Munca este o activitate prin excelenta umana. Omul este singura vietuitoare capabila de actiune transformatoare constienta, de realizare a unor obiecte diferite de cele existente si care pot fi “culese” din natura. Acest adevar general este incontestabil, dar din el nu decurge cu obiectivitate ca toti oamenii au aceeasi dorinta de munca sau ca realizeaza munca in ritmuri si cu intensitati egale. Diferentierea in munca se explica prin actiunea diferentiata a factorilor motivationali. Acestia sunt in mod obisnuit grupati in doua mari categorii: nevoi (trebuinte) si interese, aspiratii, scopuri, idealuri etc.
Forta motivationala cea mai intensa si mai lesne vizibila o realizeaza trebuintele. Satisfacerea trebuintelor este o conditie esentiala pentru mentinerea echilibrului sistemului vietii umane, cu toate componentele (subsistemele sale) – subsistemul organic (fiziologic) si subsistemul personalitatii omului. In chip firesc, gama trebuintelor umane este variata, de la cele fiziologice si psihologice pana la cele sociale si culturale.
Una din cele mai cunoscute ierarhizari a trebuintelor umane, potrivit urgentei si fortei imperative de satisfacere a acestora, a fost elaborata de psihologul Abraham Maslow. Acestea sunt grupate in cinci mari categorii:
a) trebuinte fiziologice (de hrana, adapost, apa, aer etc);
b) trebuinte de securitate fizica si sociala (de protectie fata de factori negativi din mediu – foc, accidente, insecuritate economica, dependenta de alte persoane etc);
c) trebuinte de afectiune si apartenenta sociala (nevoia de a fi inconjurat de afectiunea familiei, colegilor, prietenilor, de a face parte dintr-un grup care te accepta si care iti confera confortul psihosocial);
d) trebuinte de afirmare si recunoastere sociala (nevoia de stima din partea celorlalti, de manifestare activa a propriei personalitati);
e) trebuinte de dezvoltare a personalitatii, de afirmare libera si independenta a propriilor capacitati de creatie.
Identificarea si utilizarea adecvata a motivatiei muncii implica necesitatea intelegerii corecte a elementelor componente ale unui motiv singular (un motiv oarecare). Cea mai cunoscuta tipologie a motivelor este elaborata in functie de raporturile lor cu activitatea la care se refera. Sub acest unghi, este utila distinctia intre motivatia extrinseca (sursa tensiunii fiind exterioara actului muncii avut in vedere) si motivatia intrinseca (factorii motivationali tinand de insasi natura muncii).
Articol realizat de Ancuta Mizgai, psiholog
Cabinet psihologic - Mizgai Ancuta