Teama de intimitate

[psychedeli]

Daca, de cele mai multe ori, indragostitii se cuibaresc impreuna in acelasi pat, unii intampina dificultati in a-si imparti intimitatea cu partenerul si in a intra in intimitatea celuilat. Altii, o data trecut momentul inceputurilor, atunci cand dragostea e mai puternica decat cenzura, se trezesc acum suspecti de reticenta. Uneori, se intampla ca partenerii sa se schimbe – ca mentalitate, ca infatisare etc. – iar aceste schimbari fac mai dificila impartirea intimitatii.
Pentru a imparti patul intr-un mod placut cu partenerul si pentru a intra cu entuziasm in intimitate, este nevoie de debarasarea de toate temerile: teama de a te expune, teama de a te darui. A te darui nu inseamna ca iti tradezi slabiciunile si neajunsurile. Aceasta teama poate fi atenuata sau chiar eradicata, intarindu-se personalitatea, prin exercitii asupra sinelui, cu ajutorul unui psihoterapeut in cadrul unor consultatii sau stagii de dezvoltare personala. Exercitiul consta in cunoasterea de sine si acceptarea atat a partii de lumina cat si celei de umbra. Prin aceasta cunoastere, ranile copilariei pot fi alinate si, astfel, se evita recaderea in aceleasi suferinte si aceleasi esecuri.
A te cunoaste, a-ti asuma toate aspectele persoanei tale, a intelege care iti sunt aspectele negative si a le accepta permite dobandirea increderii in sine, fapt ce conduce spre autenticitate, eliminand astfel teama de a fi judecat sau abandonat. In cazul femeii, deseori judecata si autojudecata dupa aparentele formelor sale, este dificil sa-si exprime imperfectiunile. Barbatul, care se crede judecat si se judeca mai ales in functie de puterea muschilor, de puterea sexuala, dar si de cea legata de partea pecuniara, considera ca este periculos sa-si exibe slabiciunile. A-ti oferi inima nu este mai putin periculos: inseamna a-ti arata insuficientele, slabiciunile, defectele, angoasele, temerile, fragilitatea, lasitatea etc. In intimitate, nu ne putem ascunde pentru prea multa vreme.
Nevoia de a se simti in siguranta prin a nu arata prea mult, prezenta la toate fiintele umane, dar in special la barbat, are o cauza mai adanca decat frica de a nu-si pierde partenera: teama de a nu fi abandonat. Faptul ca cineva nu te mai doreste la fel ca la inceput sau nu te mai vrea in acelasi fel nu implica parasirea, desi uneori asa pare. Frica de abandon poate conditiona intreaga viata afectiva si este o perpetuare a fricii pe care o are copilul de a nu fi parasit de mama, aceasta preferandu-l pe tata. Trecerea de la imaturitatea afectiva, care este o sechela din copilarie (copilul are o nevoie nesatula de a fi iubit si apreciat de mama), la maturitate presupune ajungerea la iubirea de sine, astfel, increzator in propriile forte, nu ii va mai cere partenerei sa il iubeasca in locul lui si nu va mai trai cu teama ca o va pierde.
Frica pe care o are barbatul in a-si arata sensibilitatea si senzualitatea, pentru a nu parea fragil, nu mai este fondata in societatea actuala, civilizatia patriarhala, centrata pe dominare masculina este de domeniul trecut. Ne aflam intr-o noua civilizatie, in care puterea este impartita intre barbat si femeie. In aceasta noua ordine femeia doreste ca barbatul sa se dezica de orice tabu, care ii amputeaza partea sensibila anima, la fel cum si ea s-a eliberat de restrictiile care au obturat partea activa, creativa, animus. Traim intr-o civilizatie in care si unii si ceilati isi vor lasa la o parte rolurile impuse, pentru a deveni autentici. Cei doi vor face din intimitatea lor cel mai fericit loc de intalnire.


Psiholog
Delia Ciobancan
Cabinet individual de psihoterapie - Delia Ciobancan

---

Alte subiecte postate de psychedeli

Limbajul corpului caracteristic asertivitatii