Logo DespreSuflet www.DespreSuflet.ro
  • Psihologie
  • Servicii Psihologice
  • Cabinete psihologice
  • Asociatii psihologice
  • Dezvoltare Personala
  • Biblioteca Online
  • Contact
  • Forum
  • Prima pagină ‹ Articole ‹ Familie
  • Schimbă dimensiunea fontului
  • Versiune printabilă
  • Termeni si conditii
  • FAQ
  • Înregistrare
  • Autentificare

Copilul cu probleme si terapia de familie

Aspecte functionale si nonfunctionale in familia traditionala; extreme in relatia parinte-copil, hiperprotectia si abandonul etc. Comentarii, intrebari, opinii.
Scrie un răspuns
2 mesaje • Pagina 1 din 1

Copilul cu probleme si terapia de familie

Mesajde Cristina Sterie » Mar Noi 24, 2009 12:19 am

Adesea se intampla ca parintii sa mearga la psihoterapeut impreuna cu micutii lor pentru ca ei considera ca acestia au probleme. Parintii, educatorii, invatatorii sau profesorii pot observa la unii copii comportamente pe care ei nu le aproba si mai mult, impotriva carora ar vrea sa lupte si incearca sa o faca, dar nu stiu exact cum.
O data dusi in cabinetul de psihoterapie copiii au o alta parere si o alta perspectiva cu privire la problemele lor. Parintii ar dori ca psihologul terapeut sa il repare pe copil si sa il determine pe acesta sa renunte la acele lucruri neplacute sau nesanatoase pe care le face.
Ca parinte ar fi bine sa te gandesti putin... parerea ta despre problema copilului tau este aceeasi cu a lui? Este copilul tau motivat sa se schimbe? Doreste sa faca acest lucru si considera ca are sens pentru el, sau se simte doar obligat?
Adesea, copiii au modalitati aparte de a arata ca ceva nu le convine. Ei folosesc cel mai des limbaje alternative pentru a le atrage atentia adultilor si pentru a semnala ca ceva nu este in regula. Cheia succesului terapeutic este invatarea comunicarii, atat de catre copil cat si de catre parintii lui.
Pentru copiii sub 10 ani dar si pentru cei mai mari, implicarea familiei si in special a parintilor in procesul terapeutic este esentiala. Parintii sunt cei care, constituindu-se in modele pentru copiii lor, vor fi nevoiti sa ii ajute si sa ii sprijine pe acestia in procesul de schimbare. Daca ne imaginam familia functionand asemenea unui sistem, vom constientiza ca actiunea asupra unei piese din sistem nu este suficienta pentru o reparatie de durata. Copilul este doar un element al familiei-sistem iar comportamentul lui este determinat subiectiv, de interactiunea cu ceilalti membrii ai familiei, in special cu parintii. De aceea, interactiunile dintre membrii familiei pot influenta pozitiv procesul terapeutic sau il pot sabota, mentinand obiceiuri sau prejudecati care nu permit schimbarea dorita. Implicarea parintilor in procesul terapeutic creste sansele de schimbare a comportamentelor copilului si mareste probabilitatea ca acesta sa nu recada in timp la acelasi patternuri comportamentale.
Copiii au o abilitate extraordinara de a comunica prin foarte multe mijloace care adultilor le lipsesc. Atunci cand ei nu sunt incurajati sa vorbeasca despre ceea ce simt, sa solicite ceea ce doresc pentru sufletul lor, copilul invata sa isi exprime emotiile, nevoile emotionale si dorintele prin altfel de limbaje. Boala poate fi pentru un copil o modalitate de exprimare. Comportamente precum agresivitatea, opozitionismul, neatentia pot masca nevoi emotionale nesatisfacute pe care copilul nu stie cum altfel sa le solicite.
De multe ori parintii cred ca tulburarile sau problemele copiilor apar pur si simplu, datorate unor factori externi, care nu implica in nici un fel familia. Familia este insa unitatea de baza, cea mai importanta, in raport cu care copilul se dezvolta si isi satisface nevoile de afectivitate. Simpla satisfacere a nevoilor fiziologice si biologice bazale nu vor determina o crestere armonioasa si completa a unui copil. In cresterea si ingrijirea acestuia, parintii trebuie sa tina cont de satisfacerea nevoilor de afectiune si tandrete pe care copiii le au. Ei trebuie sa acorde timp in exclusivitate pentru a-l petrece impreuna cu copilul si activitati de calitate in care acesta sa simta ca parintele este acolo cu totul si nu doar pentru ca nu are incotro. Copilul are nevoia de siguranta ca parintele il iubeste si aceasta dragoste nu este conditionata de ceea ce face, ci exista pentru ceea ce copilul este. Iubirea primita din partea adultului il va ajuta pe copil sa fie mai sigur pe el si sa creasca fara teama, avand grija propriei dezvoltari si nu teama de a pierde afectiunea si suportul persoanei de care depinde cel mai mult.
In concluzie, dragi parinti, acordati aceeasi atentie felului in care oferiti copiilor vostri dragoste ca si modului in care le acordati mancare. Daca mancarea este hrana pentru trup, dragostea este hrana pentru suflet, iar acesta nu poate creste fara a fi hranit in mod corespunzator.

Autor: Cristina Sterie, psiholog
Centrul Psiho Armonie



Alte subiecte postate de Cristina Sterie

Sexualitatea mea, o problema?
Femei abuzate
Nu ma mai inteleg cu copilul meu

Cristina Sterie
Junior
 
Mesaje: 27
Membru din: Lun Noi 02, 2009 9:02 am





ALTE ARTICOLE

  • frica de moarte la copii
  •  
  • Alegeri si decizii
  •  
  • Fii Responsabil in Viata Sexuala
  •  
  • Ortorexia-Obsesia pentru Alimentatia Sanatoasa
  •  
  • Comportamentul agresiv in trafic
  •  
  • Sexualitatea mea, o problema?
  •  
  • Oare eu sunt de vina?
  •  
  • Dezvoltarea familiei normale-perspectiva terapiei de familie
  •  
  • Educatia copiilor - asumare si delegare
  •  
  • Teama de intimitate
  •  

    Sus

    Gandurile unui copil

    Mesajde raluca79 » Mar Dec 15, 2009 1:51 pm

    - Nu ma rasfata. Stiu bine ca nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te incerc totusi!
    - Nu-ti fie teama sa fii ferm cu mine. Eu prefer asa. Acest lucru ma asaza la locul meu.
    - Nu folosi forta cu mine. Aceasta ma obisnuieste cu ideea ca numai puterea conteaza. Voi raspunde mult mai bine daca sunt condus.
    - Nu fi inconsecvent. Aceasta ma pune in incurcatura si ma face sa scap nepedepsit, indiferent ce fac.
    - Nu-mi face promisiuni. S-ar putea sa nu le poti tine iar eu sa-mi pierd increderea in tine.
    - Nu raspunde provocarilor mele atunci cand spun sau fac lucruri care te supara. Voi incerca atunci sa ies victorios de fiecare data.
    - Nu te supara prea tare cand iti spun „te urasc". Nu cred ce spun, dar vreau sa te fac sa-ti para rau pentru ceea ce mi-ai facut.
    - Nu ma face sa ma simt mai mic decat sunt. Voi incerca sa-ti demonstrez contrariul purtandu-ma ca o persoana „importanta".
    - Nu face nimic in locul meu, din ceea ce as putea sa fac singur. Acest lucru ma face sa ma simt „mic" si voi continua sa te folosesc in serviciul meu.
    - Nu-mi menaja „relele obiceiuri" , acorda-mi cat mai multa atentie. Altfel nu faci decat sa ma incurajezi sa le continui.
    - Nu ma corecta in public. Voi fi mult mai sensibil daca-mi vei vorbi bland intre patru ochi.
    - Nu incerca sa discuti comportamentul meu in febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu este foarte bun in acel moment, iar comportarea mea si mai slaba.
    - Nu-mi tine predici. Vei fi surprins sa constati cat de bine stiu ce e bine si ce e rau.
    - Nu ma cicali. Daca o faci, va trebui sa ma protejez prin a parea surd.
    - Nu ma pedepsi prea tare. Ma sperii usor si atunci spun minciuni.
    - Nu uita ca mie imi place sa experimentez. Invat din aceasta, deci te rog sa te obisnuiesti. Nu ma feri de consecinte, trebuie sa invat din experienta.
    - Nu incerca sa arati ca esti perfect sau infailibil. Ma faci sa simt ca nu voi putea sa te ajung niciodata.
    - Nu te teme ca petrecem prea putin timp impreuna. Ceea ce conteaza este cum il petrecem.
    - Poarta-te cu mine cum te porti cu prietenii tai, atunci voi deveni si eu prietenul tau…..te iubesc foarte mult, sa nu uiti asta niciodata….
    raluca79
    Maestru
    Maestru
     
    Mesaje: 243
    Membru din: Lun Aug 17, 2009 11:19 pm
    Sus


    Scrie un răspuns
    2 mesaje • Pagina 1 din 1

    Înapoi la Familie

    Cine este conectat

    Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori

    • Prima pagină
    • Echipa • Şterge toate cookie-urile forumului • Ora este UTC + 2
    Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
    Translation/Traducere: phpBB România
    phpBB SEO

    Powered by SC REFRAMING SRL

    Copyright 2011 DespreSuflet.
    Toate drepturile asupra site-ului www.despresuflet.ro apartin SC REFRAMING SRL.
    Reproducerea integrala sau partiala a textelor din orice pagina a site-ului www.despresuflet.ro
    este posibila numai cu acordul prealabil scris al SC REFRAMING SRL.
    Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii.

    DespreSuflet Logo RSS        DespreSuflet Logo Sitemap               Psiholog in Bucuresti Logo