. Iar bebelusul invata de la adult despre asta. Pentru ca, inainte sa-si dezvolte constiinta propriului corp, copilul are multa nevoie de protectie din partea adultului (protectie fizica si psihologica).
Pana cand copilul va invata sa se protejeze singur, el are nevoie de la adult sa-i spuna ce anume este sigur si unde/ cand se afla in siguranta, iar copilul este atent la semnalele parintelui despre cat de sigura este o situatie noua.

De ce sunt importante limitele? Care sunt beneficiile limitelor sanatoase pentru copil si pentru relatia cu el? Limitele ofera:
• Predictibilitate: mediul si persoanele devin previzibile atunci cand bebelusul/copilul are un program si niste activitati constante.
• Siguranta si incredere in adult, atunci cand acesta stabileste si mentine limitele ferm si in acelasi timp cu blandete si intelegere fata de dorintele copilului care pot fi diferite.
• Granite personale, dezvoltarea propriei individualitati, a unui spatiu personal (fizic si emotional)
• Auto-disciplina – cu timpul, copilul invata sa planifice, invata sa respecte reguli si sa-si structureze timpul si nevoile.
• Continere emotionala din partea adultului: ce e prea mult, prea coplesitor la nivel emotional, pentru copil, iese atunci cand apar limite exterioare, copilul are ocazia sa-si exprime durerea, frustrarea, frica si sa foloseasca relatia de incredere si apropiere cu adultul pentru a intelege si integra suferintele mici si mari acumulate.

Care sunt limitele necesare pentru bebelusi si copiii prescolari?
• Limitele legate de siguranta, protectie fizica si emotionala. De exemplu, ce poate sa auda/vada un copil, raportat la nivelul lui de intelegere (cognitiva si emotionala)? (Atentie la expunerea copilului la discutii/conflicte dintre adulti, materiale tv etc.!). De asemenea, tinand cont de nivelul de dezvoltare si referitor la punerea in pericol: ce e adecvat sa faca si pana unde poate sa „mearga” singur (cand e absolut necesara prezenta unui adult care sa-l supravegheze?).
• Limite legate de sanatatea copiilor in stransa legatura cu nevoile lor (de exemplu limitele legate de alimentatie si somn: cate ore are nevoie sa doarma un bebelus pe zi sau ce nu e indicat sa manance in primul an de viata etc.)
• Structurarea timpului, spatiului, activitatilor: incepand cu prima zi de viata, adultul este responsabil pentru oferirea unei structuri, a unor rutine legate de somn, alimentatie, activitatile din starea de veghe ale copilului. Un program regulat, cu ore si rutine constante, ii ofera copilului predictibilitate asupra desfasurarii unei zile obisnuite, incredere in adultii care il ingrijesc si constituie baza pentru dobandirea capacitatii de autoreglare.

Limitele limitelor
Situatia in care noi adultii renuntam la a pune limite nu il ajuta pe copil. Permisivitatea, ambivalenta parintelui are ca efect confuzarea copilului si uneori copilul isi asuma rolul de ”mic adult” grijuliu si responsabil care face lucruri pentru mama, tata sau alti adulti ai casei, in loc sa se joace.

Dar ce se intampla in situatia aflata la cealalta extrema, cea a autoritatii impuse?
Copiii se simt pe parcursul unei zile de multe ori neputinciosi si lipsiti de forta in fata deciziilor pe care adultii le iau pentru ei, de multe ori pentru ca realitatea noastra (a adultilor) ne cere asta. Ne cere sa ne grabim, sa fim punctuali la gradinita si la serviciu, sa facem cumparaturi si sa ne ocupam de treburile casei, etc. De multe ori copiii acumuleaza frustrare pentru ca nu pot sa controleze lucruri foarte marunte dar importante pentru ei (de exemplu; ce sosete sau ce tricou sa-mi iau, cand sa mananc, ce jucarie sa impart, unde sa mergem la joaca etc.).
Atunci cand limitele sunt impuse cu graba, cu emotii intense din partea adultului (furie si/sau agresivitate), cu lipsa de respect si cu multa rigiditate, spatiul relatiei e acaparat de nevoia de control a adultului si copilul poate fie sa se adapteze si sa devina un copil ”cuminte”, supus, obedient, fie sa se opuna parintelui, luptandu-se cu fiecare limita comunicata de acesta.

Care este alternativa sanatoasa la pemisivitate si la stilul autoritar de impunere a limitelor?
Copiii pot accepta limite si pot chiar sa le recunoasca valoarea mai tarziu, dar ei au nevoie sa fie respectati si, pe masura ce cresc, consultati, nu constransi.

Cum putem stimula cooperarea la copiii nostri?
• reguli stabilite impreuna in situatii specifice, in masura in care este posibil, sa-l consultam pe copil, sa-l includem in mici si mari decizii
• flexibilitate din partea adultului: rigiditatea si fortarea copilului creeaza distanta in relatie
• pregatirea copiilor pentru schimbari, tranzitii (persoane, locatie, activitati)
• sa vorbim cu copiii nostri despre dorintele lor, sa le dam posibilitatea sa le exprime (verba si nu numai), sa le dam un loc.

Asta presupune sa ne dam seama mai intai daca este vorba despre o nevoie sau despre o dorinta a copilului. Iata ce spunea Francoise Dolto despre diferenta dintre nevoi si dorinte:
”Nevoia este repetitiva, in timp ce dorinta este mereu noua. De aceea, in educatie, trebuie sa avem grija sa nu satisfacem toate dorintele. Insa copilul trebuie incurajat, nu descurajat sau criticat, sa isi exprime prin cuvinte dorintele. Nevoile da, ele trebuie satisfacute; in schimb, dorintele trebuie mereu rostite. Cuvantul, reprezentarea, desenul, pantomima, modelajul, toate acestea constituie cultura, literatura, sculptura, muzica, pictura, desenul, dansul, toate sunt reprezentari ale dorintei. Sunt reprezentari care permit comunicarea propriilor dorinte catre un altul. Asa se explica de ce educatia trebuie sa sustina in permanenta deschiderea dorintei catre ceva nou, si in nici un caz sa satisfaca dorintele, deoarece, de indata ce sunt satisfacute, dorintele intra in categoria nevoilor care vor trebui in consecinta repetate cu o presiune din ce in ce mai puternica, fiindca nevoia este o obisnuinta.

Nevoia este o satisfactie a corpului pentru sine. Dorinta, o data satisfacuta, devine si mai mare (ex: dorinta de a dansa se poate intalni cu nevoia corpului de a se misca, iar daca dansul il intereseaza intr-un mod autentic pe copil poate continua sa invete sa danseze, incercand sa-si satisfaca in acest fel dorinta).

E bine sa ne intrebam, atunci cand insistam ca copilul sa faca ceva, daca nu cumva e vorba despre o dorinta a noastra pe care incercam sa o satisfacem prin intermediul copilului.”
• Sa dam copilului optiuni reale (nu cele care ascund tot alegerile adultului, comode, confortabile pt adult): impactul la nivelul copilului se traduce in autonomie & demnitate, spatiu si timp pentru a alege
• Autori precum Larry Cohen, Aletha Solter vorbesc despre valoarea vindecatoare a rasului si a jocului, despre cat de mult ii ajuta pe copii sa se joace impreuna cu un adult atunci cand au suferinte acumulate si neexprimate. In cartea Attachment Play (2014), Aletha Solter ofera mai multe exemple de jocuri de stimulare a cooperarii, atunci cand nu exista un coflict dar si in cazul unui conflict imediat:
▪ jocuri de stimulare a cooperarii (conflict imediat):
• hai sa cantam un cantecel in timp ce te speli pe maini/”clean-up song”
• o sa-ti spun o poveste in timp ce faci baie
• hai sa ne jucam de-a calutii, sa vedem care calut ajunge mai repede in galop la masina
• oferiti un scop de atins intr-un timp limitat: hai sa-i facem o surpriza tatalui si sa facem ordine in sufragerie pana vine el acasa
• sugerati o competitie, dar folositi inversarea de roluri si lasati-l pe copil sa castige: „pun pariu ca pot sa strang de pe jos mai multe cuburi decat tine!”
• sugerati o activitate creativa: „hai sa inventam o poveste in timp ce-ti pui pijamalele”
• folositi o marioneta/papusa:”Soricelul zice ca e timpul sa te imbraci”
• acordati timp pt nonsens si prosteala:”e timpul sa te imbraci. Sosetele se pun pe manute?”
• faceti impreuna, dar alternativ:” e timpul sa strangem masa. Hai sa facem cu schimbul si sa luam fiecare cate ceva de pe masa. Vrei sa incepi tu?”
• faceti impreuna si in acelasi timp:”eu o sa matur jumatatea asta de podea in timp ce tu maturi cealalta jumatate. O sa facem o gramada de gunoi la mijloc si maturile noastre o sa-si spuna hello”
▪ jocuri de stimulare a cooperarii (atunci cand nu exista un conflict imediat): aducerea unui conflict in joc, punerea lui in joc cu animalute, papusi marionete care au acelasi tip de conflict
◦ atunci cand trebuie pusa o limita imediata: limita e pusa intr-un mod jucaus, silly, fara o comanda/cerere directa: te prefaci ca nu gasesti si tot cauti butonul de Off pt a-l opri pe copil care acum s-a transformat intr-o masinarie/robotel
◦ atunci cand nu trebuie pusa o limita imediata:
• jocuri de inversare a rolurilor cand ii permiteti copilului sa incalce reguli si va prefaceti ca sunteti furios, neputincios (desi efectul nu e imediat, pe termen lung functioneaza – ii permite copilului sa se detensioneze, sa elimine frustrarea legata de necesitatea regulilor si a restrictiilor)
◦ jocuri de incalcare a regulilor: „Mother may I?”, „Animal cave”

Propriile limite, cum ne ajuta sa le cunoastem mai bine?
Pentru a putea mentine o relatie sanatoasa cu copilul lui e important ca parintele sa ceara ajutor, sa apeleze la adulti disponibili si dornici sa-l asculte fara sa-l critice si fara sa-i dea sfaturi, sa-si organizeze un spatiu si un timp personal, in care sa faca lucruri care-i fac placere, cu alte cuvinte sa-si cunoasca propriile limite si nevoi si sa tina cont de ele. Un exercitiu util de constientizare a propriilor limite este sa reflectam la intrebarea: in acest moment ce limita personala ne atrage atentia ca fiind incalcata?

Articol realizat de Adina Tita, psiholog
Centrul de Psihiatrie si Psihoterapie PsyClass