Dragostea la primarie
In multe cazuri, declaratia de dragoste se transforma in declaratie de casatorie. Trebuie facuta in scris, la serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor sau la primaria unde se va incheia casatoria. Se mai alatura o serie de documente si, in cel mult, 10 zile el si ea devin sot si sotie. Premizele, la fel ca in comediile romantice sunt la “la bine si la rau” si “pana cand moartea ne va desparti”.
Dragostea: The End
Un scriitor francez ar spune ca intreaga euforie nu dureaza nici mai mult, nici mai putin de trei ani. Optimist, sa spunem. Altii cred ca durata de viata a minunilor este trei zile, iar iubirea este un lucru foarte mare.
Asadar, cand roiul de fluturi din abdomen se transforma in intoxicatie alimentara, trebuie gasit remediu. In prim plan, apare doctorul. Nu, nu gastroenterolog si nici macar cardiologul, ci doctorul de relatii, terapeutul.
Dragostea isi muta cuibul pe o canapea si incepe sa povesteasca
Terapia de cuplu este o solutie pentru a scapa de tensiunea din cuplu. Desigur, nu intotdeauna rezultatele sunt cele asteptate. Multe persoane vad in terapie o modalitate prin care se pot face intelesi de celalat. Ignorand rolul de mediator al psihologului, nu se poate gasi o cale de mijloc. Ambii parteneri trebuie sa intealeaga ca rezolvarea problemelor le apartine numai si numai lor, nu unei terte persoane.
Dar dragostea poate fi usor infranta de criza de cuplu cand lipseste rabdarea si capacitatea de a exprima ceea ce o persoana simte cu adevarat. O atitudine negativista nu ajuta, dar nici tratamentul superficial aplicat celuilalt, relatiei sau sedintei de terapie nu este de vreun ajutor.
Dragostea isi muta cuibul in biroul unui avocat si pretinde
Drama continua atunci cand unul din parteneri ia decizia divortului, facand ca ruptura sa devina definitiva. Specialistii considera ca exista implicatii emotionale intense atunci cand un cuplu nu hotaraste sa divorteze de comun acord. Din acest motiv, este recomandata asistenta unui avocat, chiar daca legea nu impune acest lucru.
Pregatirea unui divort presupune multa munca prin rezolvarea unor chestiuni standard, dar si a intrerpretatii unor elemente ce tin de fiecare mariaj in parte. Este inceputul unei razboi a doua foste roze. Trebuie stabilite detalii precum: impartirea bunurilor, incredintarea minorilor sau pensia alimentara. De asemenea, este momentul in care lucrurile, deja sunt dureroase, pot deveni urate.
Pe scurt: amintirile frumoase ajung la tomberon, ciocolata devina matraguna, ursuletii de plus bate de baseball, Parisul devine Irak, iar Meg Ryan joaca in filme horror.
Furie, disperare si, din nou, furie. Avocatii pregatesc terenul pentru batalia finala, cu extrema minutiozitate, si negociaza la sange un posibil armistitiu.
Dragostea isi muta cuibul in sala de judecata
Presiunea psihologica se amplifica in momentul in care stii ca un necunoscut se pronunta asupra vietii tale, iar tu nu poti decat sa ii asculti concluzia. Si in fata Curtii lupta dintre viitorii fosti soti exista acuze duse la extrem sau riposte puerile.
Cu cine vor ramane copii? Cat va plati pensia alimentara? Cine ia casa? Cand va putea vizita copiii? Mai vrea sa-i poarte numele? La astfel de intrebari magistratul trebuie sa ofere raspunsuri si/sau solutii.
Desigur, divortul poate fi si un act unilateral cand ambii soti consimt ca sfarsitul oficial al casatoriei reprezinta cea mai buna solutie. In acest caz, divortul poate fi pronuntat numai pe baza acordului ambilor soti, daca, pana la data cererii de divort, a trecut cel putin un an de la încheierea casatoriei si nu exista copii minori rezultati din casatorie.
Cei mai multi dintre cei care divorteaza aleg sa o faca prin acordul partilor, ceea ce scurteaza procedura juridica la mai putin de un an.
In Romania, sunt pronuntate din ce in ce mai multe divorturi. Conform informatiilor furnizate de INS, in penultima luna a lui 2009, la nivelul intregii tari, la oficiile de stare civila s-au inregistrat 7.036 casatorii (4,0 casatorii la 1.000 locuitori), in scadere cu 8.236 casatorii comparativ cu octombri. Prin hotarari judecatoresti definitive s-au pronuntat 1.740 divorturi (0,99 divorturi la 1.000 locuitori), cu 91 mai multe.
Dragostea isi muta cuibul in alta sufragerie
Fiecare porneste pe calea sa cu stampila de “ex” in acte si pe frunte. La inceput, drumul e anevoios. Pe langa depresii in forme variate, acomodarea cu noua locuinta, cresterea copiilor sau intretinerea acestora, cei care au trecut printr-un divort trebuie sa se agate, intr-un fel sau altul, de speranta ca nu vor sfarsi singuri.
Cu toate astea, un mariaj esuat nu poate fi un impediment puternic cand dragostea isi face, din nou, aparitia. Oricat de multe masuri de siguranta ti-ai lua, te doboara mai repede decat gripa de sezon si redescoperi orasul dragostei, ciocolata, luna indragostitilor si pe Meg Ryan.
O a doua casatorie presupune mai multa maturitate, mai multa intelepciune, caci din greselile celei dintai au fost multe lucruri de invatat. Chiar daca ai capul in nori, un picior ramane pe pamant. Daca esti la mai mult de a doua casnicie te poti gandi la testament.
de Ioana Vlad
Alte subiecte postate de CONSTANTA VASILE
AGRESIVITATEA LA COPII
AGRESIVITATEA VERBALA
COMPORTAMENTUL VIOLENT LA ELEVI
VIOLENTA VERBALA, NON-VERBALA SI FIZICA ASUPRA FEMEILOR
VIOLENTA DOMESTICA
AGRESIVITATEA LA COPII
AGRESIVITATEA VERBALA
COMPORTAMENTUL VIOLENT LA ELEVI
VIOLENTA VERBALA, NON-VERBALA SI FIZICA ASUPRA FEMEILOR
VIOLENTA DOMESTICA