Copilul cu tulburare hiperkinetica si deficit de atentie

[Mariana Demeter]

Problemele comportamentale hiperkinetice si opozante sunt cele mai frecvente tulburari psihice la varsta copilariei.De aceea ele constituie motivul cel mai frecvent pentru care parintii copiilor apeleaza la psihoterapeut.
Principalele caracteristici ale tulburarii hiperkinetice sunt: deficitul atentional,impulsivitatea si hiperactivitatea, acestea apar mai frecvent si sunt mai intense la acesti copii comparativ cu cei de aceiasi varsta.

Deficitul de atentie este caracterizat de faptul ca sarcinile pe care le are copilul sunt finalizate foarte rapid sau nu sunt duse la bun safrsit.Acest lucru poate fi observat mai ales in activitatile care presupun efort intelectual. Problemele apar in general in activitatile impuse de altii, comparativ cu cele pe care le alege copilul singur. Copiii oscileaza frecvent de la o activitate la alta, pierzandu-si repede interesul fata de activitatea in desfasurare si dedicandu-se alteia. Fac deseori greseli de neatentie in realizarea temelor sau a altor activitati. Munca lor este deseori dezordonata si superficiala.

Daca aceste caracteristici ale atentiei sunt extrem de discordante in raport cu varsta si nivelul de inteligenta ale copilului atunci ele constituie un semn de exclamare.

Impulsivitatea se manifesta ca si nerabdare,dificultate in a astepta si a amana nevoile sau ca actiune brusca si fara premeditare. Copiii raspund inainte ca intrebarea sa fie adresata,intrerup si ii deranjeaza pe ceilalati provocand probleme in clasa si in grupul de lucru(ex.gradinita,joaca,etc). Ii intrerup pe ceilalti,le iau jucariile,ating obiecte pe care nu trebuie sa le atinga,provoaca accidente prin lovirea anumitor obiecte(pot fii incinse sau le rastoarna)se ciocnesc cu alti copii,prezinta interes pentru activitati ce pot fii periculoase,netinand seama de posibile consecinte.

Hiperactivitatea este activitatea motorie dezorganizata,neregulata si exploziva, o neliniste excesiva care apare mai ales in situatiile in care copilul trebuie sa stea relativ linistit. Acest model de activitate motorie excesiva pare a nu fi influentat de mediul social: de exemplu, cerintele adresate copilului.

Copiii prescolari cu hiperactivitate, comparativ cu ceilalti copii, sunt tot timpul in miscare, indiferent de context. Ei alearga, ies pe usa inainte de a-si lua jacheta, sar, se catara pe mobilier, fug prin casa si au dificultati in participarea la activitatile de grup (de exemplu, in a asculta o poveste) organizate in gradinita. Elevii demonstreaza un comportament asemanator dar mai putin frecvent si mai accentuat decat copiii mici,prescolari. Le este dificil sa stea linistiti, se ridica frecvent, aluneca de pe scaun, se joaca nervos cu obiectele, lovesc cu mainile si misca picioarele tot timpul, se ridica de pe scaun in timpul orelor.

De obicei sunt sesizate aceste probleme la gradinita sau la scoala atunci cand acesti copii deranjeaza activitatile. Din pacate, din lipsa de specialisti, din lipsa de informare, acesti copii sunt marginalizati, izolati (de exemplu, la gradinita, sunt pedepsiti si pusi mereu singuri la masa), la scoala - sunt dati exemplu negativ in fata clasei. Toate acestea nu ajuta copilul, din contra ii intaresc acele comportamente problema si il transforma in timp intr-un fel de "bufon" sau "oaie neagra" a grupului respectiv.

Uneori, acesti copii sunt exclusi din clasa sau din grupa din care fac parte prin numeroasele reclamatii pe care le fac ceilalti parinti. Daca copilul este mutat dintr-o clasa, scoala sau grupa, in alta, toate acestea nu fac dacat sa-i dezvolte in viitor tulburari de comportament mai grave (devenind agresivi, violenti sau adoptand in continuare comportamente care il vor eticheta drept copilul – problema).

Ce putem face ?
Din experienta acumulata de-a lungul anilor, parintii vin la terapie atunci cand sunt trimisi de educatori sau profesori (invatatori). Este mult mai usor daca acesti copii sunt diagnosticati de timpuriu si se intervine cat mai repede cu un program structurat de psihoterapie comportamentala, invatata in primul rand de parinti si educatori (profesori), iar apoi aplicata incontinuu atat acasa cat si la scoala (gradinita).

De asemenea, pentru a avea un program corect de interventie terapeutica, trebuie realizata o evaluare complexa prin aplicarea unor chestionare atat parintilor cat si profesorilor (educatorilor), teste specifice pentru tulbularea hiperkinetica si a deficitului de atentie, impulsivitatii si opozitiei.

Este necesar ca noi specialistii, psihologi si medici psihiatri, sa avem o colaborare stransa pentru obtinerea unor rezultate optime in buna desfasurare a programului de recuperare a copiilor cu astfel de comportamente; de asemenea, sunt necesare training-uri sustinute de persoane calificate pentru profesori, educatori, parinti, deoarece doar aplicand programele specializate de interventie pentru copiii cu probleme comportamentale de tip hiperkinetic si opozant vom putea sa gestionam corect aceste situatii dificile.

Insa, sa nu uitam ca, oricat de buni teoreticieni suntem, doar daca aplicam si lucram cu astfel de cazuri, devenim mai buni in ceea ce facem, mai productivi. Pentru ca, indiferent de situatie, fiecare copil este unic in felul sau si este nevoie de multa daruire si "finete" in actul terapeutic desfasurat. Sa nu uitam ca, indiferent de diagnostic, nu vom avea rezultate optime in ceea ce facem decat daca aplicam ceea ce cunoastem, cu rabdare, daruire si multa iubire de semeni.

Articol realizat de Mariana Demeter, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie Demeter Mariana

---

Alte subiecte postate de Mariana Demeter

Avortul, consecintele negative asupra psihicului