pe un sport agreabil, numărătoarea inversă.
Suferim, se pare, de un masochism galopant, cu înfăţişări diverse: ne place
să ne cultivăm spaimele, să colecţionăm veşti proaste, să anticipăm
catastrofe (sau să le urmărim febril pe cele care au loc aiurea), să
degustăm nefericirea altora, să ne simţim înconjuraţi de primejdii iminente.
În această vicioasă înclinaţie, beneficiem de sprijinul nepreţuit al
presei, care capitalizează eficient pe seama angoaselor noastre.
Ernst Jünger observase deja, acum câteva decenii, că simpla nevoie de a
urmări ştirile de mai multe ori pe zi e un simptom de nelinişte.
Antenele, mereu mai numeroase, de pe casele noastre dau peisajului urban
aspectul unui chip cu părul măciucă, scuturat de aprehensiuni sumbre.
Evident, nu lumea de azi a inventat frica. Există o istorie a fricii de
care s-au ocupat, laborios, o sumedenie de savanţi.
De la fobiile Antichităţii la teroarea anului 1000, de la superstiţiile
curente la marile texte apocaliptice, dispunem de un enorm inventar al
temerilor omeneşti. Unii pretind că după secolul al XVII-lea lumea s-a mai
potolit. Ştiinţa a înlăturat, zice-se, panica rudimentară dinaintea
stihiilor şi a penumbrelor magice, populaţia globului s-a mai deşteptat.
Nu cred.
Vechile spaime au fost înlocuite de unele noi, ba a apărut chiar o specie
nouă de frică, numită de sociologi şi psihologi "frica-divertisment ".
Căutăm frisonul groazei ca pe o plăcere, aşa cum ne pregătim să petrecem o
seară agreabilă urmărind la televizor un "horror".
Nu e zi să nu fim intoxicaţi de "informaţii" spectrale privind fie
realitatea imediată, fie realitatea continentală sau planetară, fie cea
cosmică.
De mare succes se bucură, de pildă, "încălzirea globală".
Dârdâim sub nămeţi, alunecăm pe gheaţă, nu ne mai putem deszăpezi trotuarele
şi automobilele, dar citim terorizaţi despre inflamaţia generală în care vom
sucomba curând.
Vom muri de cald, ne vom trezi într-o bună zi cu polul nord în cana de cafea
şi cu Fram ursul polar în curte.
Mai sunt, apoi, sezonierele gripe animaliere. Armate de viruşi aviari şi
porcini ne pândesc după colţ, guturaiul capătă grimase de pandemie. Să nu
uităm însă meteoriţii, SIDA, dezastrele ecologice, demografice, financiare,
uraniul iranian, Bin Laden, mogulii, anul 2012 şi şcoala de la Păltiniş, cu
ucigaşul ei monopol cultural şi politic.
Coborând în pitorescul parohial, vom vorbi despre ameninţătorul guvern Boc
(dacă suntem pesedizanţi), despre riscul mortal al unei eventuale guvernări
PSD (dacă suntem pedelizanţi) şi, oricum, despre nenorocul fatal al
realegerii lui Băsescu (dacă nu mai ştim asupra cui să ne delegăm amocul).
Pe scurt, situaţia e albastră.
(Sau violetă?). Ţara e năruită. Mâine-poimâine ne vom da la cap unii altora
sau vom emigra pe altă planetă.
"Vrei să spui că totul e în regulă? Că exagerăm când spunem că lucrurile
merg prost?" - vor protesta unii şi alţii pe agitatul meu forum (exterior).
Nu. Ştiu că ţara se bâlbâie şi că vremurile sunt grele.
Dar nici psihologia drobului de sare nu ajută. Şi nici obiceiul de a pune
frică peste frică, de a înrăutăţi răul şi de a urâţi urâţenia, oricât rating
ar aduce acest obicei.
O singură frică pare să fi dispărut cu totul din lumea noastră: frica de
Dumnezeu, în care trăiau, nu de mult, înaintaşii noştri.
Iar când frica de Dumnezeu dispare, toate celelalte frici, mici şi mari,
invadează scena în devălmăşie.
de Andrei Pleşu
16 feb 2010
Alte subiecte postate de CONSTANTA VASILE
SIDA
Descoperirea propriului corp si a sexualitatii
Despre Pubertate
Bebelusul
Nasterea pe intelesul copiilor
SIDA
Descoperirea propriului corp si a sexualitatii
Despre Pubertate
Bebelusul
Nasterea pe intelesul copiilor
