Deschid magazin second-hand cu urmatoarele dorinte sau nevoi care nu aduc fericirea (pentru cei nostalgici):
- a fi perfect fizic
- a avea mereu dreptate
- a ascunde adevaratul meu sine
- a fi mereu pe plac
- a avea si mai mult chiar daca am deja suficient
- a minti si a ma minti
- a crede ca exista Fat Frumos si Ileana Cosanzeana
- a crede cu adevarat cand seful imi spune ca sunt inutil
- a te ingriji de cineva daca acesta nu vrea
- a gasi vinovati
- a-mi fi rusine de familia mea
- a nu crede ca merit
La cerere, saptamana viitoare ''bagam marfa''!!
Nu va asteptam, dar sunteti bineveniti!
Saptamana 2
Am primit cereri! Mai ales de extindere a spatiului. Spre surprinderea mea, a fost si un pic de ''coada'' , sambata mai ales. Poate pentru ca a venit primavara sau poate pentru ca vine Pastele, cert este ca oamenii au inceput sa faca ceva curatenie. Asa ca magazinul s-a imbogatit cu alte nevoi si dorinte despre care cineva le spunea celorlalti care asteptau la rand: ''Ma uitam ca toate astea ajunsesera ca niste carpe, rupte si murdare, iar eu le tot pastram''.
Asadar, am primit urmatoarele nevoi si dorinte nefolositoare:
- de a fi rece si calculat
- de a munci excesiv ca sa nu ma gandesc la ce ma doare
- de a fi condescent
- de a ma intoarce mereu in zona de confort, chiar daca aceasta inseamna suferinta
- de a fi mereu primul, indiferent de pretul pe care il platesc
...si cea mai des (cel putin pana acum) intalnita nevoie care nu aduce fericirea: nevoia de a uita de copilul interior, de a-mi interzice veselia simpla, rasul spontan si chiotele de bucurie.
Intr-o saptamana sau doua vom face rafturi si ne vom cumpara cutii frumoase in care sa le punem. Merita sa respectam si aceste nevoi intr-un mod elegant...doar ne-au ajutat la un moment dat!
Saptamana 3
Intr-una din zilele trecute, o doamna a intrat pe usa. Era spre 50 de ani, putin timida,cu ochi jucausi si un zambet placut. S-a apropiat incet si mi-a spus:
- Am venit sa las la dvs nevoia de a fi singura din dorinta de a fi importanta!
Am tacut, ce poti raspunde la o astfel de afirmatie?
Insa ea a continuat:
- Ma intrebau toti cum de reusesc, cum de nu simt nevoia cuiva langa mine, cum de petrec sarbatori, zile de nastere si alte evenimente singura.. Cum de stau zi de zi singura? Singura?, raspundeam eu… am carti grozave de citit, o lume intreaga de vazut si inteles, am atatea preocupari ca EU nu inteleg cum puteti voi sa fiti atat de impartiti? Cum sa-ti gasesti rostul pe lume cand ai o sumedenie de roluri?, continuam eu.. Le-am explicat, uneori ca la scoala, ca nu oricine poate trai ca mine, ca-ti trebuie o buna cunoastere de sine…. Apoi le spuneam ca e si foarte simplu daca, sigur, te iubesti pe tine insuti suficient de mult. Am inceput sa aud ca lumea spune despre mine ca as fi un exemplu demn de urmat, ca de fapt ce bine e sa fii tu cu tine si sa te preocupe doar indeplinirea viselor personale si propria evolutie. Am scris si o carte, am avut cateva interviuri… devenisem cu adevarat importanta, asa cum imi dorisem mereu. Ma hraneam din asta, adormeam cu gandul ca sunt extraordinara, cand ma uitam in oglinda zambeam si gandeam: esti foarte tare!
Probabil o sa ma intrebati ce ma face sa renunt la importanta mea…., ma chestiona ea.
Intr-adevar, eram curioasa.
Ceva absolut… suprinzator, a zambit ea. Intr-o zi am cazut pe scari si mi-am rupt piciorul. Am chemat salvarea, m-au dus la spital, mi l-au pus in ghips cu recomandarea sa stau in pat si nicidecum sa pun piciorul in pamant. Apoi a inceput sa ma doara doara si nu aveam cum sa-mi cumpar medicamente, iar dupa 2 zile mi-am dat seama ca nu mai aveam nici macar paine. Am inceput sa sun la oamenii cu care lucram din cand in cand. Toti au raspuns ca da, sigur ca or sa vina sa ma ajute. Nu a venit nimeni. Si nici nu a mai sunat cineva inapoi. Am realizat ca toti cei pe care ii sunam erau diferiti de mine, aveau o sumedenie de roluri care trebuiau indeplinite. Serviciu, familie, copiii, prieteni, parinti, precum si o gramada de activitati, preocupari si interese legate de acestia.. Cine sa aiba timp de un om care ii facea, de fapt, sa creada ca sunt inferiori? Sunt importanta, dar nu am cu ce sa-mi alin durerile si nici ce sa mananc. A fost trist, deprimant…. In toata suferinta aceea mi-am adus aminte de sora mea! Aveam o sora pe care n-o vazusem de foarte multi ani, mai ales datorita faptului ca avea 3 copii galagiosi care mereu doreau ceva. In 2 ore au venit cu totii, 5 oameni au intrat brusc in casa, au dat la o parte perdelele, s-au uitat in frigider, m-au intrebat ce mai am nevoie si, in toata harmalaia aceea s-au organizat intre ei atat de bine ca intr-un timp record aveam de toate.
Am intrebat-o pe sora mea cum poate sa se descurce cu toate…. Uneori mi-e greu, mi-a raspuns, dar copiii mei sunt foarte importanti pentru mine. Si sotul si serviciul si prietenii…
Si tu?, am insistat.
Ce ar fi ei fara mine? Ce ar fi priza fara stecher si stecherul fara priza?, a zambit ea sagalnic
Acum 2 saptamani mi-am scos piciorul din ghips, am inceput recuperarea si de indata ce am putut sa merg, am venit aici. Ma gandesc ca poate nu e prea tarziu…
A intors spatele si, pe drum spre iesire, a fluturat mana si a strigat:
…..iar asta nu se numeste dependenta, ci conectare!
P.S.. planul meu ar fi sa nu arunc nimic, ci sa deschid un muzeu pentru ca generatiile urmatoare sa vada si sa stie despre cum am trait si despre cum ne-am trezit la un moment dat.
Articol realizat de Adela Mihalcea, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Mihalcea Adela