Sa vorbim cinstit despre minciuna - partea a doua

[Mona]

"Calitatile obligatorii" ale mincinosului
"Mincinosul are nevoie de memorie buna." (Pierre Corneille)
O echipa de cercetatori din Pennsylvania a descoperit ca, atunci cand omul minte, sunt activate alte parti ale creierului decat atunci cand spune adevarul, activitatea cerebrala se intensifica in zonele responsabile cu inhibarea reactiilor (autocontrol), monitorizarea erorilor si concentrarea atentiei.
Realitatea este urmatoarea: creierul nostru este pregatit sa spuna intotdeauna adevarul, in timp ce pentru a minti trebuie sa se organizeze si sa actioneze ca in fata unei solicitari neprevazute.
Mincinosul trebuie sa aibe o atentie distributiva foarte bine dezvoltata, sa retina minciunile si circumstantele in care a mintit, si chiar isi dezvolta abilitati de a minti cu naturalete maxima, incat pentru persoana mintita, totul poate deveni extrem de confuz, mai ales ca se poate minti cu o privire, se poate minti cu un gest, se poate minti cu un cuvant. Si totusi… “Ulciorul nu merge de doua ori la apa – ori se sparge, ori se crapa”, spune un vechi proverb romanesc.

Mint si animalele sau doar oamenii?

“Minciuna – o strategie pentru a obtine acel ceva in plus pe care crezi ca nu il poti obtine spunand adevarul.”

A te preface este lucrul cel mai natural cu putinta dar, mai mult, nu este o prerogativa exclusiva a fiintelor umane, copii si adulti, ci si a lumii animale. Cercetarile asupra comportamentului animalelor (etologie si sociobiologie) sunt instrumente foarte utile in intelegerea rolului instinctelor in cadrul diferitelor specii. Aceste cercetari ne permit o intelegere mai buna a functiilor de baza ale creierului care ar sta la baza comportamentelor umane.

Studierea comportamentelor inselatoare la animale pot avea importante implicatii in evidentierea factorilor care influenteaza diferitele tipuri de minciuna la oameni, fie de natura verbala, fie non-verbala.

Minciuna este o strategie atat de veche incat cercetatorii scotieni Richard W. Byrne si Nadia Corp, care au studiat grosimea scoartei cerebrale a primatelor, au datat-o din perioada raspandirii marilor maimute pe Terra, in urma cu 12-14 milioane de ani. Pe masura ce volumul scoartei cerebrale a crescut creierul “s-a specializat” in minciuna.

Exista maimute extrem de abile in a insela. Iata un exemplu: un babuin (mascul) a prins o antilopa pe care nu ar fi vrut sa o imparta cu femela. Femela insa, mai abila, i-a distras atentia prin mijloce „feminine”, a inceput sa-l alinte si sa-l mangaie pana cand el a uitat cu totul de prada, apoi i-a furat prada si a fugit. (Lewin 1987)

Pinocchio sau pericolul „mastilor”

Conform lui Harry G. Frankfurt, profesor de filosofie la Universitatea Princeton, “On Bullshit”, aprofundeaza tendinta omului de “a spune gogonate”: nascociri sau literalmente “minciuni sfruntate”, care sunt mai rele decat minciunile simple, “deoarece mincinosul ignora deliberat adevarul, dar il cunoaste. Cel care spune minciuni sfruntate, in schimb, nu este interesat de adevar”.

Faptul ca omul a devenit atat de bun in a turna minciuni, in opinia lui Frankfurt, este in functie de traiul intr-o societate democratica “marketing-oriented” – orientata spre economia de piata. Totul depinde de asa-numitul “control inhibitor”, cu alte cuvinte de capacitatea de a tine in frau limba la momentul oportun si de a inlocui prima reactie instinctiva, de obicei negativa, cu una mai diplomatica.

Asa cum relateaza revista Scientific American, psihologul american Robert S.Feldman a filmat in ascuns studenti de la Universitatea unde preda, Massachusetts Amherst, in timp ce vorbeau cu un strain si apoi le-a cerut sa analizeze inregistrarile si sa dezvaluie cate minciuni au spus in cursul intalnirii: 60 la suta au recunoscut ca au mintit cel putin o data in zece minute de conversatie. Atat fetele cat si baietii au spus minciuni cu aceeasi frecventa. Dar, a remarcat Feldman, fetele pentru a-l face pe strain sa se simta mai in largul sau, iar baietii pentru a lasa o impresie buna.

Toti avem un Pinocchio in noi, un „copil interior al trecutului” si e indicat ca acest copil interior sa fie asumat si acceptat. Situatiile care au generat acest Pinocchio interior trebuie analizate si evaluate, intelese, prin alinarea durerii copilului si prin absorbirea constienta a invataturii pe care ne-a oferit-o lectia respectiva.

Astfel, situatiile mai putin favorabile nu vor fi sterse, nu stergerea trecutului trebuie sa apara, ci amplasarea acestuia intr-un context mai larg, in care compasiunea, asumarea acestei fatete a personalitatii vor formeaza un nou cadru de referinta pentru vechiul tipar – iar prin aceasta, il transformam pe acel Pinocchio interior si ii vom zambi cu intelegere.

Cand ocolim adevarul negam, de fapt, o parte din fiinta noastra, evitam sa ne prezentam asa cum suntem in realitate si, mai mult, esuam „cu succes” in a-i face pe ceilalti sa aibe incredere in noi.

Simpaticului personaj al lui Collodi, Pinocchio, ii crestea nasul atunci cand spunea o minciuna. Pana la urma, intr-o dimineata, papusa din lemn, preschimbata in bine, s-a trezit ca a devenit un vioi, frumos si inteligent baietel cu ochii albastri. Oamenii care ajung prizonierii propriilor neadevaruri se pot trezi ca nu-si mai pot recunoaste chipul atunci cand, intr-o dimineata, se privesc in oglinda.

A-l re-cunoaste in noi pe Pinocchio, inseamna si sa ne constientizam ‘’umbra’’, adica acea parte din noi pe care o negam, nu o acceptam dar care iese la suprafata chiar cand nu te astepti.

Umbra asta e de fapt ‘’sacul’’ mare pe care il tragem dupa noi prin viata si contine de obicei cam tot ce au reusit altii sa reprime la noi (ce nu le-a placut parintilor la noi, lucruri considerate in general neacceptate de mediu – cu toate ca vocea noastra interioara ne indeamna sa le facem, nu sa le evitam…) dar si impulsuri sau emotii naturale de care ne-a fost vreodata rusine.

Umbra contine toata energia vitala a copilului interior si care a fost catalogata de altii drept revolta, sexualitate, emotie etc. – si chiar nevoia de odihna, de visare cu ochii deschisi, care este posibil sa fi fost criticate si catalogate de catre altii drept lene…

Sacul personal al fiecaruia contine un amestec diferit de ‘’fructe interzise’’, desi uneori putem avea o umbra comuna cu alte persoane. A-ti constientiza „umbra” inseamna de fapt a merge mai departe si a fi in contact cu tine.

(va urma)

Articol realizat de Mona Georgescu, psiholog

Articole asemanatoare:
Tehnica poligraf si psihofiziologia minciunii
Minciuna si mecanismele acesteia
Minciuna ca modalitate de modificare a constiintei
Secretele minciunii
Mincinosii
Arta detectarii minciunii
Mitomania, forma patologica a comunicarii
Sa vorbim cinstit despre minciuna - prima parte
Sa vorbim cinstit despre minciuna - partea a treia
Sa vorbim cinstit despre minciuna - ultima parte
Adevarul sau minciuna
Viata intre adevar si minciuna
Legatura dintre personalitate si minciuna

---

Alte subiecte postate de Mona

Universul prenatal si puterea vietii intrauterine
Din universul prenatal, intre mama si tata
Diagnostic: prea multa Umbra!
Sa vorbim cinstit despre minciuna - prima parte
Cine esti tu? Cine sunt eu?