Obisnuim sa reprosam celor din jur atunci cand nu primim ceea ce ne dorim. Ne este mai usor sa transmitem celuilalt nemultumirea noastra printr-un repros. Ne este mai greu sa ne exprimam gandurile si dorintele, uitand adesea ca in spatele unui repros se ascunde de fapt o cerere, o nevoie a noastra pe care ne este greu sa o exprimam.
Daca am schimba abordarea mesajului pe care dorim sa il transmitem poate ca celalalt nu s-ar mai simti lezat atunci cand ar primi cererea noastra, iar noi am fi mai multumiti de ceea ce primim.
Expresii de genul: nu faci nimic pentru relatia noastra, nu-ti pasa decat de tine, stai tot timpul cu prietenii tai, ar putea fi reformulate invitand persoana careia ne adresam la atentie asupra noastra si nu la acuze asupra propriei persoane.
Ce transmitem de fapt atunci cand reprosam? Transmitem faptul ca orice ar face si orice ar spune este insuficient, devalorizam, oferim sentimentul neputintei, lasam ecoul unui glas care minimalizeaza incercarile si valorea personala.
Daca am reformula mesajul sub forma: “mi-as dori sa vad ca-ti pasa, as vrea sa fii mai atent cu mine,mi-as dori sa petrecem mai mult timp impreuna, atunci mesajul nostru nu ar mai fi perceput ca un repros ci ar deveni o cerere prin care transmitem nevoile si dorintele noastre.
Sa incercam sa transformam un repros intr-o cerere. Sa incercam sa reformulam un mesaj care acuza comportamentul celuilalt, ceea ce face sau ceea ce nu face celalalt, printr-un mesaj in care sa fie transparenta simtirea si nevoia noastra.
Sa evitam sa “lovim” in comportamentul celuilalt, acuzandu-l de diverse efecte din viata noastra. Ar fi mai benefic pentru noi si pentru relatia in care suntem sa exprimam ceea ce ne dorim, inlocuind astfel reprosul cu o cerere, defocalizand problema de pe partener si canalizand atentia asupra a ceea ce ne dorim si asupra a ceea ce simtim. In acest mod, o parte din comunicarea noastra s-ar putea imbunatati, iar noi am fi poate mai multumiti atat de ceea ce primim cat si de ceea ce oferim.
Articol realizat de Raluca Ispas, psiholog
Ispas Raluca si Ispas Valentin - Societate Civila Profesionala de Psihologie
Alte subiecte postate de SCPP Ispas
Dragii mei parinti, sunt furios! Si voi?
Copiii, oglinda comportamentului nostru?
Dragii mei parinti, sunt furios! Si voi?
Copiii, oglinda comportamentului nostru?