dulce..

[Musubi]

Multi suntem dependenti. Dependenti de o substanta, de o persoana, de o relatie. Cand am renuntat la tigari, dupa cincisprezece ani de fumat sub flamura lui “cu-o moarte toti suntem datori”, am facut-o pentru copilul meu, care crestea incet dar sigur in mine. Nu am mai avut nevoie nici de “ultima tigare” si nici gandul “unui fum” nu m-a mai bantuit, pentru ca de cand incepusem sa fumez serios imi spusesem ca “pentru mine nu m-as lasa de fumat, dar pentru un pui mic, ce nu stie si nu poate sa aleaga”, da. Cu zaharul, veche interdictie, ma lupt si acum. Nu m-am luptat, gravida fiind. Imi injectam cu o mana insulina si cu cealalta imi devoram dulciurile favorite. La a doua sarcina am avut mai mult “noroc”, am facut sport si asa am mancat linistita aceleasi dulciuri, fara sa mai fie necesara insulina. Acum lupt, pentru ca desi nimeni nu ne spune, zaharul este adictiv. Anul trecut am rezistat numai cu zaharul din fructe aproape jumatate de an. Motivatia? Iarasi copilul meu, care ma striga “yummy mummy”, desi cantaream aproape o suta de kilograme. Si usoara senzatie de discomfort la apropierea aniversarii de patruzeci de ani… Apoi am inceput sa degust aceleasi dulciuri preferate, sa gust din ce in ce mai multe, pana am ajuns iarasi de unde am plecat: la lupta. Lupta cu zaharul, lupta cu mine.
Imi amintesc atat de clar senzatia de la aniversarea mea de patruzeci de ani…am reusit sa arat asa cum simteam ca sunt. Nu ascunsa in spatele multor kilograme, libera sa ma misc si sa fiu exact EU. Incerc sa imi readuc in minte senzatiile de atunci si sa trec peste gandul la ciocolata din sertar, de pe farfuria prietenei mele, din rafturile magazinelor. Imi doresc atat de mult sa fiu EU pentru mine, cat si pentru copilul meu, si ma stradui ca acum sa reusesc cu adevarat. Sunt mai hotarata acum. Am putut sa renunt la tigari, la Coca-Cola, pentru scurta vreme la zahar. Deci pot. E destul sa imi doresc suficient de mult. Atat de mult incat sa nu am nevoie nici de ajutor, nici de sprijin pentru a putea rezista tentatiilor. Vreau sa imi vad copilul mare. Vreau sa ii fiu un bun exemplu. Vreau sa gasesc explicatia potrivita pentru toti cei care imi servesc copilul cu “inca” o bombonica, o ciocolata, un desert, pentru ca “e copil”. Vreau sa inteleg cum pot sa ma ajut sa imi depasesc dependenta, sa pot sa controlez ce mananc. Pentru ca da, tot repetand “eu controlez ce mananc, eu controlez ce mananc” de cateva ori pe zi, intr-o buna zi am avut o revelatie: “EU controlez ce mananc”. Sa inteleg ce incerc sa inlocuiesc cu ciocolata si de ce nu ma intorc la calea clasica de cautare a ceea ce am de fapt nevoie ...Si de unde am nevoie.

[ra_emi]

dragut