Minciuna si mecanismele acesteia
Scris: Mar Iul 06, 2010 10:34 amMinciuna exista din vremuri stravechi si tot dintotdeauna este si dezaprobata. Insa, in ultimul timp, ea incepe sa fie prezenta cam tot timpul la mai toate nivelurile sociale si in mai toate tarile, ba chiar mai mult, ea incepe sa fie aprobata si chiar recomandata.
De ce exista minciuna? Are omul nevoie de minciuna? O serie de ganditori au vorbit despre nevoia de minciuna a oamenilor si de incapacitatea oamenilor de a cunoaste si accepta adevarul total.
Este adevarat ca minciuna are si o parte terapeutica si ca la acest nivel, al cunoasterii supreme, ea este necesara, poate singura solutie, dar aceasta este o alta discutie.
Nietzsche spune la un moment dat ca: “avem nevoie de minciuni pentru a trai”. La fel si Kierkegaard se intreaba: „suntem oare pregatiti sa recunoastem toate consecintele adevarului?”. Omul poate sa infrunte mai usor realitatea si conditia de muritor prin minciuna. Tudor Arghezi spunea ca omul „se dezagrega” atunci cand nu este mintit.
Ce ne intereseaza pe noi este minciuna din viata de zi cu zi, cea folosita in a obtine avantaje nemeritate si in a induce oamenii in eroare si a le cauza probleme.
Un punct de vedere conventional este acela ca minciuna este rea prin sine insasi si ca trebuie evitata cu orice pret. Un alt punct de vedere clasic este acela ca efectele minciunii sunt cel mai adesea negative, asa ca minciuna ar trebui evitata cu exceptia situatiilor extreme.
Sisselei Bok sustine ca minciuna trebuie mentinuta in anumite limite (care s-au depasit de mult), dar nu putem absolutiza spunand ca trebuie evitata cu orice pret. Ar fi ca si cum am cere unui om sa nu mai fie om, sa fie perfect, sa fie o masina, ca si cum nu ar mai avea sentimente si impulsuri carora sa le faca fata.
Minciuna este „propozitia contrara adevarului” sau apare ca „discurs contrar adevarului facut cu intentia de a insela”. Iar Fericitul Augustin spune ca: „prin intentie, si nu prin adevarul sau falsitatea lucrului insusi, trebuie sa judecam daca se minte sau nu se minte... Se poate minti spunandu-se adevarul... A minti inseamna a vorbi impotriva gandirii proprii cu intentia de a insela”.
Prin aceasta se releva faptul ca minciuna nu inseamna in mod necesar falsitate. Adica se poate minti si comunicand adevarul, numai ca acesta e comunicat in asa fel incat sa il induca in eroare pe interlocutor.
Minciuna este intotdeauna motivata, supradeterminata de dorinte, de interese. Ea este o cale de implinire facila a scopului. Ea este o achizitie culturala ce se rafineaza pe masura ce subiectul ajunge la o anumita performanta cognitiva, dobandeste o anumita experienta praxiologica, stie sa selecteze si sa ierarhizeze, dispune de o anumita performanta discursiva, este integrat in comunitate si are anumite interese. Nu se minte doar de dragul de a minti.
Actul de a minti presupune:
• o anumita capacitate proiectiva, ideationala, prin care sa se treaca dincolo de prezent (in general, mincinosul este un individ nemultumit);
• cunoasterea adevarului, dar, atentie, si abtinerea de a-l spune, de a-l exprima;
• fructificarea efectiva de a sti mai mult decat alt subiect, de a i-o lua inainte.
Pentru a induce pe cineva in eroare oamenii se folosesc de anumite tehnici sau mecanisme care se potrivesc cel mai bine situatiei si care se presupune ca vor avea efecte cat mai puternice. Acestea pot fi folosite separat sau impreuna si tin cont de importanta faptului care se doreste a fi indus sau conditionat victimei. Cele mai cunoscute mecanisme de inducere in eroare sunt urmatoarele:
Negarea
Presupune a da raspunsuri false la o intrebare directa. Este cel mai stresant mod de a minti, asa ca majoritatea oamenilor folosesc alte forme de minciuna. Negarea creeaza un dezechilibru in psihicul oamenilor numit disonanta. Cei ce practica negarea trebuie sa se protejeze de pericolul de a fi descoperiti, dar trebuie sa ia in considerare si prohibitiile pe care le-au interiorizat cu privire la minciuna din partea bisericii, societatii, parintilor. Conflictul psihologic creeaza comportamente de evitare.
Omisiunea
Cea mai comuna forma de minciuna este omisiunea sau evitarea. Autorul nu spune o minciuna, ci doar omite sa spuna o informatie pe care nu vrea sa o comunice. Stresul este mic, pentru ca nu a mintit in mod direct, si riscul de a fi descoperit ca a omis sa spuna ceva este mic. „am uitat” sau „nu mi-am dat seama ca e important atunci” lasa la indemana celui mintit sa demonstreze ca informatia a fost omisa intentionat.
Fabricarea
Implica crearea unei povesti. Este cea mai grea forma de minciuna. Cei ce mint trebuie sa aiba memorie buna si sa gandeasca repede. Ei trebuie sa testeze daca minciuna se potriveste cu ceea ce a spus deja. Ea poate fi descoperita daca cei mintiti compara povestea cu investigatiile pe care le-au facut sau daca acestia observa inconsistenta in fraze sau in detalii in timpul povestirii. Din nefericire pentru mincinosi, povestile false sunt ancorate doar la inceput sau la sfarsit. Cand li se cere la jumatea povestii sa se intoarca la ceva anterior sau sa mearga mai departe pierd sirul evenimentelor.
Exagerarea
Este folosita in interviurile de pre-angajare. Aplicantii exagereaza experienta de munca, responsabilitatile, educatia etc. Intrebarile bine tintite despre cunostintele lor descopera aceasta forma de minciuna.
Minimizarea
Forma de minciuna care este folosita pentru a micsora gravitatea unor probleme: „Nu ne descurcam chiar asa de rau”. Mai este folosita si pentru a micsora anvergura unor greseli pe care le-am facut pentru a fi mai putin pedepsiti.
Autor: Constanta Vasile, psiholog
Articole asemanatoare:
Tehnica poligraf si psihofiziologia minciunii
Minciuna ca modalitate de modificare a constiintei
Secretele minciunii
Mincinosii
Arta detectarii minciunii
Mitomania, forma patologica a comunicarii
Sa vorbim cinstit despre minciuna - prima parte
Sa vorbim cinstit despre minciuna - partea a doua
Sa vorbim cinstit despre minciuna - partea a treia
Sa vorbim cinstit despre minciuna - ultima parte
Adevarul sau minciuna
Viata intre adevar si minciuna
Legatura dintre personalitate si minciuna
De ce exista minciuna? Are omul nevoie de minciuna? O serie de ganditori au vorbit despre nevoia de minciuna a oamenilor si de incapacitatea oamenilor de a cunoaste si accepta adevarul total.
Este adevarat ca minciuna are si o parte terapeutica si ca la acest nivel, al cunoasterii supreme, ea este necesara, poate singura solutie, dar aceasta este o alta discutie.
Nietzsche spune la un moment dat ca: “avem nevoie de minciuni pentru a trai”. La fel si Kierkegaard se intreaba: „suntem oare pregatiti sa recunoastem toate consecintele adevarului?”. Omul poate sa infrunte mai usor realitatea si conditia de muritor prin minciuna. Tudor Arghezi spunea ca omul „se dezagrega” atunci cand nu este mintit.
Ce ne intereseaza pe noi este minciuna din viata de zi cu zi, cea folosita in a obtine avantaje nemeritate si in a induce oamenii in eroare si a le cauza probleme.
Un punct de vedere conventional este acela ca minciuna este rea prin sine insasi si ca trebuie evitata cu orice pret. Un alt punct de vedere clasic este acela ca efectele minciunii sunt cel mai adesea negative, asa ca minciuna ar trebui evitata cu exceptia situatiilor extreme.
Sisselei Bok sustine ca minciuna trebuie mentinuta in anumite limite (care s-au depasit de mult), dar nu putem absolutiza spunand ca trebuie evitata cu orice pret. Ar fi ca si cum am cere unui om sa nu mai fie om, sa fie perfect, sa fie o masina, ca si cum nu ar mai avea sentimente si impulsuri carora sa le faca fata.
Minciuna este „propozitia contrara adevarului” sau apare ca „discurs contrar adevarului facut cu intentia de a insela”. Iar Fericitul Augustin spune ca: „prin intentie, si nu prin adevarul sau falsitatea lucrului insusi, trebuie sa judecam daca se minte sau nu se minte... Se poate minti spunandu-se adevarul... A minti inseamna a vorbi impotriva gandirii proprii cu intentia de a insela”.
Prin aceasta se releva faptul ca minciuna nu inseamna in mod necesar falsitate. Adica se poate minti si comunicand adevarul, numai ca acesta e comunicat in asa fel incat sa il induca in eroare pe interlocutor.
Minciuna este intotdeauna motivata, supradeterminata de dorinte, de interese. Ea este o cale de implinire facila a scopului. Ea este o achizitie culturala ce se rafineaza pe masura ce subiectul ajunge la o anumita performanta cognitiva, dobandeste o anumita experienta praxiologica, stie sa selecteze si sa ierarhizeze, dispune de o anumita performanta discursiva, este integrat in comunitate si are anumite interese. Nu se minte doar de dragul de a minti.
Actul de a minti presupune:
• o anumita capacitate proiectiva, ideationala, prin care sa se treaca dincolo de prezent (in general, mincinosul este un individ nemultumit);
• cunoasterea adevarului, dar, atentie, si abtinerea de a-l spune, de a-l exprima;
• fructificarea efectiva de a sti mai mult decat alt subiect, de a i-o lua inainte.
Pentru a induce pe cineva in eroare oamenii se folosesc de anumite tehnici sau mecanisme care se potrivesc cel mai bine situatiei si care se presupune ca vor avea efecte cat mai puternice. Acestea pot fi folosite separat sau impreuna si tin cont de importanta faptului care se doreste a fi indus sau conditionat victimei. Cele mai cunoscute mecanisme de inducere in eroare sunt urmatoarele:
Negarea
Presupune a da raspunsuri false la o intrebare directa. Este cel mai stresant mod de a minti, asa ca majoritatea oamenilor folosesc alte forme de minciuna. Negarea creeaza un dezechilibru in psihicul oamenilor numit disonanta. Cei ce practica negarea trebuie sa se protejeze de pericolul de a fi descoperiti, dar trebuie sa ia in considerare si prohibitiile pe care le-au interiorizat cu privire la minciuna din partea bisericii, societatii, parintilor. Conflictul psihologic creeaza comportamente de evitare.
Omisiunea
Cea mai comuna forma de minciuna este omisiunea sau evitarea. Autorul nu spune o minciuna, ci doar omite sa spuna o informatie pe care nu vrea sa o comunice. Stresul este mic, pentru ca nu a mintit in mod direct, si riscul de a fi descoperit ca a omis sa spuna ceva este mic. „am uitat” sau „nu mi-am dat seama ca e important atunci” lasa la indemana celui mintit sa demonstreze ca informatia a fost omisa intentionat.
Fabricarea
Implica crearea unei povesti. Este cea mai grea forma de minciuna. Cei ce mint trebuie sa aiba memorie buna si sa gandeasca repede. Ei trebuie sa testeze daca minciuna se potriveste cu ceea ce a spus deja. Ea poate fi descoperita daca cei mintiti compara povestea cu investigatiile pe care le-au facut sau daca acestia observa inconsistenta in fraze sau in detalii in timpul povestirii. Din nefericire pentru mincinosi, povestile false sunt ancorate doar la inceput sau la sfarsit. Cand li se cere la jumatea povestii sa se intoarca la ceva anterior sau sa mearga mai departe pierd sirul evenimentelor.
Exagerarea
Este folosita in interviurile de pre-angajare. Aplicantii exagereaza experienta de munca, responsabilitatile, educatia etc. Intrebarile bine tintite despre cunostintele lor descopera aceasta forma de minciuna.
Minimizarea
Forma de minciuna care este folosita pentru a micsora gravitatea unor probleme: „Nu ne descurcam chiar asa de rau”. Mai este folosita si pentru a micsora anvergura unor greseli pe care le-am facut pentru a fi mai putin pedepsiti.
Autor: Constanta Vasile, psiholog
Articole asemanatoare:
Tehnica poligraf si psihofiziologia minciunii
Minciuna ca modalitate de modificare a constiintei
Secretele minciunii
Mincinosii
Arta detectarii minciunii
Mitomania, forma patologica a comunicarii
Sa vorbim cinstit despre minciuna - prima parte
Sa vorbim cinstit despre minciuna - partea a doua
Sa vorbim cinstit despre minciuna - partea a treia
Sa vorbim cinstit despre minciuna - ultima parte
Adevarul sau minciuna
Viata intre adevar si minciuna
Legatura dintre personalitate si minciuna