La nastere, in functie de organele sexuale externe, fiecarui copil ii este atribuita o apartenenta sexuala, urmand ca educatia sa definitiveze o serie de conditionari care determina un anumit comportament ce este considerat ca un reflex al apartenentei psiho-sexuale. Identitatea sexuala poate fi definita ca reprezentand o inclinatie catre masculinitate sau catre feminitate, alta decat cea proprie. Aceasta inclinatie poate fi foarte usor influentata de familie, mediul ambiant, prieteni.
Un rol deloc de neglijat il ocupa hormonii androgeni in organizarea pentru fat a viitorului comportament masculin (in cazul in care androgenii sunt prezenti) sau a comportamentului feminin (in cazul in care androgenii sunt insuficienti). Acestia determina sexul noului nascut.
Se cunosc numeroase cazuri, mai ales din vremurile cand sexul copilului nu putea fi depistat inaintea momentului nasterii, de situatii in care parintii isi doreau sa aiba o fetita, sau un baietel, credeau sau uneori chiar comunicau cu acesta in timp ce era in burtica cu pronume sau diminutive ale alintului opuse sexului bebelusului. Cand se nastea, parintii erau in unele cazuri dezamagiti, apoi spuneau ca sunt fericiti ca e sanatos/sanatoasa, dar in fond, frustrarea isi spunea cuvantul si de multe ori se purtau ca si cand ar fi fost ceea ce ei si-ar fi dorit, de aici rezultand mai apoi si problemele de adaptare ale acestor copii.
Exista anumite tulburari ale identitatii sexuale care pot fi impartite in doua categorii: deviantele sexuale – sunt aberatii ale masculinitatii sau ale feminitatii, dar nelegate in mod obligatoriu de un conflict intrapsihic; pervesiunile sexuale sau nevrozele sexuale – reprezinta rezultatul unui conflict intrapsihic al indivizilor.
Se considera ca ambele grupe de tulburari au la baza lor factori genetici, de ordin constitutional sau micsti.
Probleme de identitate sexuala mai apar si in cazurile cand copiii sunt crescuti doar de un singur parinte. Indiferent daca e de acelasi sex cu al sau, copilul are nevoie de ambele modele pentru a se putea identifica corect. In aceste cazuri, un rol suplinitor l-ar putea constitui si familia extinsa, gen bunici sau matuse, unchi.
In procesul formarii identitatii sexuale, un rol esential ii revine familiei de origine, dar si atmosferei din cadrul ei, precum si a modelelor sexuale din familie. Tipul de comunicare este si el deosebit de important, la fel ca si stabilirea relatiilor dintre membrii familiei respective.
Formarea identitatii sexuale este si rezultatul unui proces specializat de educare si formare a individului, caracterizat prin absenta unor modele deviante, a unor frustrari sau carente afective in copilarie, adaptare familiala pozitiva ce va pregati viitoarea adaptare sociala a persoanei.
Pentru a constata daca diferentele de gen sunt rezultatul invatarii sociale, poate fi adusa in discutie urmatoarea intamplare: doi gemeni univitelini (cu aceiasi mostenire genetica) de sex masculin au fost suspusi circumciziei.
In urma acestei interventii unul dintre cei doi a fost grav ranit si de aceea doctorii au hotarat reconstituirea organelor sale genitale ca organe feminine. Acesta a fost crescut ca fiind fetita, iar la 6 ani existau diferente majore in comportamentul celor doi gemeni: fetita se juca cu alte fete de varsta ei, ajuta la treburile gospodaresti, in timp ce baiatul se juca cu alti baieti, cu masinute si dorea sa devina politist. Cand fata a ajuns adolescenta, afland despre trecutul ei, a declarat ca a simtit ca ceva este in neregula cu ea si ca, dincolo de identitatea sa de gen, probabil, „in realitate” ea ar fi fost baiat.
Indeplinirea procesului de identificare sexuala constituie o conditie esentiala a unui comportament psihosocial normal si constituie in acelasi timp dovada maturizarii individului, nu doar cea biologica propriu-zisa a sferei anatomo-fiziologica, ci si maturizarea personalitatii globale, o maturitate emotional afectiva si a imaginii de sine. Constiinta de sine este cea legata de rolul sexual al individului si de aceasta vor depinde alegerea partenerului si formarea ulterioara a cuplului marital.
Articol realizat de Gabriela Cristea, psiholog