|
|
CABINETE PSIHOLOGICE ALEGE UN JUDET: 
|
Cabinet individual de psihologie - Muresan Felicia Judet: BihorLocalitate: Oradea Adresa: Str. Splaiul Crisanei Persoana contact: Psiholog Muresan Felicia Mobil: 0740.918.964 Email: cabinetdepsihologiefm@yahoo.com
Cabinetul este specializat in consiliere psihologica si psihoterapie Servicii oferite:
Psiholog: Felicia Muresan
specializare
- psihoterapeut specialist atestat de catre Colegiul Psihologilor (formare cognitiv-comportamentala)
- psiholog specialist in psihologie educationala, consiliere scolara si vocationala atestat de catre Colegiul Psihologilor
experienta: practica consilierea psihologica si psihoterapia incepand cu anul 1998
Daca apelez la psiholog inseamna ca sunt nebun?
NU!!!
La psiholog poti apela atunci cand te confrunti cu probleme care nu se mai termina,
iar solutiile care le-ai incercat pana acum nu mai dau rezultat.
Motto:cunoaste si schimba
Parerea celor care au apelat pana acum:
NOUTATI:
August 2011 - O.L., 21 ani, sex F
In primavara acestui an am trecut brusc prin ceea ce psihologia numeste a fi o depresie, ulterior am descoperit ca anxietatea era si ea conexata celei dintai. Au fost o serie de evenimente si de trairi care m-au determinat sa ajung in starea in care eram (fapt ce l-am constientizat pe parcursul terapiei), iar toate acestea aveau sa se sfarseasca cu tentativa mea de suicid din februarie. Am inceput terapia in luna martie, corelata cu un tratament medicamentos prescris de un psihiatru de antidepresive si calmante. Recunosc ca nu am mers din proprie initiativa la inceput, am refuzat categoric ideea de a recurge la ajutor psihiatric si am fost chiar reticenta in ce priveste ajutorul pe care mi l-ar putea da un psiholog, nu pentru ca nu as crede sau ca as fi impotriva, ci pur si simplu nu vedeam cum m-ar putea ajuta pe mine.
Trebuie sa recunosc ca nu am mai fost niciodata in starea critica in care ma gaseam atunci, nu stiam cum sa reactionez, ce sa cred, si nu numai ca ma ingrijoram enorm, dar speriam oamenii din jurul meu, de la familie la cei mai apropiati prieteni.
A fost o perioada neagra, in care nu eram capabila sa comunic, sa socializez si pe cat de deschisa si comunicativa eram inainte, pe atat de introvertita si de tacuta eram acum. Eram pierduta, eu personal nu vedeam nici o iesire din situatia in care ma gaseam si de nenumarate ori, inclusiv in cadrul terapiei, spuneam ca nu vreau sa mai traiesc, ca viata mea nu are niciun sens, niciun scop, ca nu am nici o problema daca mor ... si alte asemenea. Plangeam incontinuu, nu credeam vreodata ca sunt capabila sa plang atat de mult, acasa, pe strada, la terapie, aproape oriunde mergeam ma abtineam cu greu sa plang, plus faptul ca vorbeam extraordinar de putin si adesea nici nu imi doream sa ies din casa. Seara adormeam cu gandul ca as fi fericita sa nu ma mai trezesc. Si a fost foarte crunt.
Treptat ma descarcam, la terapie am invatat sa ma descarc in prima instanta, plansul a incetat treptat si incet am inceput sa constientizez situatia in care sunt, dar mai ales trecutul meu si lucrurile care m-au adus in acel punct. Chiar si asa eram speriata ca nu imi voi reveni si nu voi mai fi ceea ce am fost, si repet, pentru mine procedeul a fost lent ... treptat si sigur.
Am invatat sa gandesc realist, sa am o logica, sa gasesc lucrurilor care se petrec cauze, efecte, sensuri corecte. Am invatat sa ma accept pe mine, pe oamenii din jurul meu, situatia sociala si economica in care ma aflu, de oricare natura ar fi ea, dar mai presus de toate acestea ... am invatat sa iubesc viata, sa mi-o iubesc si sa imi doresc sa o traiesc. Recunosc ca daca nu faceam terapie nu imi reveneam in modul acesta si nu stiu cum o duceam la capat pe propriile forte, m-a ajutat enorm de mult, si nu vad cum as fi trecut peste tot fara ajutor. Nu numai ca am iesit din acea stare, dar am invatat sa judec realist si sa traiesc in alt mod. Viata mea a luat sens.
Arhiva: Parerea celor care au apelat pana acum
A.F. - 34 ani, sex F
In februarie, am inceput sa sufar de ceea ce am aflat mai tarziu ca fiind atacuri de panica. Ma simteam ingrozitor, nu puteam sa dorm, plangeam din orice. Nu gaseam placere in nimic. Mi-am dat seama ca nu puteam continua asa. Si asa am ajuns la psiholog (sunt convinsa ca exista inca multi oameni care asociaza mersul la psiholog cu nebunia, dar este o parere atat de eronata): pentru prima data puteam sa plang, sa vorbesc, sa urlu daca vroiam fara sa am sentimentul ca cineva ma judeca sau ca sufera de pe urma a ceea ce spun. Imi dadeam seama ca nu conteaza nivelul de educatie, familia, statutul social. Mintea iti poate juca feste cand te astepti mai putin. Am descoperit atat de multe lucruri despre mine, despre familia si prietenii mei. Imi dadeam seama ca traiesc pentru toti ceilalti, ignorandu-ma complet. M-am schimbat destul de mult. Invat sa traiesc CU MINE.
O alta problema pe care am descoperit-o a fost anorexia. Este un cuvant greu si urat (pentru mine), inca nu imi place sa admit anumite aspecte legate de aceasta problema. Este atat de greu sa admiti ca suferi de aceasta boala, sa incerci sa gasesti o minima placere in a manca. In fiecare zi descopar lucruri despre mine. Incerc sa inteleg multe lucruri. Toate acestea nu ar fi fost posibile daca nu as fi fost ajutata de o persoana dispusa sa ma ajute si sa ma inteleaga. De multe ori avem senzatia ca detinem controlul deplin asupra vietii noastre dar ne inselam amarnic.
Asa ca, dragi cititori, apelati la ajutor specializat cand apar primele semne de nefericire si depresie. Si la urma urmei, este chiar trendy sa mergi la psiholog. Pot sa glumesc din nou si acesta e un semn bun, nu?
B.D. – 26 ani
Intalnirile cu psihologul decurg sub forma unor discutii lejere, dar serioase, pe tema problemelor care ma intereseaza. Pot sa pun intrebari legate de probleme fara sa fiu criticat sau desconsiderat. Stiu ca am in fata mea un om impartial, obiectiv, cu o pregatire specifica in problema mea. Explicatiile care le primesc ma ajuta sa descopar si sa imi clarific lucruri pe care nu le intelegeam. Asta ma ajuta mult sa rezolv problema de care am incercat atata timp sa scap dar nu am reusit.
C. A. – 34 ani
Familia mea era pe punctul de a se destrama in urma cu 1 an. Am cautat ajutor... si am gasit. Am invatat cum sa fac fata disperarii... fricii... urii... incertitudinii... nesigurantei. Am aflat ce sa spun si cum sa spun ca sa reusesc sa imi salvez familia, lucrul cel mai important pentru mine. Am reusit!
P.T. – 42 ani
In urma cu 10 ani am inceput sa am cateva probleme medicale. De atunci am ramas cu o sensibilitate nervoasa foarte mare: imi era frica sa stau in casa sau sa ies din casa singura; aveam stari de rau (palpitatii, transpiratii, dureri de cap, tulburari la stomac, lesin, atacuri de panica); imi stresam toata familia din cauza acestor probleme. Asta nu mai era viata. Am urmat terapia, iar acum am o viata normala: pot sa merg unde vreau chiar si singura fara sa am stari de rau si de frica, pot sa lucrez, ma pot bucura de familia pe care o am si de viata cu ei.
Pentru ce fel de probleme pot apela la psiholog/ psihoterapeut?
neliniste, agitatie, stres, tristete, depresie, frica, atac de panica, furie, tulburari de somn, complexe de inferioritate, timiditate, anorexie, bulimie, suferinta / boala fizica, sindrom post-avort, conflicte in familie (parinti – copii, cuplu), conflicte la scoala, conflicte la locul de munca, dificultati de adaptare si integrare in scoala sau la locul de munca, cresterea copilului (Scoala Parintilor), grupuri de suport etc.
Cine pot sa apeleze:
copii, tineri, adulti, parinti, cupluri (ambii parteneri sau doar unul dintre ei)
|
Curs valutar 17.05.2012 1 EUR 4.44351 USD 3.4950 Indice masa corporala
|
|
Psihologie Servicii Psihologice Cabinete Psihologice Asociatii Psihologice Dezvoltare Personala Forum Biblioteca Online Contact |
