“Fiecare om este rezultatul propriei sale copilarii” spune Irina Petrea, in cartea ei “Si tu poti fi Supernanny”. Nimic mai adevarat, deoarece propria copilarie ne urmareste pentru toata viata, iar structurarea adultului de maine depinde fundamental de modul in care a fost perceputa si traita propria copilarie. Fara sa isi dea seama, in functie de copilaria pe care le-o ofera propriilor copii, parintii devin artizanii vietii viitoare a micutilor lor.
In conditii normale, fiecare parinte sa straduieste sa-i ofere copilului tot ceea ce crede ca este mai bun pentru el. Insa, nu intodeauna reuseste sa faca aceast lucru, fie din exces de zel “parintesc”, fie din insuficienta cunoastere a copilului si a nevoilor sale reale.
In cei aproape paisprezece ani in care am lucrat cu copii si cu familiile acestora, am observat ca cele mai frecvente greseli pe care parintii sunt tentati sa le faca in educatia copiilor lor sunt urmatoarele:
1. Inconsecventa comportamentala a parintelui in raport cu copilul
Este un tip de comportament care induce o mare confuzie in modul de functionare al copilului. Se refera la situatiile in care parintele interzice un anumit comportament al copilului intr-o imprejurare, pentru ca, intr-o alta imprejurare, acelasi comportament sa fie permis sau chiar incurajat. Imi amintesc despre o mama caruia i se parea foarte dragut felul in care copilasul ei de trei ani ii spunea tatalui sau “plostule” (prostule) in situatia in care tatal nu era de acord cu copilul, insa se supara foarte tare pe copil daca la gradinita acesta folosea acelasi apelativ atunci cand un copil nu ii dadea o jucarie, iar educatoarea ii face observatie mamei pentru limbajul copilului. Copilul era foarte confuz cu privire la aceasta situatie, deoarece nu intelegea de ce intr-o situatie era apreciat, ba chiar incurajat sa foloseasca acest cuvant, pe cand in cealalta era certat, sau chiar pedepsit.
2. Disensiuni si dezacord de opinii ale celor doi parinti in educatia copilului
In situatiile in care parintii aplica seturi de reguli diferite in educatia copilului apar doua efecte principale: pe de o parte, confuzia copilului, iar pe de alta parte, discreditarea reciproca a celor doi parinti in fata copilului. Astfel, acesta va invata sa speculeze la un moment dat situatia in avantajul lui, ceea ce poate crea un adevarat haos in sistemul de educare. Ma refer la situatia concreta in care, de exemplu, mama nu ii da voie copilului sa priveasca desene animate mai mult de o jumatate de ora, insa tatal ii permite sa ramana in fata aparatului cat doreste el. Si mai grave sunt situatiile in care aceste disensiuni sunt manifestate in prezenta copilului, pentru ca ii vor intari sentimentul de confuzie, dar si certitudinea ca va putea specula situatia in favoarea lui.
3. Amenintarile si pedepsele disproportionate in raport cu fapta copilului
In general amenintarea si pedeapsa nu reprezinta metode eficiente in educatia copilului. Lucrurile devin cu atat mai grave cu cate acestea sunt disproportionate in raport cu comportamentul copilului. Exista situatii in care parintele ameninta, dar niciodata nu isi pune in practica amenintarea. Ii poate spune copilului ceva de genul: “Daca te mai tavalesti pe jos prin magazin, nu-ti mai cumpar niciodata nimic.” Este un gen de amenintare care, cu certitudine nu va putea fi aplicata niciodata, pentru ca este putin probabil ca de la acel moment parintele sa poata face cu adevarat acel lucru. O astfel de formulare este cu atat mai periculoasa, deoarece neavand o finalitate concreta si repetandu-se la modul regulat, risca sa duca la pierderea credibilitatii parintelui in fata copilului. Pe de alta parte, o pedeapsa disproportionata in raport cu fapta copilului (mult prea intensa), il poate face pe copil sa se simta neindrepatit, furios si sa risposteze sub alta forma. Imi amintesc despre o situatie in care unei adolescente de 15 ani i-au fost confiscate toate cartile de catre mama si date unui centru de reciclare, pentru ca fata a inarziat cateva minute la masa. Rezultatul a fost ca acea adolescenta a fugit de acasa, a fost accidentata de o masina si a suferit leziuni grave. Pentru a fi eficiente, pedepsele trebuie sa fie proportionate cu gravitatea faptei copilului, iar parintele trebuie sa fie consecvent in aplicarea ei.
4. Lipsa timpului de calitate petrecut impreuna cu copilul
Parintii de astazi sunt parinti foarte ocupati, pentru ca asigurarea existentei familiei devine de obicei prioritatea numarul unu. In aceste conditii, majoritatea copiilor isi petrec aproape intreaga zi la gradinita cu program prelungit sau la scoala si variante afterschool. In acest context, timpul petrecut de copii impreuna cu parintii lor este destul de redus. Chiar daca nu putem creste cantitativ timpul petrecut impreuna cu micutul nostru, ii putem conferi o calitate mai mare. Aceasta inseamna sa ne implicam efectiv in activitati impreuna cu el, sa ii citim povesti, sa construim sa ne plimbam cu bicicleta sau pur si simplu sa il tinem in brate. Cunosc multe situatii in care parintele, atunci cand ajunge acasa, se aseaza in fata televizorului sau al calculatorului, considerand ca este suficienta prezenta lui fizica in aceeasi incapere cu copilul pentru a satisface nevoile acestuia.
5. Supraincarcarea programului copilului
Majoritatea parintilor, pentru a asigura o sansa mai buna in viata, sau pur si simplu pentru a compensa propria lipsa din viata copiilor, ii inscriu pe acestia la o multitudine de activitati extrascolare. Astfel, nu sunt putine cazurile in care, un copil de varsta prescolara sau de varsta scolara mica, dupa ce a terminat programul obisnuit de gradinita sau de scoala (care de cele mai multe ori este un program prelungit), intra imediat, in aceeasi zi in activitati extracurriculare, cum ar fi practicarea unui sport (inotul, tenisul, arte martiale, calaria etc), invatarea sau educarea unor deprinderi noi (cantatul la pian, dansul, pictura, modelaj, etc.) sau invatarea unor limbi straine. Am in minte acum situatia unei fetite de 10 ani care urmeaza o scoala cu predare in limba germana (desi limba materna este limba romana), invata sa cante la pian, participa la concursuri nationale de dans sportiv, invata in particular limba germana si face cursuri de inot. Programul obligatoriu al copilului incepe la 7 dimineata, atunci cand se trezeste si se termina la ora 21.30, atunci cand merge la culcare. Tot acest interval de timp este foarte bine organizat intre activitatile mai sus mentionate, dar din program lipseste o activitate esentiala: timpul liber al copilului. In aceste conditii intelegem tot mai bine termenul de “copilarie furata”.
6. Nerespectarea rutinei cotidiene a copilului
In special la copilul mic, dar si la scolar, existenta unei rutine zilnice este esentiala, pentru ca ii asigura puncte de reper si stabilitatea de care are nevoie. Este de datoria adultului sa se plieze pe nevoile si programul copilului si nu invers. Rezistenta scazuta la frustrare si la stres si instabilitatea emotionala sunt apanajul copilului, iar acestea se pot manifesta mult mai virulent in absenta unui program de viata adaptat varstei si nevoilor copilului.
7. Folosirea exagerata a conditionarilor si a recompenselor de tip material/alimentar pentru a obtine un comportament dezirabil din partea copilului
Pe termen scurt, in termeni de minute, ore sau maxim o zi, aceste tehnici pot parea de succes. Pe termen lung, o astfel de abordare a parintelui in eductia copilui este o cale sigura spre esec. Copilul va invata astfel sa manipuleze si sa nu mai reactioneze decat conditionat, in functie de tipul de recompensa pe care il primeste. Pe de alta parte, recompensele alimentare (dulciurile, in general), pot incuraja dezvoltarea unui comportament alimentar complet nesanatos.
8. Supraresponsabilizarea copilului si tratarea lui din pozitia de “mic adult” si “prieten” al parintelui
Exista multi parinti mandrii care afirma ca micutul lor este un adult miniatural, pe care il trateaza de la egal la egal. Nu trebuie confundata atitudinea prietenoasa si intelegatoare a parintelui in raport cu copilul sau, cu o atitudine caracterizata de relationare de tipul adult – adult. Pentru a se simti confortabil emotional si securizat din acest punct de vedere, copilul are nevoie sa simta pe langa dragoste si intelegere, fermitatea parintelui si capacitatea acestuia de a pune limite. Un copil fara limite este un copil nesecurizat din punct de vedere emotional, caruia ii lipsesc cadrele de referinta.
9. Necunoastera caracteristicilor de varsta si dezvoltare a copilului
Am intalnit de-a lungul timpului parinti care obisnuiesc sa spuna despre copilul lor ca este rau sau mincinos. Analizand motivele care au dus la o astfel de etichetare a copilului, de cele mai multe ori constatam ca apelativul porneste de la faptul ca parintele nu stie exact care sunt capacitatile copilului sau la varsta respectiva. Un copil de trei ani nu poate fi numit rau pentru ca nu a rezistat timp de o ora la piesa de teatru de papusi. La aceasta varsta, perioada maxima de timp in care un copil se poate concentra este de 10, maxim 15 minute. Un copil prescolar nu poate fi etichetat ca fiind mincinos pentru ca la varsta de 5 ani distorsioneaza adevarul, fiind in plin proces de fabulatie. Fabulatia este un proces imaginativ absolut normal la copilul de varsta mica, ce nu are nicio legatura cu minciuna.
A fi parinte este probabil cea mai grea dar si cea mai frumoasa “meserie” pe care o poate avea un om in decursul existentei sale. Este o provocare pe care merita sa o accepte orice persoana responsabila si matura ce poate aprecia darul minunat al vietii. In acelasi timp, atunci cand ne ocupam de copii, e bine sa nu uitam ce spunea Lucian Blaga: “Copilul rade: Intelepciunea si iubirea mea e jocul.”
Articol realizat de Alina Sirbu, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Sirbu Alina